Retrospectivă extraordinară Ruth Beckermann la One World Romania #12
https://www.ziarulmetropolis.ro/retrospectiva-extraordinara-ruth-beckermann-la-one-world-romania-12/

Privind în ochi trecutul apropiat… La 30 de ani de la căderea regimurilor comuniste, discursul antisemit pare să revină în forţă în ţările Europei Centrale şi de Est. Pentru a readuce în memorie câteva dintre lecţiile uneori uitate ale trecutului, între 16 şi 19 martie, Festivalul Internaţional de Documentar şi Drepturile Omului „One World Romania” şi Forumul Cultural Austriac Bucureşti propun o „Retrospectivă extraordinară Ruth Beckermann”.

Un articol de Petre Ivan|15 martie 2019

Marea realizatoare austriacă de documentare va fi prezentă la Bucureşti pentru a discuta cu publicul român, la sfârşitul fiecărei proiecţii, despre miza temelor tratate şi impactul social al filmelor sale.

Unul din lucrurile fantastice la documentarele lui Ruth Beckermann e că revin obsesiv la aceleași problematici, adăugându-le de fiecare dată perspective și nuanțe noi și surprinzătoare. Film după film, în selecția pe care v-o propunem în cadrul festivalului, cineasta recuperează istorii particulare ale evreilor, anterioare și ulterioare Holocaustului, din timpul celui de-al Doilea Război Mondial și surprinde urme ale anti-semitismului rămase moștenire până în zilele noastre”, spun selecționerii festivalului.

Viitorul nostru depinde în mare măsură de modul în care ne înţelegem trecutul. Filmele lui Ruth Beckermann ne confruntă cu acele situaţii şi adevăruri obiective pe care nu avem voie să le trecem cu vederea sau să le aruncăm într-un colţ al minţii. Numai învăţând din aceste experienţe şi greşeli vom putea să nu ne întoarcem de unde am plecat. Ne bucurăm să o avem alături de noi, la Bucureşti, pe Ruth Beckermann şi să putem prezenta publicului român câteva dintre cele mai puternice documentare ale sale, excelente producţii cinematografice care nu au lăsat şi nu pot lăsa pe nimeni indiferent”, adaugă Thomas Kloiber, directorul Forumului Cultural Austriac Bucureşti.

Născută în capitala Austriei din părinţi evrei, supravieţuitori ai Holocaustului (povestea tatălui său, originar din Bucovina, este surprinsă în filmul Podul de hârtie), Ruth Beckermann a făcut studii de jurnalism şi istoria artei la Viena, Tel Aviv şi New York. A fondat prima sa societate de distribuţie de film în 1978, iar din 1985 lucrează exclusiv ca scriitoare şi realizatoare de documentare. Filmele sale au fost prezentate cu un foarte mare succes în cele mai importante festivaluri de profil (Cinéma du réel, Viennale etc.) şi au cucerit premii importante precum „Glashütte”, premiul pentru documentar original acordat peliculei Valsul Waldheim la Festivalul internaţional de film de la Berlin 2018.

Cea de-a 12-a ediție a Festivalului Internațional de Documentar și Drepturile Omului „One World Romania” se desfăşoară între 15 și 24 martie 2019, la București. Selecţia din acest an cuprinde aproximativ 90 de documentare, împărţite în mai multe secţiuni tematice grupate în jurul unei teme principale – 30 de ani de democraţie în România şi în Europa de Est.

Programul complet al proiecțiilor din cadrul #OWR12, la care va participa și regizoarea Ruth Beckermann:

Sâmbătă 16 martie | ora 19:30 | Cinema Elvire Popesco

Duminică 17 martie | ora 16:00 | Cinemateca Eforie
Valsul Waldheim / Waldheims Walzer (2018)
Bilete și detalii: https://festival-oneworld.ro/l/ro/valsul-waldheim-545/

Duminică 17 martie | ora 20:30 | ARCUB
La est de război / Jenseits des Krieges (1996)
Bilete și detalii: https://festival-oneworld.ro/l/ro/la-est-de-rzboi-488/

Luni 18 martie | ora 20:30 | POINT
Homemad(e) (2001)
Bilete și detalii: https://festival-oneworld.ro/l/ro/homemade-489/

