Sam Mendes, preşedintele Festivalului de Film de la Venetia
https://www.ziarulmetropolis.ro/sam-mendes-presedintele-festivalului-de-film-de-la-venetia/

Regizorul britanic Sam Mendes, cunoscut pentru pelicule precum ”Skyfall” şi ”American Beauty”, va prezida juriul celei de-a 73-a ediţii a Festivalului de Film de la Veneţia, care va avea loc între 31 august şi 10 septembrie

Un articol de Petre Ivan|28 aprilie 2016

”Vocația lui de om de teatru” și modul lui ”foarte personal” de a face film îl recomandă pe Sam Mendes drept ”un artist deosebit de eficient și de convingător”, a afirmat directorul artistic al Mostrei de la Venetia, Alberto Barbera.

El a știut să ”împace așteptările celor mai exigenți critici și gusturile unui public tot mai larg, care pare să nu aibă frontiere nici în plan geografic, nici din punct de vedere cultural”, a mai spus Barbera.

La rândul său, regizorul de 50 de ani și-a exprimat bucuria pentru că a fost ales să conducă juriul celui mai vechi festival cinematografic din lume, a cărui componență nu a fost anunțată încă.

Laureat al premiului Oscar pentru ”Cel mai bun regizor” în anul 2000, pentru ”American Beauty”, Sam Mendes a afirmat că a avut ”totdeauna o legătură puternică cu Veneția”, unde a lucrat, în perioada studenției, ”timp de trei luni, în cadrul colecției Peggy Guggenheim, în 1984”.

Dar cea mai frumoasă amintire o are — potrivit propriilor cuvinte — de la ediția din 2002 a festivalului de la Veneția, când acolo a fost proiectat lungmetrajul său ”Road to Perdition” (”Drumul pierzaniei”).

Foto: Festivalul de Film de la Venetia – facebook

30
/06
/20

OPINIE Desfăşurată în aer liber, după o amânare de trei luni din cauza pandemiei, gala Premiilor Gopo a avut câştigători previzibili. Deşi inevitabil mai puţin spectaculos ca de obicei, evenimentul a fost important prin simplul fapt că s-a desfăşurat şi că le-a permis câtorva sute de cineaşti să se reîntâlnească, într-un context dificil pentru filmul românesc.

30
/06
/20

Drama suedeză „Beartown/Scandalul” va avea premiera în toate teritoriile HBO Europe, în această toamnă. Serialul, bazat pe romanul bestseller al lui Fredrik Backman, este regizat de Peter Grönlund și îi are în rolurile principale pe Ulf Stenberg, Aliette Opheim, Tobias Zilliacus, Miriam Benthe și Oliver Dufaker.

29
/06
/20

Cele mai noi filme distribuite pe ecranele din România de către Independența Film se văd la TIFF (31 iulie - 9 august, Cluj), în timp ce contul de Vimeo al casei de distribuție primește titluri de referință, producții prezentate și premiate la Cannes.

25
/06
/20

”Grilele, genurile, toate categoriile fixate sunt inamicii criticului” şi ”Libertatea criticului este de a nu se supune ierarhiilor gata făcute”. Sunt doar două dintre numeroasele idei stimulante despre critica de film dintr-un dosar din revista franceză „Cahiers du cinéma” pe aprilie, în ultimul număr înainte de schimbarea echipei editoriale.

21
/06
/20

CRONICĂ DE FILM Realizat în Franţa şi cu o distribuţie formată din Catherine Deneuve, Juliete Binoche şi Ethan Hawke, „La vérité”/”The Truth” (2019) nu este printre cele mai reuşite titluri ale regizorului japonez Hirokazu Koreeda. Un film lejer, dar tonic.

19
/06
/20

Până pe 21 iunie, inclusiv, pot fi văzute gratuit scurtmetraje realizate de regizori români în timpul autoizolării impuse de pandemie, alături de o selecție de filme scurte din 21 de țăre europene, curatoriată de Andrei Tănăsescu, directorul artistic al acestei ediţii.

17
/06
/20

Fascinanta Italie, aflată în vizorul lumii, într-un an cu totul neobișnuit, este în centrul atenției și la Festivalul Internațional de Film Transilvania, de data aceasta, pentru cinema-ul ei seducător.

16
/06
/20

CRONICĂ DE CARTE Nu știu să existe vreo carte în limba română despre Alain Delon, nici măcar în traducere. Dar pentru că accesul la volume în limbi străine e mai ușor decât oricând, recomand două splendide albume în franceză – „L'encyclopédie Alain Delon” (2016) și „Alain Delon. Film par film” (2019).

12
/06
/20

CRONICĂ DE CARTE Cea mai nou apariţie în colecţia de cărţi de film a Editurii Noi Media Print, volumul „Noul cinema, două decenii şi ceva”, de Marian Sorin Rădulescu, adună o serie de texte ale criticului timişorean – de la eseuri mai elaborate, la simple note – despre câteva din filmele regizorilor reprezentativi ai cinematografiei române post-2000.