„Rugăciune pentru Cernobîl” la Radio România Cultural
https://www.ziarulmetropolis.ro/rugaciune-pentru-cernobil-la-radio-romania-cultural/

Pe 25 aprilie 2021, de la ora 19.30, Radio România Cultural se alătură miilor de femei din toată lumea care vor citi prologul cărţii „Rugăciune pentru Cernobîl”, a scriitoarei Svetlana Aleksievici, laureată cu Premiul Nobel în anul 2015.

Un articol de Petre Ivan|21 aprilie 2021

Momentul comemorează 35 de ani de la explozia nucleară de la Cernobîl, iar lecturile vor avea loc numai în intervalul 25 aprilie, începând cu ora 18.00,  până pe 26 aprilie la miezul nopții.

Textul a apărut în 1997 în revista rusească „Prietenie între popoare”. Tradus de atunci în numeroase limbi, a permis cititorilor din întreaga lume să intre în culisele nefaste ale celui mai mare accident nuclear din istorie.

Scriitoarea din Belarus și-a dat acordul ca prologul, care este de fapt mărturia soției unuia dintre pompierii care au intervenit printre primii la Cernobîl și care a murit după două săptămâni, în urma unei suferințe cumplite, să fie citit de femei din lumea întreagă în diferite limbi. Mai multe detalii despre acest proiect se pot găsi accesând adresa april26appeal.noblogs.org.

Lectura, care va fi realizată de Daniela Ivanov, va fi precedată de un documentar semnat de Dan Vasiliu care reunește mărturii ale unor oameni care au fost la Cernobîl, au fost afectaţi de acest accident sau au studiat documente legate de acea perioadă: inginerul electronist Tudor Căpăţînă din Republica Moldova, care s-a numărat printre lichidatori, Nicolae Melinescu care făcea parte, în acea perioadă, din echipa Telejurnalului TVR, Claudiu Dincă de la Arhivele Naţionale.

Li se adaugă Adrian Pârvu, un tânăr din România a cărui sănătate a fost afectată grav de efectele accidentului de la Cernobîl. Este regizor, și în 2015 a mers în Ucraina să afle povestea primei generații născute după explozie. Filmul realizat se numește ,,Totul nu va fi bine” și a fost premiat cu premiul FIPRESCI  la Festivalul Transilvania și cu premiul ‘’Cel mai bun film ucrainean’’ la Festivalul de la Odessa.

„Practic acest Cernobîl, acest monstru despre care toată lumea vorbește este o greșeală care putea fi evitată. Și imediat după, dacă pur și simplu se spunea adevărul, mult mai puțini oameni ar fi  avut de suferit. Cred că o lecție pe care trebuie s-o învățăm este că trebuie să spunem mereu adevărul, chiar dacă greșim.”, concluzionează acesta.

16
/01
/23

Tatiana Ernuțeanu, poetă, eseistă și publicistă, a publicat recent volumul „Buletin de știri blues“, la Editura Tracus Arte (2022) și volumul „Carne, visuri si oase triste uitate în Hydra“, Editura Eikon (2020). Scrie pentru revistele Forbes Life și Psychologies.

11
/01
/23

Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, duminică, 15 ianuarie 2023, de la ora 16.00, la Seneca Anticafe (str. Arhitect Ion Mincu 1), va avea loc o întâlnire cu tema „Presa culturală: schițe pentru un viitor posibil” – dialog pornind de la cel mai recent număr al revistei Lettre Internationale. Dezbaterea este organizată de ICR prin Centrul Național al Cărții.

10
/01
/23

Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, Muzeul Național de Artă al României (MNAR) vă invită duminică, 15 ianuarie 2023, între orele 11.00 - 13.00, la un eveniment dedicat legăturii dintre cultura scrisă și artele vizuale.

22
/12
/22

Luna aceasta, în cadrul colecției Anansi. World Fiction de la Editura Pandora M a apărut ediția în limba română a unei cărți mult-așteptate: „Infinitul într-o trestie” de Irene Vallejo, cartea de eseu care, acum doi ani, a ținut primele pagini ale ziarelor de cultură din Spania, fiind recompensată cu două dintre cele mai importante distincții: Premiul Național pentru Eseu și Premiului Ojo Crítico. Ulterior, cartea lui Irene Vallejo a cucerit spațiul cultural internațional, fiind în curs de traducere în peste 30 de limbi.

20
/12
/22

Miercuri, 21 decembrie, de la ora 19.30, Editura Humanitas vă invită în Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la o discuție despre volumul „Societatea digitală. Stăpâni, cetățeni sau sclavi?", în care Răzvan Rughiniș, profesor la Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnice din București, unde predă cursuri de securitate cibernetică, internetul lucrurilor și protecția vieții private, cercetător și unul dintre inițiatorii programului Innovation Labs, analizează problemele și potențialul structurilor digitale care fac din ce în ce mai mult parte din viețile noastre.

19
/12
/22

În cartea sa „Hoții de atenție. De ce nu te poți concentra”, jurnalistul Johann Hari a adunat experiență din 50.000 de kilometri parcurși pentru a sta de vorbă cu nu mai puțin de 250 de experți care studiază consecințele pierderii atenției și concentrării, ea a declarat că, potrivit studiilor sale, acum „suntem mai predispuși să scanăm și să trecem cu ușurință mai departe atunci când citim pe ecrane – ne trecem privirea rapid peste informații pentru a extrage ce avem nevoie".

18
/12
/22

Ziarul Metropolis vă oferă un fragment din romanul „Lecții de chimie” de Bonnie Garmus, apărut recent și în limba română, la Editura Nemira. Bestseller The New York Times, cartea a fost nominalizată pentru Waterstones Debut Fiction Prize și este în curs de ecranizare ca serial Apple TV, cu Brie Larson în rolul principal.