Scrisoare către José Ortega y Gasset
https://www.ziarulmetropolis.ro/scrisoare-catre-jose-ortega-y-gasset/

Cartea „Revolta maselor” a fost publicată la editura Humanitas în anul 2002 (prima ediţie a acestui volum a apărut în Europa în anul 1930).

Un articol de Andrei Crăciun|19 ianuarie 2020

Scumpe domnule José Ortega y Gasset, suntem la nouăzeci de ani de la publicarea eseului dumneavoastră despre revolta maselor, iar timpurile noi ne obligă să-l recitim cu și mai mare atenție, cu și mai mare îngrijorare. Vă scriu ca să vă dau vești cu privire la situația în care am ajuns. Nouăzeci de ani înseamnă ceva: mai mult de două generații (în sens biblic) au trecut de atunci. În nouăzeci de ani, tezele dumneavoastră au devenit deja profeții.

Totul s-a întâmplat așa cum știați că se va întâmpla: statele-națiune s-au confruntat într-un război devastator doar pentru a se uni într-o mare construcție europeană supra-națională, golită însă de substanța ei democratică (omul-masă nu înțelege esența liberalismului, și tocmai de aceea decade atât de ușor în iliberalism și dacă n-a decăzut încă de tot e pentru că memoria ultimului mare război mondial mai are ecouri – doar că sunt ultimele).

Mai departe: omul-masă a preluat pretutindeni puterea și o exercită în conformitate cu natura sa.

Omul-masă a rămas întocmai cum ni l-ați descris: mereu mulțumit de sine, fără să ceară nimic de la el însuși, bine informat și cu desăvârșire incult, fără simț istoric și, deci, și fără responsabilitate istorică.

Omul-masă se poate vedea astăzi cel mai bine în mediul virtual, unde a migrat pe fondul dezvoltării tehnologiei (creată pentru gusturile și încântarea omului-masă). Și ce se întâmplă aici: părerea specialistului e secundară părerii mulțimilor, s-a dizolvat cultura dialogului, omul-masă emite „idei” cu privire la orice, oricând, oricâte, încredințat că are dreptate, se tribalizează în adunări radicale de indivizi cu aceleași părere, gândirea și memoria sunt abandonate, omul-masă nu cunoaște decât prezentul. Forța mediocrității este devastatoare – cine nu se convertește la mediocritate este pur și simplu alungat din noua cetate a omului-masă.

Ați înțeles exact, scumpe domnule José Ortega y Gasset, oamenii și-au pierdut capacitatea de a fi altceva decât mulțimi.

Standardizarea ne anunță sfârșitul acestei civilizații, nu altfel decât s-a întâmplat dintotdeauna și pretutindeni, din Imperiul Roman până în America modernă, precum bine știați.

În ciuda credinței populare a omului-masă că este atât de special legea fundamentală a istoriei nu s-a schimbat: triumful maselor e doar o uvertură la sfârșitul unei civilizații.

Se întâmplă ca acum să fie a noastră.

Ați avut dreptate.

Omul-masă a rămas întocmai cum ni l-ați descris: mereu mulțumit de sine, fără să ceară nimic de la el însuși, bine informat și cu desăvârșire incult, fără simț istoric și, deci, și fără responsabilitate istorică.



05
/04
/23

Scriitorul turc Orhan Pamuk, laureat al Premiului Nobel pentru literatură, a fost invitat la Timișoara, în cadrul seriei „La UVT, Cultura este Capitală!”. Scriitorul căruia îi puteți găsi cărțile la editura Polirom a participat la două evenimente organizate de Universitatea de Vest din Timișoara, în cadrul programului cultural „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii”.

24
/03
/23

Editura Nemira a lansat recent volumul biografic „The Beatles: O istorie”, semnat de Craig Brown, pe care vă invităm să îl descoperiți în aceste zile. Vă propunem, așadar, o fermecătoare incursiune în atmosfera anilor ‘60, dominată de muzica și imaginea unei trupe iconice.

23
/03
/23

Duminică, 26 martie 2023, de la ora 17.00, la Sala Studio va avea loc evenimentul Scenografi români contemporani @ ODEON, care marchează lansarea volumului Scenografi români contemporani de Horațiu Mihaiu, titlu editat de către Fundația Culturală „Camil Petrescu" ca supliment al revistei Teatrul Azi (2022), cu sprijinul AFCN.

22
/03
/23

Tim Ferriss, antreprenor de succes, angel investor și autor de bestsellere New York Times, vine în România la BRAND MINDS (2-3 iunie 2023). Volumele sale au fost traduse în peste 30 de limbi, iar podcastul său intitulat „The Tim Ferriss Show” a depășit 100.000.000 de descărcări.