„Răzvan Mazilu. De la dans la musical”, de Sanda Vișan, în colecția Yorick Actual
https://www.ziarulmetropolis.ro/razvan-mazilu-de-la-dans-la-musical-de-sanda-visan-in-colectia-yorick-actual/

Editura Nemira deschide colecţia Yorick Actual cu o carte-eveniment: Răzvan Mazilu. De la dans la musical, scrisă de realizatoarea de programe culturale şi cronicar de teatru şi film Sanda Vişan.

Un articol de Petre Ivan|27 februarie 2017

Volumul reprezintă o ”fotografie” dinamică a artistului Răzvan Mazilu, dansator, coregraf, regizor. Nu este nici un bilanț de carieră, nici o monografie sau lucrare academică, ci o perspectivă caleidoscopică, construită din observațiile și retrospectivele Sandei Vișan, din dialogurile vii cu Răzvan Mazilu, din fragmente de cronici și interviuri, fotografii din spectacole, dar și din mărturiile altor artiști și personalități culturale, precum: Maia Morgenstern, Marina Constantinescu, Rodica Mandache, Dragoș Galgoțiu și mulți alții.

Totul, pentru a surprinde cât mai autentic, personalitatea unui artist polimorf: expresiv dansator , inspirat creator de costume, exigent coregraf şi original creator de spectacol. Un deschizător de drum, cândva pentru teatrul-dans, acum pentru musical, o formula de spectacol complexă, mult prea puţin prezentă în spaţiul teatral românesc. Dar, pentru un creator plin de inspiraţie, care surprinde cu fiecare nouă apariţie scenică, se poate spune că acest portret nu putea fi şi nu s-a dorit decât o fotografie de parcurs, a unui artist aflat în plină forţă creatoare,

Răzvan Mazilu

Răzvan Mazilu

 

Un artist se poate întâlni (sau nu) cu rolul vieții sale, ori cu regizorul special, care să îi reveleze valențele unui personaj, sau își poate întâlni partenerul de scenă ideal – și știm cu toții cât de importante sunt aceste întâlniri, providențiale chiar. Aș spune că pe un plan la fel de important stă întâlnirea cu un cronicar. Cel care știe să vadă prezentul tău ca artist și să îl înscrie cu inteligență într-o traiectorie firească, relaționând momente ale carierei de până acum. Eu am avut șansa întâlnirii cu un asemenea cronicar-om de cultură. Prin intuiție și talent  au fost fixate în „memoria” hârtiei, spectacole, aflate, prin natura lor, sub semnul efemerului: cele pe care le-am regizat, cele în care am dansat. Îmi doresc ca publicul meu să fie și cititor al acestei cărți, totodată mi-ar plăcea să devină spectatori și cei care mă vor cunoaște prin intermediul acestor pagini. – Răzvan Mazilu

”Îl cunosc pe Răzvan Mazilu de ceva timp! I-am văzut spectacolele. I-am dedicat mai multe emisiuni de televiziune şi am scris despre el. E un artist pe care îl admir. Aşa că ar trebui să pot spune că îl ştiu bine. Şi totuşi, cum nu reuşeam să mă eliberez de senzaţia că de el nu te poţi apropia, oricât ai avansa (ca într-unul din paradoxurile lui Zenon!), mi-am propus imposibilul, adică am încercat să aflu şi mai mult. Dacă am reuşit, vor spune cititorii. Îi previn însă pe amatorii de istorioare picante din spatele scenei că aceasta nu este o lectură pentru ei. Dar sigur este o carte pentru cei interesaţi să afle cum jocul ideilor şi intuiţia artistică l-au condus pe dansatorul şi coregraful român, la regia de spectacol: Răzvan Mazilu, de la dans la musical.” Sanda Vișan

Despre Sanda Vișan

Absolventă a Secţiei de critică a Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale“ din Bucureşti, SANDA VIŞAN a obţinut în 2008, o diplomă de doctor, în domeniul cinematografie şi media, la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale“.

Este realizator la Televiziunea Română, unde lucrează de la absolvirea facultăţii. A ocupat diverse funcţii de conducere în cadrul instituţiei, dintre care cea mai productivă a fost aceea de director TVR 2, între 1999 și 2002,

După 1990, în colaborare cu Caritas Roma, a desfăşurat proiecte europene, iniţiind campanii publice, pe problematici de relevanţă socială în România, precum SIDA, fumatul juvenil sau traficul de persoane. În perioada 2002–2004, Sanda Vişan a fost director al Institutului Cultural Român din New York.

În cei peste treizeci de ani de televiziune a realizat sute de programe culturale şi de publicistică socială. În acelaşi timp a semnat numeroase contribuţii la reviste de specialitate, de teatru şi film.

Foto: „Răzvan Mazilu. De la dans la musical” – facebook

22
/01
/23

Apariţia în română, pe final de 2022, la Editura Tracus Arte, a două cărţi de Pier Paolo Pasolini - una de poezii şi alta cu texte despre literatură şi artă - a tulburat puţin apatia cu care a fost marcat la noi centenarul acestui mare cineast şi scriitor.

16
/01
/23

Tatiana Ernuțeanu, poetă, eseistă și publicistă, a publicat recent volumul „Buletin de știri blues“, la Editura Tracus Arte (2022) și volumul „Carne, visuri si oase triste uitate în Hydra“, Editura Eikon (2020). Scrie pentru revistele Forbes Life și Psychologies.

11
/01
/23

Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, duminică, 15 ianuarie 2023, de la ora 16.00, la Seneca Anticafe (str. Arhitect Ion Mincu 1), va avea loc o întâlnire cu tema „Presa culturală: schițe pentru un viitor posibil” – dialog pornind de la cel mai recent număr al revistei Lettre Internationale. Dezbaterea este organizată de ICR prin Centrul Național al Cărții.

10
/01
/23

Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, Muzeul Național de Artă al României (MNAR) vă invită duminică, 15 ianuarie 2023, între orele 11.00 - 13.00, la un eveniment dedicat legăturii dintre cultura scrisă și artele vizuale.

22
/12
/22

Luna aceasta, în cadrul colecției Anansi. World Fiction de la Editura Pandora M a apărut ediția în limba română a unei cărți mult-așteptate: „Infinitul într-o trestie” de Irene Vallejo, cartea de eseu care, acum doi ani, a ținut primele pagini ale ziarelor de cultură din Spania, fiind recompensată cu două dintre cele mai importante distincții: Premiul Național pentru Eseu și Premiului Ojo Crítico. Ulterior, cartea lui Irene Vallejo a cucerit spațiul cultural internațional, fiind în curs de traducere în peste 30 de limbi.

20
/12
/22

Miercuri, 21 decembrie, de la ora 19.30, Editura Humanitas vă invită în Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la o discuție despre volumul „Societatea digitală. Stăpâni, cetățeni sau sclavi?", în care Răzvan Rughiniș, profesor la Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnice din București, unde predă cursuri de securitate cibernetică, internetul lucrurilor și protecția vieții private, cercetător și unul dintre inițiatorii programului Innovation Labs, analizează problemele și potențialul structurilor digitale care fac din ce în ce mai mult parte din viețile noastre.