-->

„România tinerilor” la Salonul internaţional de carte de la Torino
https://www.ziarulmetropolis.ro/romania-tinerilor-la-salonul-international-de-carte-de-la-torino/

Institutul Cultural Român organizează, prin Centrul Naţional al Cărţii şi Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, participarea României cu stand propriu şi un program de evenimente literare la cea de-a 38-a ediţie a Salone Internazionale del Libro, ce se va desfăşura la Torino în perioada 14–18 mai 2026.

Un articol de Liliana Matei|13 mai 2026

Participarea României constituie o oportunitate pentru reprezentarea şi promovarea culturii şi civilizaţiei româneşti în străinătate, prin prezenţa Institutului Cultural Român la cel mai mare târg editorial din Italia. Standul României (B10 PAD1) este poziţionat în pavilionul central, într-un punct de maximă vizibilitate pentru vizitatorii Centrului internaţional expoziţional Lingotto Fiere (Via Nizza 294, Torino). Standul cuprinde un spaţiu de expunere şi vânzare a cărţilor şi un spaţiu pentru organizarea evenimentelor literare cu public, având un design şi o grafică sugestive, în consonanţă cu conceptul grafic şi cromatica utilizate în cadrul târgului. Realizarea conceptului grafic derivă din tema de anul acesta a târgului, Il mondo salvato dai ragazzini / Lumea salvată de copii, inspirată de volumul de poezie cu acelaşi titlu al scriitoarei italiene Elsa Morante, iar participarea României se desfăşoară sub sloganul: La Romania dei giovani / România tinerilor.

Vizitatorii vor găsi la standul României peste 500 de volume expuse, cărţi şi albume publicate de editurile reprezentative din România, printre care şi Editura Institutului Cultural Român. Cititorii vor putea şi achiziţiona titlurile preferate, din mai multe domenii: literatură, cărţi de istorie, filosofie, sociologie, geografie şi turism, albume de artă şi patrimoniu cultural românesc, precum şi cărţi pentru copii şi tineret, urmare a parteneriatului dintre Institutul Cultural Român și Libris Braşov. Vor fi disponibile volume și traduceri în limba italiană ale unor titluri recent apărute în Italia cu sprijinul programelor de finanţare Translation and Publication Support Programme şi Publishing Romania, derulate de Centrul Naţional al Cărţii, în cadrul standului Librăriei Luxemburg Torino, situat în vecinătatea standului României.

Invitații ediției din acest an sunt: Bruno Mazzoni, Roberto Merlo, Federica Cugno, Emilia David, Magda Cârneci, Eugen Uricaru, Igor Tavilla, Horia Corneliu Cicortaș, Harieta Topoliceanu, Carla Caccia, Violeta Popescu, Arlindo Hank Toska, Magda Arhip, Vittoria Liccari, Roberto Scagno, Roberta Moretti, Francesco Paganelli, Alina Catrinoiu, Ciprian Apetrei.

Salonul internaţional de carte de la Torino, unul dintre cele mai prestigioase din Europa, frecventat de publicul dintr-o ţară occidentală cu circa 60 de milioane de locuitori, este o scenă culturală de relevanţă majoră pentru promovarea valorilor culturii române în străinătate. Având un impact considerabil asupra publicului italian şi internaţional, implicând cele mai importante voci ale timpului nostru, instituţii culturale şi reprezentanţii acestora, presa naţională şi internaţională, târgul de carte torinez atrage la fiecare ediţie peste 150.000 de vizitatori, astfel participarea la Salone Internazionale del Libro este o oportunitate pentru promovarea culturii şi în special a culturii scrise române. După succesul ediţiilor anterioare, este pentru a şaisprezecea oară când România participă cu un stand naţional la Salonul internaţional de carte de la Torino.

16
/07
/24

Ce mai citim? O colecție de fabule din înțelepciunea japoneză, șase proze scrise de Osamu Dazai din perspectivă feminină, un roman grafic coreean care redă povestea unei femei de consolare din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, o poveste luminoasă și tulburătoare a unei femei părăsite, un volum de memorii despre familie, mâncare, suferință, iubire și identitatea coreeană - acestea sunt noutățile editoriale ale editurii Alice Books pentru această vară toridă.

02
/04
/24

Institutul Cultural Român participă în premieră, prin ICR Bruxelles și Centrul Național al Cărții, cu un stand propriu la „Foire du livre de Bruxelles / Târgul Internațional de Carte de la Bruxelles”, care se va desfășura în perioada 4-7 aprilie 2024, la Centrul de expoziții Tour et Taxis din capitala Belgiei.

12
/03
/24

O nouă traducere din opera Elenei Ferrante a fost publicată de curând în colecția „Anansi. World Fiction” de la Editura Trei. Elena Ferrante e o scriitoare îndrăgită de cititorii din lumea întreagă începând de la publicarea bestsellerurilor internaționale ce alcătuiesc Tetralogia Napolitană.

28
/02
/24

Diana Vasile, PhD, psihoterapeut și Președinte al Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei (ISTT), lansează astăzi cartea Anatomia traumei. Cum să ai o viață mai bună când sufletul te doare, publicată la editura Bookzone. Rezultatul a peste 25 de ani de studiu, practică și cercetare în domeniul psihotraumatologiei, cartea oferă o perspectivă completă asupra impactului traumei în viețile noastre, dar și asupra modalităților de recuperare post-traumatică.

28
/02
/24

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă miercuri, 28 februarie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Numărul 2 de David Foenkinos – recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea Iulianei Glăvan – ce aduce în prim-plan povestea unui destin atipic, a celui care a pierdut rolul lui Harry Potter în una dintre cele mai celebre ecranizări din toate timpurile. Este posibil ca un eșec să devină o sursă de putere? Romanul scriitorului francez oferă în locul unui răspuns o minunată parabolă despre virtuțile reconstruirii sinelui.

19
/02
/24

Crime Scene Press vă propune o lectură perfectă pentru luna februarie: romanul proaspăt ieșit de sub tipar Stăpânul Muntelui, de Anders de la Motte (trad. Daniela Ionescu), unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori suedezi de crime. Acest mistery care dă dependență, cu o atmosferă care te va bântui, te prinde de la prima pagină, urmărind o detectivă talentată care investighează una dintre cele mai întunecate laturi ale psihicului omenesc.

14
/02
/24

Joi, 15 februarie, începând cu ora 14:00, Biblioteca Metropolitană București, prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti, va organiza, la Sediul Central „Mihail Sadoveanu” din str. Tache Ionescu nr. 4 are loc o DEZBATERE EVENIMENT, dedicată Zilei Naționale a Lecturii.