„Richard al III-lea”, în regia lui Purcărete, premieră mondială la Tokyo
https://www.ziarulmetropolis.ro/richard-al-iii-lea-in-regia-lui-purcarete-premiera-mondiala-la-tokyo/

„Richard al III-lea”, piesa scrisă de William Shakespeare în urmă cu mai bine de patru secole, în regia lui Silviu Purcărete, va avea premiera mondială la Tokyo Metropolitan Theatre.

Un articol de Petre Ivan|17 octombrie 2017

Regizorul român de teatru a prezentat mai multe spectacole în Japonia de-a lungul carierei, dar acum a lucrat pentru prima dată cu o distribuţie japoneză în totalitate, potrivit japantimes.co.jp.

Silviu Purcărete, în vârstă de 67 de ani, a vorbit pentru The Japan Times despre producţia sa, în timpul repetiţiilor cu cei 15 bărbaţi-actori. Unii dintre ei interpretează roluri feminine, iar veterana Misako Watanabe are rolul unui scrib.

Când eram tânăr am vrut să fiu pictor şi am studiat la şcoala de arte, dar nu a mers”, a explicat Purcărete, celebru pentru expresiile sale teatrale magnifice, uneori suprarealiste, vizuale, potrivit The Japan Times. „Apoi, în România anului 1970, mulţi regizori de teatru talentaţi au apărut în condiţiile sociale îmbunătăţite, înainte ca regimul comunist să împună austeritatea în anii 1980. Ei m-au inspirat şi de aceea sunt acum aici. – Silviu Purcărete

Purcărete a mai fost la Tokyo, însă cu spectacole româneşti – prima dată cu „Titus Andronicus”, de Shakespeare, în 1992, şi apoi cu „Furtuna”, în 1996. În 2013, regizorul român a fost în Japonia cu „Lulu”, marcând atunci inaugurarea noii clădiri a Teatrului Metropolitan din Tokyo. Doi ani mai târziu, acesta s-a întors în  „Ţara Soarelui Răsare” cu „Oedip Rege”, de Sofocle, dar şi cu „Călătoriile lui Guliver”, de Jonathan Swift.

Foto: Richard al III-lea , Purcarete – facebook

06
/11
/23

În 2023 se aniversează 190 de ani de la nașterea unuia dintre cei mai mari compozitori: JOHANNES BRAHMS. Născut la Hamburg, pe 7 mai 1833, Brahms este considerat, alături de Bach și Beethoven, unul dintre cei trei mari „B” ai muzicii clasice: „Cred în Bach – Tatăl, Beethoven – Fiul și Brahms – Duhul Sfânt al muzicii” – spunea marele dirijor german Hans von Bülow.

03
/11
/23

Fundația Culturală „Camil Petrescu” (FCCP) continuă să construiască contexte pentru un dialog profesional bogat în mediul teatral autohtom, lansând, astăzi, 3 noiembrie 2023, un nou proiect – un podcast realizat de Zomir Dimovici.

03
/11
/23

În perioada 6-19 noiembrie 2023, la sediul ICR Londra va putea fi vizitată expoziția documentară „Circular Catalysts“, program al British Council România, realizat în parteneriat cu Institutul Cultural Român.

03
/11
/23

În luna noiembrie, compania independentă de teatru Vanner Collective își aduce pe scenă spectacolele atât în spațiile consacrate, cât și în cadrul proiectului „Deschis - microstagiune de spectacole invitate”, de la Teatrul Masca din București, și în programul Festivalului Caleido, care se va desfășura în 2023 la Timișoara.

02
/11
/23

La începutul lunii noiembrie, MNAC deschide noul sezon expozițional, Art Safari Stars Edition continuă să atragă iubitorii artelor vizuale pe Lipscani cu două noi expoziții, iar la MNAR sezonul de toamnă s-a lansat cu un important eveniment dedicat sculpturii.

02
/11
/23

Nu pierdeți expoziția de final a celei de-a doua ediții a proiectului ATELIERE DE PRACTICI COLABORATIVE, program de educație non-formală prin artă co-finanțat de Primăria Sectorului 6, prin Centrul Cultural European Sector 6, în cadrul Programului Cultura 2023!