Săptămâna Victor Rebengiuc online la Teatrul „Bulandra”!
https://www.ziarulmetropolis.ro/saptamana-victor-rebengiuc-online-la-teatrul-bulandra/

Teatrul Municipal „Lucia Sturdza Bulandra” a fost întotdeauna recunoscut şi apreciat pentru trupa sa puternică, spiritul „Bulandra” fiind identificat mereu cu ideea de familie şi cu dorinţa tuturor, actori regizori şi tehnicieni de a atinge performanţa.

Un articol de Petre Ivan|22 iunie 2020

Pentru a le face încă o bucurie celor aproape două milioane de spectatori care i-au trecut pragul virtual în ultimele luni, Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra” îl sărbătorește în perioada 22-28 iunie 2020 pe Victor Rebengiuc, actorul care joacă pe cele două scene ale Teatrului de peste 64 de ani. 

De asemenea, așa cum i-a obișnuit pe spectatorii săi de pretutindeni, Teatrul Municipal „Lucia Sturdza Bulandra” va continua difuzarea spectacolelor online, pe pagina oficială de facebook și pe site-urile www.bulandra.ro, www.smartradio.ro și va transmite, vineri, 26 iunie, ora 19.00, spectacolul „Pescărușul” de A.P. Cehov, regia Petre Sava Băleanu (1974), decorul Doina Levintza, o producție care face parte din Arhiva de Aur a Societății Române de Televiziune. 

Din distribuție fac parte actorii: Gina Patrichi, Valeria Seciu, Octavian Cotescu, Dan Nuțu, Mihaela Murgu, Cornel Coman, Virgil Ogășanu, Dan Nasta și alții.

Filmat de cunoscutul regizor de radio și teatru tv, Petre Sava Băleanu, unul dintre inițiatorii teatrului de televiziune, spectacolul „Pescărușul” de A.P. Cehov, redă un univers populat de umor și amar, dar și de emblematica neputință a personajelor de a găsi calea unei comunicări autentice și a comprehensiunii.

Victor Rebengiuc face parte din galeria marilor actori ai Teatrului „Bulandra” și a fost întotdeauna identificat cu imaginea și profesionalismul acestei instituții. Se angajează la vârsta de 24 de ani și are șansa încă de la început de a juca alături de actori precum Lucia Sturdza Bulandra, Fory Etterle, Ștefan Ciubotărașu, Clody Bertola și de a fi distribuit în multe dintre spectacolele realizate de Liviu Ciulei. De altfel, Victor Rebengiuc consideră că alături de Liviu Ciulei, Radu Penciulescu și Lucian Pintilie a făcut o a doua școală. Pe toată perioada carierei sale a avut ocazia de a realiza roluri importante din dramaturgia universală precum Caliban din „Furtuna” de W. Shakespeare, Brutus din „Iulius Caesar” de W. Shakespeare, Stanley din „Un tramvai numit dorință”, Tipătescu din „O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale, Pampon din „D’ale carnavalului” de I.L. Caragiale și multe, multe altele. În total, a dat viața unui număr de 66 de personaje doar la Teatrul „Bulandra”.

Despre Victor Rebengiuc s-a spus că este „un actor al contrastelor” (Liviu Ciulei), „un artist gladiator” (Valeriu Moisescu), „cel mai mare actor în viață” (Clody Bertola), „un artist prea mare ca să încapă în cuvinte” (Maia Morgenstern), dar, mai presus decât orice, Victor Rebengiuc este un slujitor dedicat al artei teatrale, un actor etalon al Teatrului „Bulandra”.

Vă aștepăm la Teatrul „Bulandra” online!

05
/01
/24

Luna iubirii începe la Sala Dalles în acorduri romantice, cu Chansons D’Amour: cele mai vibrante poveşti de dragoste şi momentele de maximă intensitate sentimentală din lirica universală şi din repertoriul pop-opera vor fi celebrate în acest eveniment în care se contopesc rafinamentul, pasiunea şi emoţia.

04
/01
/24

Anul 2024 se anunţă unul bogat în filme româneşti de autor, fie ele de ficţiune, documentare sau hibride. V-am pregătit, în exclusivitate, o listă cu cele mai aşteptate titluri, care cuprinde noi filme de regizori consacraţi precum Andrei Ujică, Radu Jude, Cristi Puiu, Stere Gulea, Eugen Jebeleanu, Adrian Sitaru, Tudor Giurgiu sau Emanuel Pârvu, precum şi câteva debuturi foarte promiţătoare.

29
/12
/23

Se anunţă o lună ianuarie bogată în filme pentru care merită să te deplasezi la cinema, inclusiv la multiplexuri. Distribuitorii - mari sau mici - scot o parte din artileria grea chiar de la începutul anului. Ţi-am făcut o listă cu opt titluri de neratat.

28
/12
/23

Cea de-a cincea ediție a festivalului Classix va avea loc la Iași în perioada 18 - 25 februarie 2024. Primele bilete și abonamente au fost puse în vânzare online. Conceptul dedicat „descoperirii dorinței” va domina Classix Festival 2024 în 8 capitole distincte, asociate fiecărui concert și spațiu.

22
/12
/23

Oana Predescu, actrița Teatrului Excelsior din București, vorbește despre joacă, muzică și uitare, despre fascinație și anxietate, într-un interviu sub formă de alfabet.

22
/12
/23

„Mamma Mia!”, un spectacol de divertisment de calitate marca Musicals.ro, care rivalizează cu marile producții din Occident, o va readuc pe scena Sălii Palatului pe Loredana în rolul principal, Donna Sheridan, alături de alți artiști consacrați, care urmează să fie anunțați în curând.

22
/12
/23

Longevitatea este una dintre temele cele mai abordate în lumea de azi. Tipuri variate de diete, suplimente alimentare, ingrediente străvechi redescoperite acum și tehnici de meditație promit creșterea duratei de viață sau, mai mult, recuperarea sănătății și un organism întinerit. Cum le alegem pe cele mai bune dintre nenumăratele sfaturi?

21
/12
/23

Joi, 21 decembrie, de la ora 19:00, va avea loc la sediul Teatrului Masca (Bd. Uverturii, nr. 14) a treia întâlnire din seria dezbaterilor performative moderate de Alex Tocilescu. Tema ediției este ,,Suntem cel mai mișto popor nașpa”.

21
/12
/23

Un nou volum de excepție a apărut recent în seria Anansi. Mentor a Editurii Pandora M: „Puterea artei” de Simon Schama, profesor de istorie și istoria artei la Columbia University și autorul a numeroase cărți de succes, autor de eseuri pentru The New Yorker și realizatorul și prezentatorul a zeci de documentare pentru BBC, PBS […]