Q.E.D. Lecţia de istorie
https://www.ziarulmetropolis.ro/q-e-d-lectia-de-istorie/

CRONICĂ DE FILM „Q.E.D.”, al doilea film al lui Andrei Gruzsniczki, este o apariţie insolită în cinematografia română, datorită raportării atipice la trecutul comunist. Temperarea tentaţiei regizorului-scenarist de a spune totul despre perioada reconstituită l-ar fi transformat însă dintr-un film bun într-unul remarcabil.

Un articol de Ionuţ Mareş|8 octombrie 2014

Deşi are în centru un matematician cu ambiţie (Sorin Leoveanu), soţia (Ofelia Popii) unui fost coleg al acestuia fugit în Franţa şi un securist care îi supraveghează (Florin Piersic Jr.), „Q.E.D.” este în primul rând o lecţie de istorie.

Cel de-al doilea lungmetraj al regizorului Andrei Gruzsniczki, lansat la cinci ani după debutul cu „Cealaltă Irina”, pare croit pentru a livra cât mai multe informaţii despre România de la jumătatea anilor `80, pornind de la povestea unui matematician urmărit de Securitate pentru că vrea să trimită un articol de specialitate în străinătate.

Acest lucru funcţionează exemplar la nivelul costumelor, atent lucrate de Svetlana Mihăilescu, şi mai ales al scenografiei, semnată de Cristian Niculescu, ce reconstituie credibil un mediu – al profesorilor universitari, al centrelor de calcul, al birourilor Securităţii – insolit în cinematografia post-comunistă.

Atât de neuzitat, încât filmul reuşeşte performanţa de a putea fi extras uşor contextului românesc şi încadrat tabloului mai larg al fostelor state comuniste.

Un discurs raţional despre comunism

Inedite sunt de asemenea filmarea pe peliculă şi în alb-negru (imaginea, austeră şi evocatoare, îi aparţine lui Vivi Drăgan Vasile), dar mai ales îndepărtarea de mizeria şi naturalismul (la fel de valide artistic) cu care ne-au obişnuit multe din filmele Noului Cinema Românesc întoarse spre trecutul recent.

Şi cu atât mai frapantă este diferenţa dintre abordarea cumpătată a lui Gruzsniczki şi exploziile de vulgaritate şi resentiment din filmele anilor `90 (evoluţia raportării esteticii cinematografice la comunism ar merita analizată într-o carte).

Aşa cum notează criticul Andrei Gorzo în cronica sa din Dilema Veche, „Q.E.D. e un nesentimental şi „cartezian” film de spionaj”, asta pentru că Andrei Gruzsniczki, care a scris singur şi scenariul, se ţine la distanţă de orice efuziune emoţională. Replicile sunt rostite fără mari schimbări de ton, calm chiar şi în cazul unor situaţii tensionate, conferind dialogurilor o unitate lăudabilă, într-un firesc bine jucat.

Camera are mereu în centru personajele, aşezate la mese sau birouri şi aflate într-o interacţiune minimă cu mediul din jurul lor. Aproape toate scenele sunt de interior, probabil şi pentru că ar fi fost costisitoare reconstituirea unor exterioare care să amintească de epoca respectivă aşa cum au gândit-o realizatorii.

Există şi excepţii, printre care o secvenţă când celebrele Dacii, aşezate la coadă la peco, sunt împinse de şoferii lor pentru a fi alimentate şi o alta în care protagonistul, Sorin, duce sticle goale la un centru de colectare.

Aceste imagini sunt două din numeroasele semnale prin care Andrei Gruzsniczki atrage insistent atenţia asupra anilor `80. Regizorul-scenarist îşi încarcă abundent filmul cu astfel de informaţii şi pare că îşi doreşte să spună cât mai mult posibil despre perioada evocată.

Discursul funcţionează fără stridenţe la nivel vizual-scenografic (un tablou cu Ceauşescu ici, altul cu Ştefan cel Mare colo; un autobuz cu tuburi de gaz metan într-o secvenţă, prinderea borcanelor cu ciorapi de damă într-o alta), însă îşi pierde din subtilitate la câteva dialoguri şi la punerea în scenă a unor momente (aşa cum este şedinţa de excludere din Partid a personajului jucat de Ofelia Popii).

