Realitatea autonomă a corpurilor, într-o nouă expoziție la Galeria Estopia
https://www.ziarulmetropolis.ro/realitatea-autonoma-a-corpurilor-intr-o-noua-expozitie-la-galeria-estopia/

Galeria de artă Estopia din Bucureşti găzduieşte joi, 22 octombrie, între orele 16.00 şi 22.00, vernisajul expoziţiei „Corporealities. Uncertain Bodies” de Ada Muntean. Vizitatorii sunt aşteptaţi la expoziţia curatoriată de Irina Ungureanu până pe 21 noiembrie.

Un articol de Liliana Matei|21 octombrie 2020

Nicicând mai mult decât în lumea contemporană corpul nu a fost mai expus, mai explorat și exploatat, nicicând corporalitatea nu și-a adjudecat atâta libertate – iar termenul de corporeality, preluat din limba engleză și citit literal, pare chiar să desemneze o nouă dimensiune, aceea a unei autonomii și realități proprii a trupului. Seria de corporealități a Adei Muntean radiografiază exact această realitate autonomă a corpurilor, percepute contextual  – de la la corpul senzual la corpul sadomasochist, de la corpul fashion la cel diform, de la portretul istoric reintrepretat la autoportret, de la corpul simbiotic cu vegetalul, la corpul futurist și cel perisabil.

Trupurile reprezentate în această serie, subliniază Ada Muntean, descriu o realitate cunoscută fără a o delimita cu certitudine: de la o înșiruire de posibile tipologii sau caractere umane, la înfățișarea unei culturi sau a unei societăți, până la confesiunea unei istorii personale. Nota voit ambiguă a acestor ipostaze identitare se regăsește în intenția artistei de a crea un spațiu de reprezentare care să acumuleze cât mai multe valențe și nuanțe, de a tolera dualitatea și de a nu rezolva contrariile. De multe ori, trupul este un chip în lucrările Adei Muntean, și adesea el se află în metamorfoză și mișcare, tentat să ia alte și alte forme. Ce spun despre noi aceste corpuri în devenire? Ipostazele identitare cu caracter ambiguu și tranzitoriu sugerează vizual o dezintegrare, o dematerializare a trupului – iar ideatic personifică decadența existențială.

„Pentru mine”, spune Ada Muntean, „corpul reprezintă începutul și sfârșitul, elementul cel mai important în viața noastră fizică, ce descrie realitatea palpabilă la care ne raportăm. Corpul uman este piatra de temelie a explorării mele plastice. Mă raportez la el ca la un instrument conceptual și expresiv, menit a dezvălui complexitatea existenței umane contemporane într-o manieră directă, intensă și incisivă. Claviatura plastică pe care corpul uman o propune spre experimentare este din punctul meu de vedere infinită ca resurse și seducătoare ca posibilități. Explorarea corpului devine explorarea sinelui, iar explorarea sinelui devine explorarea lumii. Demersul artistic se transformă într-un gest cu o puternică încărcătură existențială, iar sondarea ipostazelor identitare capătă valențele unei analize sociale și ontologice contemporane”.

Ada Muntean s-a născut în 1987 la Cluj-Napoca, unde trăiește și lucrează. În 2009 a absolvit secția Grafică a Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca, unde ulterior a obținut masteratul în 2011 și doctoratul în Arte Vizuale, în 2019. A beneficiat de burse universitare la Birmingham Institute of Art and Design, Marea Britanie și Jan Matejko Academy of Fine Arts din Cracovia, Polonia. În 2015 a urmat un internship la Peckham Platform din Londra, iar în 2016 la Galeria Plan B din Berlin. Între expozițiile personale se numără Relativity, duo show cu Andreea Anghel, Galeria Nano, Cluj-Napoca, Blackout.[Follow The White Rabbit], NEW NOW Art Space, Frankfurt și Sabotage: Deconstructing The Unforeseen – Camera, Centrul de Interes, Cluj-Napoca, în 2018; Dot Fever. Future Memories, duo show cu Mathias Bar, open studio Cluj; Fluid Identity, FIVE PLUS Art Gallery, Viena, în 2017, ș.a. A participat la numeroase expoziții și proiecte de grup, între care Blurred Is the New ID, Galeria Estopia, București, în 2020; Woman, All Too Woman, Muzeul de Artă din Timișoara, și Join the Dots, Imago Mundi, Salone degli Incanti, Trieste, Italia, în 2018; Process Terminus, Art Encounters, Timișoara; With | out Guidelines, Launloc Gallery, Cluj-Napoca și ARTOPIA, Viena, în 2017; Open16, Peckham Platform, Londra; Resurrected, FIVE PLUS Art Gallery, Viena; Learning & Unlearning – Înecați_Panta Rhei, Galeria Plan B, Cluj-Napoca în 2016 ș.a. În 2010 a expus în proiectul fotografic Superbia, în Noua Galerie a Institutului Cultural Român de la Veneția, prezentat în cadrul Bienalei de Arhitectură de la Veneția.

