Program de guvernare: Prezervarea patrimoniului construit – principala urgenta a politicilor culturale
https://www.ziarulmetropolis.ro/program-de-guvernare-prezervarea-patrimoniului-construit-principala-urgenta-a-politicilor-culturale/

„În această etapă, Prezervarea patrimoniului construit este principala urgenţă a politicilor culturale. Protejarea şi cunoaşterea patrimoniului cultural naţional, de o diversitate unică în Europa, trebuie să devină o prioritate pentru întreaga societate românească, prin introducerea acestei teme în educaţia formală şi informală”, menţionează documentul citat.   Misiunea principală a politicilor culturale rezidă, potrivit programului de […]

Un articol de Andrada Văsii|20 decembrie 2012

„În această etapă, Prezervarea patrimoniului construit este principala urgenţă a politicilor culturale. Protejarea şi cunoaşterea patrimoniului cultural naţional, de o diversitate unică în Europa, trebuie să devină o prioritate pentru întreaga societate românească, prin introducerea acestei teme în educaţia formală şi informală”, menţionează documentul citat.

 

Misiunea principală a politicilor culturale rezidă, potrivit programului de guvernare, pe de o parte, în sporirea capacităţii de inventariere, conservare, restaurare şi punere în valoare a patrimoniului cultural naţional şi local, iar pe de altă parte în susţinerea celor mai semnificative forme de creativitate artistică, precum şi a industriilor culturale celor mai competitive.

 

Metoda prin care se urmăreşte realizarea acestei misiuni este reprezentată de sprijinirea colectivităţilor locale în creşterea capacităţii instituţionale, bugetare şi tehnice de încurajare, gestiune, protecţie şi promovare a expresiilor culturale locale şi a creativităţii individuale. Acest sprijin are în vedere facilitarea formelor de acces atât la fondurile publice, cât şi la programele europene dedicate patrimoniului cultural, industriilor culturale sau dezvoltării regionale şi turismului.

 

Astfel, între obiective fundamentale al programului se situează: elaborarea, supunerea spre dezbatere publică şi promovarea legislativă a Codului Patrimoniului Cultural, în vederea realizării unei protecţii efective şi eficiente a patrimoniului cultural şi a introducerii sale în circuitul naţional şi internaţional.

 

De asemenea, se va avea în vedere instituirea Sistemului Naţional de Educaţie şi Formare în domeniul patrimoniului construit, cu integrarea mecanismului de atestare a specialiştilor şi experţilor în domeniu, ca şi finalizarea inventarierii şi clasării patrimoniului naţional construit şi mobil şi întărirea dispozitivului legal şi a mijloacelor administrative de salvare, protejare şi punere în valoare a monumentelor istorice şi de arhitectură, ca şi a siturilor şi ansamblurilor urbane şi a monumentelor de for public.

 

Constituirea Fondului Patrimoniului Naţional, instituţie publică ce urmează să preia în administrare, să restaureze, să conserve şi să pună în valoare monumentele istorice şi de arhitectură cu un statut incert al proprietăţii sau aflate în proprietate privată ori în administrarea autorităţilor locale şi care se află în stare de abandon şi degradare este un alt obiectiv al noului guvern.

 

Pentru realizarea acestor deziderate, Guvernul va acţiona pe următoarele direcţii de acţiune: pregătirea documentului de fundamentare în vederea demarării negocierilor cu Comisia Europeană pentru Programul Operaţional Sectorial Cultură-Patrimoniu-Educaţie, în colaborare cu Ministerul Educaţiei şi Ministerul Fondurilor Europene; reinstituirea programului ‘Patrimoniului în pericol’ destinat muzeelor etnografice în aer liber pe bază de cofinanţare cu contribuţie privată, mecenat şi sponsorizări şi iniţierea procedurilor de înscriere a Ansamblului monumental ‘Calea Eroilor’ de la Târgu-Jiu pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, contribuind astfel la promovarea si recunoaşterea valorilor culturale române la nivel internaţional.

 

De asemenea, va fi demarat un proiect complex de rezolvare a situaţiei ansamblului Cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei, sit aflat pe Lista Patrimoniului Mondial din 1999 datorită valorii sale excepţionale din punct de vedere istoric şsi cultural şi va fi promovată ceramica de Horezu, ca element de patrimoniu imaterial naţional, dată fiind înscrierea acesteia pe lista UNESCO a Patrimoniului Cultural Imaterial.

 

Noul guvern va încuraja şi sprijini cercetările în domeniul patrimoniului imaterial din Romania, prin inventarierea elementelor de patrimoniu si finalizarea celui de-al II-lea volum din Patrimoniul cultural imaterial din România. Repertoriu II, precum şi adoptarea unor noi acte normative pentru protejarea patrimoniului imaterial in acord cu Convenţia UNESCO pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial din 2003.

 

Totodată, se va urmări elaborarea proiectului şi constituirea colecţiilor pentru un ‘Muzeu al comunismului’, ce va ilustra viaţa cotidiană sub socialismul de stat, cultura materială, represiunea şi formele de rezistenţă.

Va fi proiectată o sală de concerte la standarde internaţionale în Bucureşti ce urmează să devină centrul de referinţă pentru Festivalurile Enescu, încurajându-se susţinerea sistematică şi continuă a participării româneşti la evenimente culturale de talie internaţională (Bienala de la Veneţia, Salonul Internaţional al Cărţii etc.), dezvoltarea parteneriatului public-privat în domeniul industriilor artistice (media, publicitate, design, modă etc.).

