Radu Aldulescu, câştigătorul Premiului Literar „Augustin Frăţilă”
https://www.ziarulmetropolis.ro/radu-aldulescu-castigatorul-premiului-literar-augustin-fratila/

Radu Aldulescu a fost desemnat câştigătorul celui mai valoros premiu literar din România, pentru cel mai bun roman românesc publicat în 2012.

Un articol de Teodora Gheorghe|8 noiembrie 2013

Joi, 7 noiembrie, a avut loc Gala Premiului Literar Augustin Frăţilă, aflat la a doua ediţie. Evenimentul a fost organizat de Asociaţia Casa de Cultură şi găzduit de Hotelul InterContinental, în Sala Rondă. Radu Aldulescu a fost desemnat câştigătorul celui mai valoros premiu literar din România, pentru cel mai bun roman românesc publicat în 2012.

Din cele 56 de romane înscrise în concurs cinci au ajuns în finală: „Craii şi morţii” de Dan Stanca, „Cronicile genocidului” de Radu Aldulescu, „Hotel Universal” de Simona Sora, „Omar cel orb” de Daniela Zeca, şi „Şoseaua Căţelu 42” de Alina Nedelea.

Din juriul de specialiate au făcut parte Alex. Ştefănescu, Dan C. Mihăilescu şi Daniel Cristea–Enache. Votul final a aparţinut însă juriului de bloggeri (preşedinte: Dragoş Butuzea) care a acordat fiecărui roman puncte de la 1 la 5. Printre aceştia s-au numărat Virginia Costeschi, Dragoş Butuzea, Bogdan Nicolai, Maria Coman, Alex Ciucă.

Romanul lui Radu Aldulescu, „Cronicile genocidului”, a fost desemnat cel mai bun roman românesc publicat în 2012, fiind premiat cu 10.000 euro. Bogdan Ştefănescu, director editorial la Polirom, l-a numit pe Radu Aldulescu „ultimul scriitor care are ureche pentru proletariat”, având curajul de a reda o lume la care puţini au acces.

Radu Aldulescu

Coperta romanului scris de Radu Aldulescu

Invitaţii serii au vorbit, cu umor fin, dar şi cu seriozitate, despre rolul concursului, dar şi al criticilor literari: „Scriitorii trebuie să seducă publicul. Noi ne ocupăm de logistică”, a remarcat preşedintele juriului, Alex. Ştefănescu. În viziunea sa, iniţiativa Casei de Cultură are menirea de a relansa interesul pentru literatură. Criticul literar Daniel Cristea-Enache consideră că un scriitor trebuie recunoscut în timpul vieţii, lăudând astfel meritele celor care au făcut posibilă desfăşurarea concursului.

Evenimentul a fost moderat de Adriana Nedelea. Momentele artistice au fost oferite de talentata Ana Cristina Leonte, masterandă la Conservator.

Foto cu Radu Aldulescu – Editura Cartea Românească

19
/08
/21

Biblioteca Metropolitană Bucureşti (BMB) prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti vă propune o modalitate inedită de petrecere a sfârșitului de săptămână și vă invită la cea de-a doua ediție a proiectului Biblioteca de weekend, duminică, 22 august 2021, la Sediul Central „Mihail Sadoveanu”, strada Tache Ionescu nr. 4.

15
/08
/21

A fost odată ca niciodată un pod. Undeva, pe continentul nostru zbuciumat, unde oamenii ar fi trăit nezbuciumați, dacă i-ar fi lăsat sufletele lor de oameni.

01
/08
/21

Cafenelele din Paris, Tirana și Moscova, ca niște simboluri ale orașelor, surprinse de scriitorul albanez Ismail Kadare, în fascinantul volum de memorii „Dimineți la Café Rostand” (Humanitas Fiction, 2021, traducere din albaneză și note de Marius Dobrescu).

19
/07
/21

Biblioteca Metropolitană Bucureşti (BMB) cu sprijinul Direcţiei Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti a pregătit un nou proiect dedicat copiilor care îşi petrec vacanţa de vară în Capitală.