Scrisoare către Andrei Makine
https://www.ziarulmetropolis.ro/scrisoare-catre-andrei-makine/

Romanul „Arhipelagul altei vieţi” (traducere din limba franceză de Daniel Niculescu) a fost publicat la Editura Polirom în 2017.

Un articol de Andrei Crăciun|13 octombrie 2017

Scumpe domnule Andrei Makine, consider că o carte mare este aceea care te face să vrei să scrii. Mai există însă și cărți atât de mari dincolo de care nu se mai cuvine să scrii nimic. Arhipelagul altei vieți este o asemenea carte. Dincolo de ea nu mai este decât, poate, nemărginirea.

M-a răscolit frumusețea romanului dumneavoastră, în care un om care a evadat din Gulag este hăituit prin taigaua Extremului Orient până când…

Scumpe domnule Andrei Makine, găsesc în cartea dumneavoastră o simbolistică înaltă pentru tot ceea ce contează într-o viață de om și de roman: pentru iubire, pentru evadare, pentru inocența pierdută, pentru violență, pentru revoluții, pentru istoria care înnebunește păpușile de cârpă care se ascund în fiecare dintre noi.

Scumpe domnule Andrei Makine, m-a uluit puterea dumneavoastră de a înălța o oază într-un infern. Nu mă pot declara surprins: vă cunoșteam puterea artei încă de la Fiica unui erou al Uniunii Sovietice, încă de la Testamentul francez, încă de la O femeie iubită.

Nu cunosc resorturile intime ale acestei povești – ce anume v-a determinat să vă aplecați din nou înspre adâncurile recente ale Uniunii Sovietice, dar v-am regăsit în această carte mai liber decât oricând înainte. Poate că greșesc, dar poate că nu greșesc: de data aceasta ați mers până la capăt, până acolo unde nici nordul busolei nu mai este o graniță.

Scumpe domnule Makine, cred în scriitorii obsedați. Dumneavoastră aveți, sper că nu greșesc, obsesia evadării, fără de care nicio altă viață nu poate să înceapă. Demult v-ați dat măsura acestei obsesii atât în biografie, cât și – iată – în operă.

Nu vă pot aduce niciun alt reproș dincolo de realitatea că ați ajuns să aveți chiar și succes comercial. Este totuși un reproș neînsemnat. Cărțile dumneavoastră – iar Arhipelagul cu atât mai mult – rămân valoroase și cu acest handicap.

Domnule Andrei Makine, am simțit citindu-vă că ați ajuns până la Mihail Lermontov. În chestiunea culturii ruse, căreia îi datorați, totuși, obsesia, nu cunosc niciun compliment superior.

Arhipelagul Șantar va rămâne, de aceea, pentru totdeauna în literatura de sus, dincolo de Kolîma și dincolo de Sahalin (dincolo de Cehov însuși), dincolo de căderile oamenilor, în acel loc secret unde iubirea și numai iubirea toate le îndură, până chiar și viața.

Scumpe domnule Makine, cred în scriitorii obsedați. Dumneavoastră aveți, sper că nu greșesc, obsesia evadării, fără de care nicio altă viață nu poate să înceapă. Demult v-ați dat măsura acestei obsesii atât în biografie, cât și – iată – în operă.

03
/12
/19

Librăria Humanitas de la Cișmigiu vă invită miercuri, 4 decembrie, ora 19.00, la lansarea volumului bilingv Opere scelte / Opere alese de Ugo Foscolo, apărut recent la Editura Humanitas, în colecția „Biblioteca Italiană“, în traducerea Smarandei Bratu Elian şi a lui Cornel Mihai Ionescu, cu o prefaţă de Giulio Ferroni.

29
/11
/19

La 8 ani după primul volum, Bucătăria Hoinară se întoarce într-un nou album de fotografie savuros, purtând semnătura lui Răzvan Voiculescu. Evenimentul de lansare va avea loc luni, 2 decembrie, de la ora 19:00, la JW Marriott București, în sala Grand Ballroom.

27
/11
/19

Joi, 28 noiembrie, ora 19.00, la Librăria Humanitas Kretzulescu din București (Calea Victoriei 45), va avea loc o întâlnire cu scriitoarea Ana Maria Sandu, cu prilejul lansării volumului „Mama îmi spune că am o viață frumoasă”, apărut de curând în colecția „Ego-grafii” a Editurii Polirom. Invitați, alături de autoare, vor fi Marius Chivu și Maurice Munteanu.

25
/11
/19

În marginea cărții „Tot ce este”, de James Salter, publicată recent la editura Humanitas Fiction, în traducerea lui Radu Paraschivescu.

22
/11
/19

Duminică, 24 noiembrie, de la ora 14.30, Gaudeamul 2019 găzduiește, la standul editurilor Brumar&Hyperliteratura (standul 127), lansarea volumului „In.Fuzion#Ispita”, în prezența scriitorilor și artiștilor care au participat la acest proiect inovator.

20
/11
/19

Editura Litera vă așteaptă, între 20 și 24 noiembrie, în cadrul unei noi ediții a Târgului de carte Gaudeamus, la Pavilionul B2 Romexpo.