Misiunea Institutului Naţional al Patrimoniului va fi întregită cu o dimensiune de formare continuă şi de atestare a profesioniştilor patrimoniului naţional urmând a fi constituită, pe lângă acest Institut, a unui Centru Naţional de Restaurare care să grupeze profesionişti ai restaurării şi ai meşteşugurilor de artă şi care să fixeze standardele naţionale pentru intervenţiile asupra monumentelor şi obiectelor de patrimoniu mobil.

 

Vor fi prezervate şi dezvoltate meseriilor artistice în cadrul unui program realizat în comun cu Ministerul Educaţiei, în parteneriat cu acest minister urmând a fi dezvoltată educaţia artistică şi culturală la nivelul învăţământului preuniversitar, precum şi cercetarea ştiinţifică în domeniul patrimoniului la nivelul învăţământului universitar.

Lansarea proiectului Repertoriului Naţional al Monumentelor Istorice în cooperare cu Academia Română, clarificarea legislativă şi sporirea rigorii reglementărilor în materia proprietăţii literare şi artistice, elaborarea şi implementarea, în parteneriat cu Primăria Generală a Municipiului Bucureşti şi cu Primăria Sectorului 3, a proiectului integrat ‘Centrul istoric al Capitalei’, pentru constituirea unei arii culturale protejate, punerea în valoare a monumentelor istorice şi a patrimoniului arhitectural, a industriilor şi meşteşugurilor artistice sunt alte direcţii de acţiune a noului guvern.

 

Nu în ultimul rând, programul de guvernare prevede sprijinirea creaţiei artistice contemporane prin susţinerea taberelor de creaţie, organizarea de expoziţii şi evenimente culturale în parteneriat cu Institutul Cultural Român, susţinerea industriei cinematografice româneşti pentru a-şi întări competitivitatea pe plan internaţional şi sprijinirea Bisericilor pentru introducerea sistemelor de securitate în lăcaşurile de cult ce adăpostesc obiecte mobile de patrimoniu.

 

Sursa: Agerpres

02
/10
/16

CRONICĂ DE FILM Inclus în Competiţia Festivalului de la Cannes, „Julieta”, noul film al spaniolului Pedro Almodóvar, bazat pe povestiri ale scriitoarei canadiene Alice Munro, laureată cu Nobel, este o melodramă plină de culoare în care sentimentele sunt aproape abstractizate, însă fără a exclude emoţia.

02
/10
/16

„Câini”, primul lungmetraj al lui Bogdan Mirică, film care rulează acum și în cinematografele din România, a ajuns pe 28 septembrie pe marile ecrane din Franța, unde este elogiat în presă.

30
/09
/16

În cadrul campaniei de promovare a filmului „Două lozuri”, susținută de AFI Palace Cotroceni și Cinema City, autoturismul Dacia 1300 care „a jucat alături de Bucur, Papadopol și Boguță” va fi expus la intrarea FAR din AFI Palace Cotroceni.

30
/09
/16

Lansat în cinematografele din Franța pe 28 septembrie, la o săptămână după premiera din România, filmul Câini, debutul regizorului Bogdan Mirică, este elogiat în marile publicații din Franța. Cotidienele franceze Le Figaro, Libération sau Nouvel Observateur, reviste precum Paris Match și Time Out și publicații online de cultură recomandă filmul ca una dintre cele mai importante lansări ale săptămânii. Câini poate fi văzut zilele acestea și în cinematografele din România.

30
/09
/16

Deja de tradiţie în viaţa muzicală românească, Turneul Internaţional „DUELUL VIORILOR” își continuă extraordinarul traseu. În acest an, după ce în perioada 4-15 octombrie vor străbate țara, cei trei muzicieni, violoniştii Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru şi pianistul Horia Mihail vor ajunge la 2 decembrie pe una dintre cele mai prestigioase scene ale lumii: Carnegie Hall din New York.

30
/09
/16

Un horror psihologic care a polarizat presa internațională la Cannes și propunerile Franței, Spaniei și ale Filipine la Oscar se numără printre cele circa 30 de premiere din programul Les Films de Cannes à Bucarest (14 – 23 octombrie). Festivalul va avea loc la Cinema PRO, Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului și Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă. Biletele sunt puse în vânzare pe Eventbook.ro.

30
/09
/16

Mai multe evenimente dedicate artei contemporane vor fi organizate, în această noapte, cu ocazia celei de a zecea ediţii a Noapţii Albe a Galeriilor (NAG), în București și în alte nouă orașe din țară. Alături de București, la NAG#10 participă Arad, Baia Mare, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Craiova, Sibiu, Târgu Mureș și Timișoara.

29
/09
/16

Din 1 octombrie și până în 31 octombrie, “Ascultă 5 minute de muzica clasica” în spaţii neconvenţionale - hipermarketuri, mall-uri, librării, muzee - graţie unui proiect Radio România Muzical, unicul post românesc dedicat exclusiv muzicii clasice şi de jazz. Din 10 octombrie până la finalul anului școlar, „Ascultă 5 minute de muzică clasică” din nou, și în școlile din România.

29
/09
/16

Nae Ionescu are motive să fie invidiat de către orice scriitor ilustru sau o altă personalitate din orice domeniu al cunoașterii, căci Dora Mezdrea i-a alcătuit cea mai vastă biografie. Nici Goethe, care s-a însurat după 80 de ani, nici Titu Maiorescu, Mihai Eminescu sau Dobrogeanu Gherea n-au ajuns la numărul de record de volume biografice.