„RosenKabarett”, la 10 ani de program Vârsta4
https://www.ziarulmetropolis.ro/rosenkabarett-la-10-ani-de-program-varsta4/

„RosenKabarett”, noul spectacol a colectivului inter-generaţional „Vârsta4”, programat marţi, 12 noiembrie, de la ora 19.00, serbează 10 ani de la inaugurarea programului Vârsta4. Montarea porneşte de la cele mai pregnante amintiri ale performerilor vârstnici – de la experienţele personale, comunitare sau politice care le-au marcat existenţa.

Un articol de Liliana Matei|11 noiembrie 2019

O bunică pe care nu ai cunoscut-o niciodată; un tată arestat de peste 50 de ori; o slujbă ținută de bunicul tău la sinagogă; ultima scrisoare trimisă de bunica ta din ghetou; ziua în care ai câștigat o mașină; ziua când ai sărit de la balcon; ziua în care ai devenit invalid; boala care nu te lasă să mergi nici la școală, nici la serviciu; o iubire de-o viață; o viață fără iubire. „RosenKabarett” investighează raportarea vârstnicilor la trecut, la familie și identitate, la dragoste și la boală, la memorie și la uitare. Totul într-un cabaret-colaj de mărturii, documente, cântece și dans.

În august 2009, un grup interdisciplinar de artiști a venit în vizită la „Moses Rosen” – căminul pentru persoane vârstnice al comunității evreiești, cu intenția de a-i cunoaște pe rezidenți și de a le propune să vizioneze un spectacol de teatru. Zece ani mai târziu, artiștii și rezidenții formează un colectiv închegat – au participat împreună la activități artistice dintre cele mai diverse (ateliere de story-telling, teatru, dans, film, fotografie, colaj, desen etc.), au pus bazele programului de artă comunitară „Vârsta4” și au realizat nouă spectacole de teatru și dans.

Echipa este formată din Iudith Ardeleanu, Marius Armașu, Mihaela Bîrlegi, Anuța Brill, Ioseph Cotnăreanu, Margareta Eschenazy, Mathilda Iaroslavitz, Marius Rădulescu, Lippa Baroti Segal, Marcu Solomon, Pompiliu Sterian, Dorotea Weissbuch, Vlad Arghir, Carmen Coțofană, Paul Dunca, Irina Gâdiuță, Alice Monica Marinescu, Lucia Mărneanu, Mihaela Michailov, Katia Pascariu, David Schwartz, Maria Sgârcitu.

07
/02
/24

Band-ul internațional TIME IN OUR HANDS TRIO va prezenta sâmbătă, în premieră în România, noul său program cu compozițiile celor trei membri, într-un concert marcat de improvizație conceptuală, de la jazz la baroc european și, interesant, muzică tradițională românească.

07
/02
/24

Eyedrops și Pinholes, trupe de rock alternativ, pleacă într-un turneu ce cuprinde nouă orașe prin țară dar și în Republica Moldova, începând cu data de 8 februarie, din Timișoara, urmând să transforme într-o petrecere, pe rând, alte opt puncte geografice importante.

07
/02
/24

Editura Humanitas vă invită marți, 13 februarie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu istoricul Marc David Baer, profesor la London School of Economics and Political Science, istoricul Marian Coman și scriitoarea Sabina Fati despre volumul Otomanii: Hani, cezari și califi, o fascinantă nouă abordare a istoriei Imperiului Otoman.

05
/02
/24

La Centrul Național al Dansului București (CNDB), anul începe cu o rezidență și cu o serie de spectacole prezentate în cadrul stagiunii. 2024 este an aniversar la CNDB. Instituția împlinește 20 de ani și își propune să celebreze prin evenimente speciale cele două decenii de promovare a creației coregrafice.

05
/02
/24

„Din autobiografie îmi extrag eu forța, prin autobiografie simt că pot să-i fac pe oameni să se confrunte cu acele lucruri pe care nu vor să le vadă. Când vine vorba de scrierea autobiografică, oamenii nu mai pot spune: E doar un personaj, asta nu poate fi adevărat”.