Să curgă sânge!
https://www.ziarulmetropolis.ro/sa-curga-sange/

CRONICĂ DE FILM Premiat în 2017 la Cannes pentru cel mai bun scenariu şi cel mai bun actor (Joaquin Phoenix), „N-ai fost niciodată aici”, scris şi regizat de scoţiana Lynne Ramsay, este o demonstraţie de stil care poate fura privirea, dar nu poate ascunde preţiozitatea şi senzaţionalismul regiei.

Un articol de Ionuţ Mareş|4 martie 2018

Joe este un asasin plătit. Deducem asta încă din debutul filmului „N-ai fost niciodată aici”, când scenarista și regizoarea scoțiană Lynne Ramsay ni-l arată curățând urmele unei crime într-un hotel.

Însă Joe nu vine din tradiția cinematografică a asasinilor cerebrali, imperturbabili, fără psihologie. Dimpotrivă, Joe ne este prezentat ca un bărbat profund tulburat.

Nu de crimele violente pe care le comite la comandă (tocmai primește o nouă însărcinare: să găsească fata unui senator, răpită probabil de proxeneți și vândută unor pedofili, și să răzbune violent fapta), ci de trecut.

Un trecut care năvălește în prezent prin flashbackuri recurente, la început fulgerătoare și neclare, apoi puțin mai lungi și tot mai lămuritoare. Încet-încet, aflăm că Joe, care acum locuiește cu mama sa în vârstă la New York (orașul e, din păcate, aproape absent), a avut o copilărie traumatizantă, cu un tată brutal ce obișnuia să-și maltrateze soția, inclusiv cu ciocanul.

Prin urmare, e cât se poate de firesc – și de clișeistic – ca Joe să se folosească în noua sa meserie de asasin chiar de ciocan.

Și asta nu e tot. Joe e bântuit și de trecutul ceva mai recent de agent special care pare să fi asistat la câteva orori ce nu-i dau pace (un mort pe o plajă; un grup de civili îngroziți).

Toate acestea par să explice postura sa încremenită într-o suferință sufletească și corporală pe care Joaquin Phoenix, premiat în 2017 la Cannes pentru interpretarea sa, o joacă într-o singură notă, cu o dorință atât de vizibilă de a face un rol presupus mare (privire mereu neliniștită, invadată uneori de lacrimi; transformare fizică; vorbe puține), încât devine, surprinzător, aproape deloc interesant.

Însă vina nu e a lui Joaquin Phoenix (fără discuție, unul din marii actori americani ai momentului), ci mai degrabă a ambiției de neoprit a lui Lynne Ramsay, laureată și ea la Cannes pentru scenariu, de a face o demonstrație de stil, probabil în încercarea de a aduce ceva proaspăt într-un gen destul de prăfuit.

Regizoarea scoțiană a debutat în 1999, cu extraordinarul „Ratcatcher”, o redare naturalistă și sinceră a copilăriei în Glasgow-ul anilor `70. A continuat în 2002, cu „Morvern Callar”, un road-movie emoționant despre două prietene pornite la drum prin Scoția. Transformarea a venit în 2011, cu „Trebuie să vorbim despre Kevin”, un teribilist thriller internațional menit a șoca pornind de la ideea răului inexplicabil care poate pune stăpânire pe un copil.

Senzaționalismul și afectarea domină, din păcate, și „N-ai fost niciodată aici”. Altfel cum s-ar explica această incapacitate nu doar de a face credibilă și relevantă durerea protagonistului, dar chiar și de a zgudui în vreun fel prin efectele de horror?

Lynne Ramsay bruschează desfășurarea liniară a narațiunii printr-un montaj al contrastelor și prin exploziile cu frânturile de amintiri (o imagine recurentă – și apăsat-metaforică – este cea cu Joe, copil sau adult, înnăbușindu-și durerea prin autosufocarea cu o pungă de plastic) și sparge o eventuală monotonie a regiei prin unghiuri neobișnuite ale camerei de filmat, totul completat de o spectaculoasă coloană sonoră a chitaristului Jonny Greenwood de la Radiohead.

Însă toate aceste elemente corecte sau chiar impresionante în sine nu se leagă într-un final, nu reușesc să ofere acel film răscolitor pe care premisele sale îl anunțau. Asta și din cauza insistenței lui Lynne Ramsay pe o introspecție psihologică destul de facilă (în detrimentul unei mai mari concentrări pe emoții directe, de moment, și pe acumulări de stări) și pe simbolistica omniprezentă, până la kitsch, a sângelui, dar și pe câteva artificii vizuale gratuite care nu fac decât să atragă atenția asupra lor, în defavoarea dramei personajului.

„N-ai fost niciodată aici” („You Were Never Really Here”) a intrat în cinematografele din România la 2 martie, fiind distribuit de Voodoo Films.

01
/03
/15

Gina Patrichi, Silvia Popovici, George Motoi, Amza Pellea, Costel Constantin, Dan Nuţu, Tora Vasilescu, Victor Rebengiuc, Gheorghe Dinică, Mariana Mihuţ, Petre Gheorghiu şi mulţi alţi actori îndrăgiţi vor putea fi revăzuţi, astăzi, în trei filme importante ale cinematografiei româneşti, la duminica "Duminica filmului românesc".

28
/02
/15

Regizorul Ken Loach se întoarce pe marile ecrane cu un nou film istoric despre războiul civil din Irlanda. Jimmy’s Hall / Salonul lui Jimmy este povestea lui Jimmy Gralton, un activist irlandez care a trăit în comitatul Leitrim, Irlanda începutului de secol. Filmul, care a participat anul trecut în Competiţia Oficială Cannes 2014, va avea premiera în România în 6 martie.

28
/02
/15

Actorul american Leonard Nimoy, cunoscut pentru rolul comandantului Spock din serialul "Star Trek", a murit vineri la vârsta de 83. Nimoy a fost internat în spital, săptămâna trecută, după ce s-a plâns de "dureri severe în zona pieptului". El suferea de boala pulmonară obstructivă cronică care duce la insuficienţă respiratorie.

27
/02
/15

Cea mai importantă competiție de scurtmetraj din România, o selecție unică de filme, masterclass-uri, workshop-uri și petreceri îi așteaptă pe spectatori la cea de-a 9-a ediție a Festivalului Internațional de Film NexT, care va avea loc între 15 și 19 aprilie 2015, la Cinema Studio, Elvira Popescu, CinemaPRO și într-o serie de locuri neconvenționale.

27
/02
/15

"Aferim!", lungmetrajul pentru care cineastul Radu Jude a primit Ursul de Argint pentru regie la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin 2015, va putea fi vizionat în avanpremieră, pe 5 martie, în reţeaua naţională de cinematografe Cinema City.

26
/02
/15

MARI FILME ROMÂNEȘTI UITATE Un film, cu siguranță, subapreciat. Sau, mai exact, privit de sus ca fiind o simplă operă burlescă. „S-a furat o bombă” (1961), scris și regizat de Ion Popescu-Gopo, este însă mai mult decât atât.

26
/02
/15

"Niciodată nu se știe ce e aia "generația de aur". Pentru George Vraca, de pildă, George Constantin nu făcea parte din nicio generație de aur, era un tânăr care juca și el teatru binișor, dar pentru George Constantin generația de aur era Vraca, dar Vraca pentru Nottara nu era generație de aur, și uite așa, când actorul ajunge la vârsta maturității, nu a vieții, a maturității sale artistice, conform destinului, putinței, talentului (...) devine un actor important al teatrului unde este, al teatrului românesc, al locului unde este proțăpit de soartă și devine și el un metal prețios." - Alexandru Repan