România participă la Târgul Internaţional de Carte de la Ierusalim
https://www.ziarulmetropolis.ro/romania-participa-la-targul-international-de-carte-de-la-ierusalim/

România va avea un stand la Târgul Internaţional de Carte de la Ierusalim, aflat la cea de-a 26-a ediţie şi care va avea loc în perioada 10 – 15 februarie 2013. Invitaţii la ediţia din 2013 a Târgului Internaţional de Carte de la Ierusalim sunt scriitorii Varujan Vosganian, Vasile Ernu, Lucian Dan Teodorovici, Bogdan Stănescu, […]

Un articol de Andrada Văsii|6 februarie 2013

România va avea un stand la Târgul Internaţional de Carte de la Ierusalim, aflat la cea de-a 26-a ediţie şi care va avea loc în perioada 10 – 15 februarie 2013. Invitaţii la ediţia din 2013 a Târgului Internaţional de Carte de la Ierusalim sunt scriitorii Varujan Vosganian, Vasile Ernu, Lucian Dan Teodorovici, Bogdan Stănescu, alături de autoarea israeliană de origine română Madeleine Davidsohn, informează ICR Tel Aviv.

 

Desfăşurat pentru prima oară în 1963, Târgul Internaţional de Carte de la Ierusalim are loc o dată la doi ani şi atrage zeci de mii de vizitatori. În acest an şi-au anunţat participarea aproximativ 600 de editori şi scriitori din peste 30 de ţări.

Punctul culminant al târgului este acordarea Premiului Ierusalim, decernat în decursul anilor unor scriitori precum: Jorge Louis Borges, Eugene Ionesco, Milan Kundera, Ernesto Sabato, Mario Vargas Llosa, Jorge Semprun, Arthur Miller, Haruki Murakami etc.

Şase dintre laureaţii Premiului Ierusalim au primit şi premiul Nobel pentru literatură. În anul 2011, Premiul Ierusalim i-a fost acordat scriitorului britanic Ian McEwan, iar printre scriitorii participanţi s-au aflat Umberto Eco, Dubravka Ugresic, Adam Michnik, Victor Erofeyev, Lyudmila Ulitskaya, Petra Hulova, alături de israelienii A.B. Yehoshua, Meir Shalev sau Sayed Kashua.

La ediţia din 2013 a târgului, care celebrează 50 de ani de la înfiinţare, Premiul Ierusalim îi va fi acordat scriitorului spaniol Antonio Muńoz Molina.

Sursa: Agerpres

12
/11
/23

Un spectacol care ar trebui prezentat în fața cât mai multor tineri și care vorbește despre probleme extrem de actuale, prezente într-o formă sau alta cam în toate școlile din România în acest moment...

10
/11
/23

În 18 și 19 noiembrie 2023, la ora 19:00, la Teatrul Excelsior va avea loc premiera spectacolului „(R)Evoluție. Ghid de supraviețuire în secolul XXI” de Yael Ronen și Dimitrij Schaad, în regia lui Radu Nica, nume de referință ale scenei românești, multiplu nominalizat la Premiile UNITER și câștigător în 2005 al Premiului de debut pentru spectacolul „Nora“, realizat la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu.

10
/11
/23

În 18 și 19 noiembrie, de la ora 20:00, Reactor invită publicul la ultima sa producție, „Rața!”, pe un text scris vara aceasta în cadrul rezidenței de scriere pentru autori dramatici, Drama 5.