Radu Afrim: „«Hoţi» este un text social, cu multă poezie şi mult umor“
https://www.ziarulmetropolis.ro/radu-afrim-in-acest-moment-al-carierei-ma-intereseaza-sa-provoc/

Radu Afrim, care semnează regia spectacolului „Hoţi”, a cărui premieră va avea loc sâmbătă, de la 19.30, la Sala Mică a Teatrului Naţional Bucureşti (TNB), a declarat, vineri, că acesta „este un text cu multe poveşti de suflet într-una singură”, iar „textele greu de rezolvat” îl provoacă.

Un articol de Petre Ivan|31 ianuarie 2014

Radu Afrim, care semnează regia spectacolului „Hoţi”, a cărui premieră va avea loc sâmbătă, de la 19.30, la Sala Studio a Teatrului Naţional Bucureşti (TNB), a declarat, vineri, că acesta „este un text cu multe poveşti de suflet într-una singură”, iar „textele greu de rezolvat” îl provoacă.

Regizorul Radu Afrim a vorbit la conferinţa de presă care a avut loc vineri, la Teatrul Naţional Bucureşti, şi la care au participat actorii care vor juca în spectacolul „Hoţi”, precum şi directorul TNB, Ion Caramitru, despre premiera de sâmbătă, dar şi despre importanţa de a lucra atât cu actori ai instituţiei, cât şi cu artişti colaboratori, notează Mediafax.

„Eu am folosit în cele trei spectacole pe care le-am făcut aici – «Avalanşa», «Năpasta» şi «Hoţi» -, pe lângă actorii din teatru, şi nişte colaboratori, în general studenţi la teatru (…)

Cred, într-adevăr, că viitorul cam ăsta este în orice teatru din ţara asta: amestecul. Amestecul care este şi sănătos, care dă şi performanţă. Adică, nu ne cuplăm între noi aşa în familie, că nu e ok.

Pentru că, în momentul în care doreşti un anumit tip de performanţă, pe care tu o înţelegi şi vrei să aduci oamenii împreună cu tine, nu trebuie să-i chinui pe cei care nu doresc să facă acest tip de performanţă.

Anumiţi actori din acest teatru sunt foarte buni pe alt tip de performanţă, care pe mine probabil nu mă impresiona în acest moment”, a declarat Radu Afrim, precizând că este important să lucreze şi cu alţi actori decât cu cei care sunt angajaţi ai Teatrului Naţional Bucureşti.

Piesa „Hoţi”, aparţinând scriitoarei Dea Loher, unul dintre cele mai în vogă nume din dramaturgia europeană actuală, este cea de-a treia întâlnire scenică a regizorului, după precedentele lui montări „Adam Geist”, la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila, şi „Piaţa Roosevelt”, la Teatrul Naţional din Timişoara, cu dramaturgia cunoscutei scriitoare germane.

„Piesa aceasta, «Hoţi», este scrisă de Dea Loher, un autor care mie îmi este foarte familiar, am mai lucrat la Timişoara şi la Brăila două texte de-ale ei şi ăsta este de undeva din aceeaşi zonă a personajelor. Am vrut să îl încerc aici, pentru că, în acest moment al carierei mele, mă interesează să provoc, pentru că eu am făcut nişte texte destul de clasice în Teatrul Naţional şi vreau să fac un text mai dificil.

Este un text cu multe poveşti de suflet într-una singură, sunt multe scene de două personaje, cele mai multe personaje sunt trei în scenă, dar sunt mulţi actori în total. Sunt câteva poveşti care au un fir comun oarecum.

„Hoți” nu este un text de tip «varză», de unde să ieşi cu capul plin de probleme – precizează Radu Afrim

Pe mine mă provoacă în acest moment textele greu de rezolvat, textele care nu au un singur spaţiu, nu au un singur timp, nu au o singură problematică.

Este un text social. Este un text despre sentimente umane, crize sociale, cu poezie multă şi mult umor”, a mai spus Radu Afrim la conferinţa de presă de la TNB.

„Hoţi” este şi primul spectacol de la Sala Studio, revenită de curând în circuitul teatral, care foloseşte spaţiul de tip arenă, formulă cu care publicul nu s-a mai putut întâlni în această sală de peste trei decenii.

