„Școala de altădată”, o expoziție inedită dedicată părinților și copiilor de acum
https://www.ziarulmetropolis.ro/scoala-de-altadata-o-expozitie-inedita-dedicata-parintilor-si-copiilor-de-acum/

În prag de început de an şcolar, copiii de ieri şi de azi sunt invitaţi la Mega Mall să viziteze expoziţia Școala de Altădată, în perioada 4 – 27 septembrie.

Un articol de Petre Ivan|8 septembrie 2020

Un prilej pentru părinți să-și amintească de cei mai frumoși ani, iar pentru cei mici să ia contact cu ce însemna școala fără tablete și internet, expoziția semnată de Asociația Muzeul Jucăriilor reușește să creioneze o istorie vizuală a școlii românești din ultima sută de ani.
„Școala de altădată” aduce laolaltă un număr impresionant de peste 500 de obiecte din perioada interbelică și comunistă, care ilustrează evoluția școlii prin prisma accesoriilor școlare. De exemplu, tăblița de ardezie, creta si stiloul ne spun povestea scrisului la școală, înainte de apariția tabletelor și a tehnologiei.

Vizitatorii vor avea ocazia să descopere manuale școlare, globuri pământești, uniforme școlare, bănci, ascuțitori, caiete școlare, creioane, gume de șters, stilouri, tocuri, pixuri, călimări, cerneală, acuarele, penare, numărători, cretă, matricole, ghiozdane, fotografii de epocă originale cu școala de altădată, diplome, insigne, pionieri și străjeri, carnete pentru note, planșe școlare, reviste, cărți cu tematică școlară și multe altele.

Printre cele mai interesante obiecte expuse se numără o primă ediție din 1960 a popularei cărți pentru copii „Martinel Învață Alfabetul”. Mare parte dintre exemplificările literelor sunt specifice perioadei publicării cărții: avionul care imită un MIG 15, steagul roșu, ziarul “Veac Nou” ș.a.m.d. Alte elemente speciale ale colecției pe care vizitatorii sunt invitați să le descopere sunt creioanele fabricate în România în anii 1930, sau caiete de amintiri (precursorul îndrăgitului oracol) din 1880.

Expoziția poate fi vizitată începând cu 4 septembrie la etajul 1 al centrului comercial, zona Peek & Cloppenburg, și face parte dintr-o serie de evenimente inițiată de Mega Mall pentru a aduce mai aproape de publicul larg, povești și obiecte de muzeu, într-un mod accesibil și distractiv. Din seria expozițiilor educative găzduite de Mega Mall anul acesta mai fac parte „Muzeul Jucăriilor” și „Can Art&Design Festival”.

28
/04
/23

Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud și Asociația Culturală „Grigore Bradea” vă invită la vernisajul expoziției realizate de Florin Tamba – laureat al Premiului „Grigore Bradea” 2021. Vernisajul expoziției de sculptură are loc vineri, 5 mai 2023, de la ora 18:00, la Muzeul Județean Bistrița-Năsăud. Expoziția va fi prezentată de istoricul de artă Vasile Duda.

27
/04
/23

Finalul lunii aprilie aduce încă două vernisaje în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă. De pe 26 aprilie și până pe 6 iunie, la Kulterra Gallery (str. Știrbey Vodă nr. 104 – 106), se poate vedea expoziția „Călătorii” a artistei Ioana Badea, ce explorează drumuri, și nu destinații, făcute atât cu pasul, cât și cu gândul și între 29 aprilie și 13 mai artistul Bogdan – George Negulescu aduce în spațiul-acvariu din B-dul Carol, nr. 53 expoziția ”Red my mind”.

27
/04
/23

Cea de-a IX-a ediție a Festivalului Internațional de Arhitectură și Design Concéntrico se va desfășura, în perioada 27 aprilie - 2 mai 2023, în orașul Logroño (Spania), iar România va fi din nou prezentă, cu instalația „Fresaˮ/„Căpșunăˮ, realizată de arhitecta Oana Stănescu. Participarea României la această ediție a Festivalului este susținută de Institutul Cultural Român de la Madrid, partener al Festivalului, cu sprijinul Uniunii Arhitecților din România.

25
/04
/23

Fundația Art Encounters din Timişoara, oraş care este Capitala Europeană a Culturii în acest an, găzduieşte expoziția "Adrian Ghenie - Corpul imposibil", ce conține o serie de desene și câteva picturi tulburătoaere, inspirate din izolarea din perioada pandemiei.

24
/04
/23

„Albinele Mării Negre” de Vasile Rață este a doua expoziție din seria „Window to Europe” de la Arbor.art.room, care-și propune ca de-a lungul acestui an să promoveze artiști cu rădăcini basarabene, care și-au început cariera la sfârșitul anilor ’80 și începutul anilor ’90. Acela a fost momentul prăbușirii cortinei de fier și al deschiderii de noi oportunități în spațiul occidental.