Requiem pentru Gabo
https://www.ziarulmetropolis.ro/requiem-pentru-gabo/

Abia trecuse de jumătate lunii aprilie când s-a întâmplat primul an fără Gabriel García Márquez. Undeva pe la sfârşitul lui martie am rămas ca Aureliano Buendia copil în pragul uşii din bucătărie şi am zis: va veni cineva. De ce am zis eu aşa?

Un articol de Andrei Crăciun|18 iunie 2015

Cel ce avea să vină era chiar acest an perfect rotund și inutil. Am reînceput să îl citesc pe Gabriel Garcia Marquez cu furie, fără încetare, ca într-o vijelie, în disprețul curgerii timpului. M-am lăsat și eu îmbolnăvit de boala insomniei și am început să mă văd aievea pierdut pentru totdeauna în labirintul unei fraze marqueziene, ca într-o ecuație fără nicio soluție sau altfel.

A fost iubit Gabo Marquez, a fost poate cel mai iubit scriitor al secolului trecut. De ce? E ceva inexplicabil în cărțile lui, ceva ce ar putea să fie chiar definiția literaturii. Căci Gabriel Garcia Marquez a spus, până la urmă, oamenilor mari povești, așa cum le-ai spune unui copil.

El a desființat barierele inutile dintre realitate și ficțiune, a suspendat clepsidrele, s-a jucat cu veacurile, aruncând omul când înainte, când înapoi, la începutul lucrurilor, care nici nu purtau nume și era nevoie să fie arătate cu degetul pentru a fi denumite, precum știm.

El a introdus corpuri noi, necunoscute până atunci, în substanța cărților. El a înțeles că oamenii nu mor de fapt niciodată, că și morții îmbătrânesc și se plictisesc și se întorc, uneori, acasă, că visele sunt mai adevărate decât legile fizicii . Uneori, la el, visele visează oamenii, ceea ce – veți fi de acord – este perfect normal, căci Gabo Marquez n-a avut prejudecăți în fața normalității. Și mai este și acea utopie a unui om mai înalt cu un caracter, un om care nu își irosește libertatea în afara unui ideal.

Gabo Marquez a luat omenirea, cu tot ce are ea mai tragic, mai vulgar, mai patetic și mai adevărat, și a mutat-o în Macondo. Acolo a lăsat-o pentru eternitate sub ploi și capricii și revolte și cântece niciodată înțelese.

Nu am nicio altă soluție la dorul după acest paradis pe care, din neatenție la sensul ultim al existenței, obișnuim să îl ignorăm în anii trecerii noastre pe pământ. Îmi fac, deci, din paginile lui Marquez baricade și mă retrag din lume, rând cu rând, până când nu mai rămâne nimic din ceea ce nu are nicio importanță.

Mă refugiez în Macondo pentru totdeauna și încă o vreme.

Foto: Facebook Gabriel Garcia Marquez

19
/08
/21

Biblioteca Metropolitană Bucureşti (BMB) prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti vă propune o modalitate inedită de petrecere a sfârșitului de săptămână și vă invită la cea de-a doua ediție a proiectului Biblioteca de weekend, duminică, 22 august 2021, la Sediul Central „Mihail Sadoveanu”, strada Tache Ionescu nr. 4.

15
/08
/21

A fost odată ca niciodată un pod. Undeva, pe continentul nostru zbuciumat, unde oamenii ar fi trăit nezbuciumați, dacă i-ar fi lăsat sufletele lor de oameni.

01
/08
/21

Cafenelele din Paris, Tirana și Moscova, ca niște simboluri ale orașelor, surprinse de scriitorul albanez Ismail Kadare, în fascinantul volum de memorii „Dimineți la Café Rostand” (Humanitas Fiction, 2021, traducere din albaneză și note de Marius Dobrescu).

19
/07
/21

Biblioteca Metropolitană Bucureşti (BMB) cu sprijinul Direcţiei Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti a pregătit un nou proiect dedicat copiilor care îşi petrec vacanţa de vară în Capitală.