Marți 19 martie | ora 20:30 | POINT
Podul de hârtie / Die Papierene Brücke (1987)
Bilete și detalii: https://festival-oneworld.ro/l/ro/podul-de-hrtie-490/

În afara acestei retrospective, trei alte producţii şi coproducţii austriece vor figura pe afişul celei de-a 12-a ediţii a festivalului One World Romania:

Sâmbătă 16 martie | ora 18:30 | ARCUB

Duminică 17 martie | ora 13:30 | Cinemateca Eforie

Copii sub punte / Kinder unter der deck (2018)

Regizor – Bettina Henkel

Bilete şi detalii: https://festival-oneworld.ro/l/ro/copii-sub-punte-464/

 Miercuri 20 martie | ora 17:00 | Pavilion 32 Goethe-Institut

Le dernier des injustes / Ultimul dintre nedrepţi (2013)

Regizor – Claude Lanzmann

Bilete şi detalii: https://festival-oneworld.ro/l/ro/ultimul-dintre-nedrepi-474/

Vineri 22 martie | ora 18:00 | Cinema Elvire Popesco

Duminică 24 martie | ora 13:30 | Cinemateca Union

Die bauliche Maßnahme / Gardul de la frontieră (2018)

Regizor  – Nikolaus Geyrhalter

Bilete şi detalii: https://festival-oneworld.ro/l/ro/gardul-de-la-frontier-482/

Foto: One Word Romania – facebook

16
/11
/20

Turismul montan din România pe cât este de frumos și apreciat, pe atât este de periculos pentru cei care se încumetă să-l cunoască din inconștiență sau pentru a-și testa limitele. Dragostea de munte face din ei victime inclusiv astăzi când salvamontiști extrem de bine pregățiți și echipați își pun în pericol propria viața pentru a o salva pe a lor.

13
/11
/20

Abordări artistice neconvenționale, care deschid noi și surprinzătoare perspective asupra condiţiei umane, scurtmetrajele incluse anul acesta în Competiția Internațională a BIEFF propun noi maniere de raportare asupra feminității și a corporalității, invitând totodată spectatorii să privească dincolo de aparențe, la limita dintre real și ireal.

12
/11
/20

La Muzeul Național al Țăranului Român,  sâmbătă, 14 noiembrie 2020, publicul este așteptat la evenimentul intitulat Noaptea Europeană a Muzeelor. Cu această ocazie se pot vizita trei expoziții temporare. Organizatorii au pregătit, de asemenea, o proiecție în aer liber. Anul acesta, expoziția permanentă va fi închisă, deoarece clădirea monument istoric din Șoseaua Kiseleff nu a […]

12
/11
/20

Programele Documentary Mondays și Fiction Tuesdays de la Centrul Ceh continuă săptămâna următoare în format online, pe platforma DAFilms.com.

05
/11
/20

Cea de-a 7-a ediție a festivalului online de film documentar luna.doc se prelungește până pe 15 noiembrie pentru a da cât mai multor liceeni și profesori interesați șansa de a participa la proiecții de film și discuții pe marginea fenomenului știrilor false.

04
/11
/20

UrbanEye Film Festival 2020 începe astăzi și propune cinci zile de filme documentare, discuții și dezbateri despre orașe, comunități și locuitorii acestora.

04
/11
/20

Avea aproape 5 ani, iar Aurel Vlaicu a luat-o să o „daine” cu planorul construit în şura casei părinteşti. În cea de-a opta ediţie a emisiunii „Adevăruri despre trecut”, difuzată de TVR 1 miercuri, 4 noiembrie, ora 22.00, are în centrul său Aviaţia Militară Română.

02
/11
/20

Cea de-a 11-a ediție a Les Films de Cannes à Bucarest s-a încheiat aseară. Timp de 10 zile spectatorii s-au putut bucura de proiecțiile outdoor și drive-in dar și de programul online din Orange TV Go unde, pe lângă selecția ‘Best-of’ de filme premiate în anii trecuți la Cannes, spectatorii au avut ocazia să vizioneze filmele românești din Avanpremierele Toamnei.