Urmând recomandările autorităților, expoziția va putea fi vizitată între orele 16.00  și 22.00, și, începând din 23 octombrie, potrivit programului normal al galeriei, sau cu programare. Expoziția va rămâne deschisă publicului până pe 21 noiembrie. Accesul în galerie se face respectând normele de distanțare socială. Masca este obligatorie, fie pe cea proprie, fie cea pusă la dispoziția fiecărui vizitator la intrarea în galerie.

08
/02
/23

Centrul de Resurse în Fotografie (CdRF), primul și singurul proiect de acest gen din România dedicat fotografilor amatori și profesioniști, vă invită la CdRF Foto Market, pe 11-12 februarie, la OTOTO Store (Calea Victoriei, nr. 153), între orele 12:00-21:00.

30
/01
/23

Asociația Semper Culturalia, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, organizează în perioada 30 ianuarie – 1 februarie 2023, în marja Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului (27 ianuarie), o serie de manifestări menite să contribuie la menținerea vie a amintirii victimelor Holocaustului și să susțină demersurile civice de a lupta împotriva xenofobiei și antisemitismului.

30
/01
/23

Institutul Cultural Român (ICR) anunță relansarea Programului de finanțare și parteneriate culturale Cantemir, destinat proiectelor din mediul internațional. În cadrul acestui program, derulat anterior în perioada 2006-2012 și reluat în 2023 cu unele modificări, ICR va acorda finanțare nerambursabilă pentru inițiative culturale din domeniile arte vizuale (arte plastice, arte decorative, știință/cercetare și arhitectură, design, noile media, fotografie, performance) și artele spectacolului (teatru, muzică, dans). Evenimentele asociate proiectelor finanțate vor fi organizate exclusiv în afara țării.

10
/01
/23

Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, Muzeul Național de Artă al României (MNAR) vă invită duminică, 15 ianuarie 2023, între orele 11.00 - 13.00, la un eveniment dedicat legăturii dintre cultura scrisă și artele vizuale.

05
/01
/23

Galeria neconvențională Celula de Artă propune în prima jumătate a lunii ianuarie nu mai puțin de trei expoziții în spațiile sale: până pe 9 ianuarie se poate vedea lucrarea Ambedo a tinerei artiste Ioana Drăgușin în spațiul-acvariu din B-dul Carol, nr. 53; același spațiu va găzdui o nouă expoziție colectivă, acumulare.colecție 2, curatoriată de Daniel Loagăr, până pe 30 ianuarie iar la depozitul de artă ArtSafe (Platforma UAP, Combinatul Fondului Plastic Str. Băiculești 29, sector 1) va putea fi vizitată între 12 – 27 ianuarie expoziția Reflexia Luminii, a lui Bogdan – George Negulescu, curatoriată de Iselin Huluba.

04
/01
/23

După proiectul expozițional Oglinzile Tăcerii, care a fost adus la cunoștința publicului pentru prima dată în anul 2018, la Bruxelles și care a luat, ulterior, amploare la Timișoara, Iași și București, un nou proiect cu rezonață, Ecouri, semnat de artistul Manuell Mănăstireanu, ia amploare într-o expoziție ce reflectă interconectarea pe care artistul o realizează pe mai multe paliere ale receptivității mesajului artistic.

20
/12
/22

În perioada 19 – 22 decembrie, la Palatul Bragadiru din București va avea loc evenimentul Art for Christmas, ce aduce la un loc lucrări de la 10 dintre cei mai buni pictori contemporani și de la peste 30 de artiști emergenți care au expus la Celula de Artă în ultimii ani. Expoziția de artă cu vânzare va avea intrarea liberă pentru vizitatori iar programul de vizitare este 19 decembrie, 16:00 – 21:00, 20 - 22 decembrie, 12:00 – 18:00. Vernisajul va avea loc pe 16 decembrie, de la ora 16:00.

19
/12
/22

Sticlă, lemn, metal și lut au fost în această toamnă super puterile a 24 de tineri adolescenți din Ucraina care au participat la proiectul artistic „Rădăcini și visuri”, etapa a doua a proiectului „𝐎𝐩𝐞𝐧 𝐌𝐮𝐬𝐞𝐮𝐦𝐬 𝐎𝐩𝐞𝐧 𝐇𝐞𝐚𝐫𝐭𝐬”, derulat de asociația culturală Câte-n lună și-n mansardă. În cadrul acestuia au realizat patru instalații artistice sub forma unor monumente care transmit mesajul speranței într-o lume aflată în stare de pace.