Proiect nou la Naționalul ieșean: „CORSARII” de Philipp Löhle, spectacol-lectură la Teatru³
https://www.ziarulmetropolis.ro/proiect-nou-la-nationalul-iesean-corsarii-de-philipp-lohle-spectacol-lectura-la-teatru%c2%b3/

Joi, 22 decembrie, ora 17:00, pe scena Teatrului³, va avea loc spectacolul-lectură „Corsarii” de Philipp Löhle, o coproducţie Teatrul Naţional Iaşi, FaPt – Fabrica de Artă şi Producţie Teatrală şi Centrul Cultural German Iaşi / Deutsches Kulturzentrum Iaşi. Intrarea este liberă.

Un articol de Petre Ivan|19 decembrie 2022

CORSARII, Die Kaperer sau Tear down the house and build a ship, a fost scrisă de PHILIPP LÖHLE pentru Bundeszentrale für politische Bildung – Agenția Federală pentru Educație Civică și a avut premiera în martie 2008, la Teatrul „Schauspielhaus Wien” din Viena. Inspirat de iminența dezastrului provocat de schimbările climatice, Löhle mizează pe poveste, pe dialog și creează o punte de legătură între comedie și satira usturătoare care, spre final, capătă accente dramatice și chiar tragice.

traducere: Ciprian Marinescu

regie: Florin Caracala

distribuție:

Ionuț Cornilă

Petronela Grigorescu

Horia Veriveş

Livia Iorga

Mălina Lazăr

Răzvan Conțu

Mörchen, personajul central, este un geniu cuprins de patosul salvării lumii, prin urmare, el devine orb la problemele cotidiene ale vieții. Ca orice inventator, Mörchen devine obsedat de construirea unei case a viitorului, un fel de arcă nouă, care nu necesită încălzire, cu o hidraulică sofisticată, care ar trebui să reziste chiar și la cele mai grave inundații. Îndatorat și sub presiune socială tot mai mare, Mörchen așteaptă inundațiile ca să dovedească adecvarea casei, pentru a putea intra în producția profitabilă de serie. Mörchen, un adevărat Noe contemporan, ajunge să fie caracterizat de paranoia, de un fel de nebunie biblică, tânjind și așteptând cu febrilitate, în casa sa rezistentă la inundații, un potop pentru a dovedi lumii, soției și prietenilor, că zidurile casei lui sunt viitor și mântuire pentru societate.

Prin prisma ochiului contemporan, Philipp Löhle valorifică miturile legate de arcă, punându-ne, mai în glumă, mai în serios, câteva întrebări incomode: într-o lume aflată sub amenințarea catastrofelor naturale, în care valorile umane sunt profund degradate, poate avea vreo semnificație experienţa lui Noe? Lipsiți de empatie și obsedați de individualism, egoism, autosuficiență, cum îi privim pe cei care-și ajută semenii? Excentrici, smintiți, paranoici, nebuni?

PHILIPP LÖHLE, născut în 1978, este considerat în prezent unul dintre dramaturgii remarcabili ai scenei teatrale germane. A studiat istoria, teatrul, mass-media și limba germană la Universitatea
Friedrich-Alexander-Erlangen-Nürnberg și a scris primele piese pe când era încă student. Prima sa piesă Kauf-Land a avut premiera în 2005 la Theater Erlangen. La scurt timp după debut, Philipp Löhle a devenit unul dintre cei mai interpretați dramaturgi de limbă germană ai generației sale, atât în Germania, cât și la nivel internațional, fiind distins cu o serie de nominalizări și premii importante și lucrând ca autor angajat al mai multor teatre: Maxim Gorki Theater Berlin, Nationaltheater Mannheim, Staaatstheater Mainz.

02
/02
/24

„Apropo de poveste” este despre poveste, poveștile în care credem cu toții și pe care ne place să le ascultăm. Dar povești reale, din socialul imediat. Proiectul propune un laborator de teatru dedicat tinerilor absolvenți, care combină ateliere pe estetici teatrale neconvenționale (măști, teatru-dans, teatru de animație) cu tematici sociale pentru a produce două producții noi de teatru, inovatoare.

31
/01
/24

RECOMANDĂRI Ziarul Metropolis vă recomandă, în prima lună din an, o întoarcere în fabuloasa lume a cărților. Biblioteci, obsesii, mistere, personaje și o pasiune salvatoare, în 3 cărți despre cărți, care fac deliciul oricărui iubitor de literatură.

31
/01
/24

Povestea din Ivona, Principesa Burgundiei de Witold Gombrowicz, cel mai mare dramaturg polonez, este adusă în contemporaneitate de Andrei și Andreea Grosu, la Teatrul Nottara, într-o montare inedită, tulburătoare, care îi va oferi spectatorului ocazia să se privească într-o oglindă a adevărului frust, neîndulcit. Premiera oficială are loc pe 9 februarie, la Sala „George Constantin”, de la ora 19:30.

31
/01
/24

În februarie, pe HBO Max ai conținut nou de urmărit în fiecare zi a lunii! Cu 29 de titluri noi, este la alegerea ta dacă vrei să urmărești cele mai noi filme, seriale, documentare, animații de pe HBO Max sau, de ce nu, să te pui la curent cu altele dintre sutele de titluri care sunt deja pe platformă.

30
/01
/24

În luna februarie, „Noaptea Albă a Filmului Românesc” este dedicată unui apreciat cineast, reprezentant al Noului Val în cinematografie: Cătălin Mitulescu regizor, scenarist şi producător. TVR Cultural, TVR Internațional și TVR Moldova invită telespectatorii în noaptea de sâmbătă, 3 spre 4 februarie, la un maraton cinematografic alături cele mai reprezentative şi premiate creaţii semnate de Cătălin Mitulescu.

30
/01
/24

Într-un spectacol-colaj mod portret, „Caracatița“, care marchează și prima întâlnire artistică a Catincăi Drăgănescu cu Teatrul Masca, regizoarea stratifică familia disfuncțională contemporană, în care părintele se cunoaște prin „Copilul meu, niciodată!”, iar copilul pare mai degrabă nevoit să se crească singur și, deloc întâmplător, să-și găsească refugiul în abuzul de substanțe.

30
/01
/24

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice.

30
/01
/24

Universul magic al filmelor de animație pentru copii își deschide porțile pentru publicul cu deficiențe de auz din România. Ochi și urechi, noul proiect pus la cale de Animest, cu sprijinul Fundației Orange, le va oferi spectatorilor o experiență de vizionare adaptată nevoilor lor, accesibilă atât în sala de cinema, cât și în sălile de clasă sau în fața ecranelor de acasă.