„Salieri”, în premieră la „Caro Cultura”
https://www.ziarulmetropolis.ro/salieri-in-premiera-la-caro-cultura/

Spectacolul „Salieri”, în regia lui Marcel Țop, avându-i în distribuţie pe actorii Marius Bodochi şi Răzvan Oprea, cu participarea sopranei Arlinda Morava, va avea premiera naţională joi, 3 septembrie 2020, de la ora 21.00.

Un articol de Liliana Matei|26 august 2020

Evenimentul face parte programul „Caro Cultura”, desfășurat în perioada 5 august – 24 septembrie, la Hotel Caro din București.

Povestea lui Salieri, destin frământat de pasiuni și invidii și marcat de rivalitatea cu Mozart, este reexaminată și reinterpretată într-un nou tip de discurs artistic, anunță organizatorii, care se desprinde de legenda hollywoodiană, devenind o pledoarie pentru Salieri.  Puţine nume în istoria muzicii au fost atât de blamate ca Antonio Salieri, compozitor influent în vremea sa, care ulterior a fost, pe nedrept, complet uitat.

Realizată de echipa artistică a spectacolului „Amadeus” după Peter Shaffer, montat în 2011 pe scena Operei Naționale din București, noua producție reprezintă o replică, un discurs alternativ, construit din perspectiva, adesea ignorată, a compozitorului italian.

CARO CULTURA – „Follow nature, Follow art”. Pornit din dragoste pentru artă, Caro Cultura este un proiect independent, care își propune să contribuie la reconstrucția culturală a Bucureștiului și să devină o platformă de dialog pentru mediile artistice și industriile creative.  Cu o istorie de 25 de ani în peisajul bucureștean, Hotelul Caro s-a impus, de-a lungul timpului, ca un promotor al proiectelor culturale și educaționale de excelență. Visul de a crea un centru multicultural alternativ s-a născut în anul 2015, iar din 2019 au fost demarate lucrările pentru construirea unui spațiu modular, care va găzdui atât spectacole de teatru și dans contemporan, cât și concerte și expoziții.

07
/03
/24

Pe 8 martie va avea loc primul eveniment al primăverii organizat de Celula de Artă, vernisajul expoziției „Călătoriile Spiritului”, semnată de artista Sorana Scortea. Evenimentul va avea loc începând cu ora 19:00 iar lucrările vor putea fi văzute până pe 7 aprilie, în vitrina Pop Up de la Kulterra Gallery, pe strada Știrbei Vodă nr. 104-106.

05
/03
/24

Aăăă, Mihaela Trofimov este o actriță cu o mare foame pentru joacă, da, chiar așa, pentru joacă. Ăăă, o vedeți la Excelsior, la unteatru, la Brăila, pe scenă, puternică, talentată, expresivă. Ăăă ce voiam să zic? Citiți interviul în formă de alfabet și aflați cum o literă, Ă, descrie de cele mai multe ori starea ei de spirit.

05
/03
/24

Pe data de 5 martie se dă startul unui nou apel deschis în cadrul proiectului Share, Tag or Dye, inițiat și coordonat de către Asociația Fotografică Allkimik, în parteneriat cu Asociația Culturală Marginal. Această inițiativă oferă artiștilor din întreaga lume oportunitatea de a-și împărtăși creațiile și de a se implica într-o experiență colectivă de artă

01
/03
/24

Scena Digitală, platforma online de teatru, film, muzică și dans a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) vine cu o surpriză pentru public în luna martie. Iubitorii de teatru vor putea urmări online trei spectacole de excepție din cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu: „Arta de a povesti” de Alexis Michalik, „O catedrală plină cu orgi” – spectacolul de deschidere al FITS și „FAUST: tribut”.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.

29
/02
/24

Noua producție a Fundației Culturale „Camil Petrescu”, podcastul TEATRUL (DE) AZI, continuă seria dialogurilor cu directorul de imagine și producătorul Zomir Dimovici despre felul în care vedem, citim și percepem teatrul astăzi.