Sărbătoarea lui Kundera
https://www.ziarulmetropolis.ro/sarbatoarea-lui-kundera/

Abia acum am ajuns – la doi ani de când a fost publicată – să citesc “Sărbătoarea neînsemnătăţii”, de Milan Kundera. Sunt un kunderian rezonabil. Iubesc literatura care a plecat din Cehia pentru a ajunge în inima lucrurilor.

Un articol de Andrei Crăciun|22 iulie 2015

Sunt și kunderian, dar sunt și hrabalian, dar sunt și hasekian, dar sunt și capekian. Iubesc literatura aceasta în care se amestecă râsul cu halbele de bere, lipsa, în mod obiectiv, a sensului vieții, cu suportabilul (în concret) pe care îl aduce existenței tratarea întâmplării de a trăi ca pe o farsă, ca pe o glumă, ca pe o sărbătoare neînsemnată.

Milan Kundera a scris, în timpul din urmă, această carte străbătută de toate temele operei sale, de-acum revizuite și sublimate. “Sărbătoarea neînsemnătății” nu este cea mai bună dintre cărțile scriitorului ceh stabilit la Paris, dar este – în egală măsură – o tulburătoare esență a filosofiei sale.

Viața nu poate fi îndurată în afara neseriozității, o lume radical, fanatic absurdă nu este, totuși, posibilă, după cum a demonstrat-o și căderea comunismului. Milan Kundera înțelege asta și jonglează cu personajele sale, le pune în situații ridicole, le dă vise cu teatre de păpuși, îi aduce în scenă pe Stalin și pe Kalinin (ce tandră, ce frumoasă, ce incredibilă, ce uluitoare și revoltătoare e povestea lui Kalinin reinterpretată de Kundera!) și pe Hrușciov, trece de la marile saloane ale istoriei mari la micile garsoniere ale istoriei mici.

Cu “Sărbătoarea neînsemnătății”, Milan Kundera reușește ceva ce nu este la îndemâna multor scriitori care îi sunt contemporani: întregește moneda. Viața: pe o parte comedie, pe cealaltă față sinistră tragedie.

Milan Kundera creează, totodată, o uluitoare teorie a pardonarzilor. Pardonarzii sunt aceia care se scuză primii atunci când un alt om îi ciocnește, întâmplător, pe stradă. Ei sunt cei care pierd în viață. Și tot Milan Kundera reușește această definiție de o forță greu de egalat: “Viața e lupta tuturor contra tuturor”.

În încheiere aș vrea să am iar șaptesprezece ani, să-mi termin studiile liceale, să nu fi deschis încă “Valsul de adio”, să nu fi auzit, deci, de Milan Kundera, iar toate bucuriile pe care mi le-au adus cărțile lui să fie încă în viitor.



08
/10
/20

Romanele „Povestea slujitoarei” de Margaret Atwood și „Oameni anxioși” de Fredrik Backman, din colecția „musai” a Editurii Art, și autobiografia lui Elton John, recent apărută în limba română la Editura Publica, sunt trei dintre recomandările de lectură pe care vi le propunem în această lună.

22
/09
/20

Editura Arthur face primul pas în asumarea unei noi identități vizuale care debutează cu anunțarea noului logo și, plecând de la acesta, va continua cu transformarea tuturor colecțiilor și proiectelor Arthur.

06
/09
/20

Pe rafturile lor găsim mai mereu câte o tentație. Fizice sau online, librăriile ne tentează cu ceva tot timpul. Deși 2020 nu este un an ca oricare altul, criza sanitară provocând schimbări în viața noastră cotidiană, editurile din România tot au reușit să le ofere cititorilor cărți care merită toată atenția.

04
/09
/20

„Bărbatul cu haină roșie” de Julian Barnes, „Vânătăi ascunse: Ce nu știi despre violența domestică te poate ucide” de Rachel Louise Snyder și „Biblioteca de la miezul nopții” de Matt Haig, propuse de Editura Nemira, se numără printre cele mai așteptate apariții literare în această toamnă.

01
/09
/20

Pe lista de lecturi a lunii septembrie, am inclus „O librărie în Berlin” de Françoise Frenkel, „Îți voi da toate acestea” de Dolores Redondo, „Către frumusețe” de David Foenkinos, „Arsă cu acid” de Naziran și Célia Mercier și „Atlasul fericirii” de Helen Russell. Iată de ce!