Lumea imaginată de Dea Loher este una a personajelor afectate de sensibilitate, a oamenilor fragili care se strecoară prin propria existenţă, temători şi prevăzători, ca şi cum viaţa asta nu le-ar aparţine sau n-ar avea dreptul s-o trăiască. Ca nişte hoţi.

Radu Afrim

Distribuţia alătură nume cunoscute din generaţia de mijloc a teatrului şi tineri aflaţi la prima colaborare cu TNB – Marius Manole, Aida Avieriţei, Liliana Ghiţă, Mihai Călin, Medeea Marinescu, Cornel Scripcaru, Ana Ciontea, Claudiu Bleonţ, Diana Roman, Irina Antonie, Natalia Călin, Conrad Mericoffer, Diana Dumbravă, informează Mediafax.

Scenografia spectacolului este creaţia Andreei Săndulescu, iar muzica aparţine lui Vlaicu Golcea.

Citiți și Radu Afrim: „Sunt un fel de OZN care a trecut Carpaţii şi a venit la Bucureşti“

Următoarele reprezentaţii ale spectacolului vor avea loc duminică, marţi şi miercuri, de la ora 19.30, la Sala Studio, preţul unui bilet fiind de 50 de lei (întreg) şi de 20 de lei (redus, pentru elevi, studenţi şi pensionari).

Foto cu Radu Afrim , Năpasta, Avalanșa, Dea Loher – TNB și facebook

04
/01
/24

Anul 2024 se anunţă unul bogat în filme româneşti de autor, fie ele de ficţiune, documentare sau hibride. V-am pregătit, în exclusivitate, o listă cu cele mai aşteptate titluri, care cuprinde noi filme de regizori consacraţi precum Andrei Ujică, Radu Jude, Cristi Puiu, Stere Gulea, Eugen Jebeleanu, Adrian Sitaru, Tudor Giurgiu sau Emanuel Pârvu, precum şi câteva debuturi foarte promiţătoare.

29
/12
/23

Se anunţă o lună ianuarie bogată în filme pentru care merită să te deplasezi la cinema, inclusiv la multiplexuri. Distribuitorii - mari sau mici - scot o parte din artileria grea chiar de la începutul anului. Ţi-am făcut o listă cu opt titluri de neratat.

28
/12
/23

Cea de-a cincea ediție a festivalului Classix va avea loc la Iași în perioada 18 - 25 februarie 2024. Primele bilete și abonamente au fost puse în vânzare online. Conceptul dedicat „descoperirii dorinței” va domina Classix Festival 2024 în 8 capitole distincte, asociate fiecărui concert și spațiu.

22
/12
/23

Oana Predescu, actrița Teatrului Excelsior din București, vorbește despre joacă, muzică și uitare, despre fascinație și anxietate, într-un interviu sub formă de alfabet.

22
/12
/23

„Mamma Mia!”, un spectacol de divertisment de calitate marca Musicals.ro, care rivalizează cu marile producții din Occident, o va readuc pe scena Sălii Palatului pe Loredana în rolul principal, Donna Sheridan, alături de alți artiști consacrați, care urmează să fie anunțați în curând.

22
/12
/23

Longevitatea este una dintre temele cele mai abordate în lumea de azi. Tipuri variate de diete, suplimente alimentare, ingrediente străvechi redescoperite acum și tehnici de meditație promit creșterea duratei de viață sau, mai mult, recuperarea sănătății și un organism întinerit. Cum le alegem pe cele mai bune dintre nenumăratele sfaturi?

21
/12
/23

Joi, 21 decembrie, de la ora 19:00, va avea loc la sediul Teatrului Masca (Bd. Uverturii, nr. 14) a treia întâlnire din seria dezbaterilor performative moderate de Alex Tocilescu. Tema ediției este ,,Suntem cel mai mișto popor nașpa”.

21
/12
/23

Un nou volum de excepție a apărut recent în seria Anansi. Mentor a Editurii Pandora M: „Puterea artei” de Simon Schama, profesor de istorie și istoria artei la Columbia University și autorul a numeroase cărți de succes, autor de eseuri pentru The New Yorker și realizatorul și prezentatorul a zeci de documentare pentru BBC, PBS […]

20
/12
/23

Topul personal al celor mai bune filme exclusiv din 2023 e dominat de francezi şi americani, la care se adaugă un român şi un finlandez. O listă capricioasă şi aparent eterogenă.