Dintr-un film de nici două ore, aflăm, lapidar, cum era „pe vremea aia”: securistul (care nu mai e doar personajul odios de altădată) în misiune, fuga din ţară, cozile, lipsa alimentelor, telefoane ascultate, turnători şi colaboratori ai Securităţii, delaţiuni, şedinţe de partid, discursuri ideologice găunoase, pachetul de cafea dat ca „atenţie”, întreruperea curentului, aşteptarea paşaportului, blocarea promovărilor celor indezirabili, problema spaţiului de locuit.

Deşi sunt atent distribuite şi livrate, toate detaliile construiesc mai mult un discurs intelectualist şi raţional despre comunism, decât o naraţiune cinematografică într-atât de puternică încât să lase urme de neşters în memoria cinefilă.

Chiar şi aşa, „Q.E.D.” concurează serios cu „Closer to the Moon”, al lui Nae Caranfil, pentru titlul de cel mai bun film românesc al anului, într-un 2014 dezastruos pentru cinematografia noastră, în ciuda celor aproape 20 de titluri ajunse pe marile ecrane.

Produs şi distribuit de ICON Production, „Q.E.D.” intră de vineri, 10 octombrie, în cinematografele din Bucureşti şi din alte 26 de oraşe

INFO

Q.E.D (România, 2013)

Regia: Andrei Gruzsniczki

Cu: Ofelia Popii, Sorin Leoveanu, Florin Piersic Jr., Virgil Ogăşanu

Rating: Rating: ●●●○○

Foto din Q.E.D.: Ancuţa Iordăchescu

29
/10
/20

PORTRET Cunoscuta regizoare japoneză Naomi Kawase, o obişnuită a Festivalului de la Cannes, va susţine sâmbătă, de la ora 17.00, un masterclass online pentru publicul din România, în cadrul "Les Films de Cannes à Bucarest", unde este invitat special. Prilej de a vă propune un scurt portret al acestei cineaste inclasabile.

28
/10
/20

CRONICĂ DE FILM „Mia își ratează răzbunarea” (2020), al doilea lungmetraj, realizat tot în regim independent, al regizorului Bogdan Theodor Olteanu, este o comedie care vorbește despre feminitate și are ca protagonistă o tânără actriță, jucată de Ioana Bugarin.

23
/10
/20

„Desigur, cel mai important în perioada aceasta este să fim sănătoși și să facem ca lucrurile să continue să meargă cât de cât într-o normalitate, de la școală și familiile noastre și până la joburi – care sunt în pericol, în special cele ale free-lancerilor din domeniul cultural și al organizării de evenimente. Altfel însă, e important și să încercăm să ne păstrăm pe cât se poate obiceiurile din viața noastră de dinainte – inclusiv cele care nu sunt necesare supraviețuirii imediate, cum sunt cele culturale în general și un festival de film în particular. Căci da, nu se oprea lumea în loc dacă nu organizam noi ediția a 11-a a Les Films de Cannes à Bucarest – însă ne-am încăpățânat tocmai pentru fărâma de normalitate pe care continuarea acestei tradiții o aduce în viața noastră” spune Cristian Mungiu, inițiatorul festivalului.

22
/10
/20

Săptămâna aceasta, marele regizor, scenarist și actor Nikita Mihalkov, laureat al premiului Oscar, a împlinit 75 de ani, iar TVR 2 îl aniversează programând două dintre filmele sale reprezentative. Bărbierul din Siberia”, cu Julia Ormond, Oleg Menşikov şi Richard Harris – sâmbătă, la Filmul săptămânii şi Ochi negri (OCI CIORNIE), cu inegalabilul actor Marcello Mastroianni - duminică, la Filmul de Artă.

21
/10
/20

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră la Festivalul Astra de la Sibiu şi selectat la prestigiosul IDFA (International Documentary Film Festival Amsterdam), „Copii pierduţi pe plajă” (2020) este debutul în lungmetrajul documentar al tinerei regizoare Alina Manolache şi încearcă să facă un portret al generaţiei de 30 ani, născută imediat după Revoluţie.

20
/10
/20

Mai sunt doar câteva zile până la startul celei de-a 11-a ediții a Les Films de Cannes à Bucarest ce va avea loc între 23 octombrie și 1 noiembrie. Timp de zece zile spectatorii vor putea vedea cele mai noi titluri de la Cannes 2020 și din selecția celor mai importante festivaluri de film din lume la drive-in dar și outdoor.

19
/10
/20

„Spiral/ Spirala”, primul lungmetraj al regizoarei clujene Cecília Felméri, a fost recompensat cu Mențiunea Specială a Juriului în Competition 1-2 la Festivalul Internațional de Film de la Varșovia.