Scrisoare din Lisabona. Alex Leo Șerban – Memoria culturală
https://www.ziarulmetropolis.ro/scrisoare-din-lisabona-alex-leo-serban-memoria-culturala/

„(…) e suficient să urci o stradă pentru ca, întorcînd capul, să ţi se deschidă o privelişte ce-ţi taie respiraţia… E ca într-o gravură de Escher, unde te aştepţi să vezi oameni mergînd cu capul în jos pe străduţa de dedesubt. (…)” – Alex Leo Șerban. Îndrăgitul criticul de film ar fi împlinit, astăzi, 58 de ani. În amintirea lui Leo publicăm (via liternet.ro) una dintre nenumăratele şi savuroasele sale impresii de călătorii (scrisori)

Un articol de Petre Ivan|28 iunie 2017

Dragă Ionica,

ăsta e mai mult un pretext pentru a te convinge să vii la Lisabona. Aşa că va fi o scrisoare scurtă, dar cu multe poze ataşate – pentru că ştii cum se spune: o imagine face cît o mie de cuvinte. Iar o imagine din Lisabona face cît o mie de imagini din alte oraşe, pentru că Lisabona este – după mine – cel mai frumos oraş.

Cred că este a opta oară că vin aici, în acest loc care mi se pare tot mai mult că este de fapt un poem (şi nu doar pentru că Pessoa s-a născut şi a murit aici). Acum cîteva zile i-am vizitat casa – care e foarte albă şi care, de fapt, e mai mult o reinterpretare (cam aseptică, după gustul meu) a ideii de „casă-muzeu”: practic, sînt doar două încăperi – mici – cu mobilierul originar. Pessoa a locuit aici în ultima parte a vieţii, în timp ce casa în care s-a născut e chiar în faţa Operei („Teatro Sao Carlos”): să o vezi şi pe aia, neapărat! Şi ce bine se pricep lusitanii la monumente: statuia lui Pessoa, aşezată chiar la intrarea în acea clădire, este un corp de bărbat cu capul în chip de carte. Pentru un scriitor care şi-a inventat cel puţin trei heteronimi, mi s-a părut cel mai potrivit omagiu.

Dar peste tot, la Lisabona, lucrurile vechi sînt protejate, restaurate etc. În aceeaşi zi, coborînd dinspre Basilica da Estrela – mai jos de Campo de Ourique, unde e muzeul Pessoa -, am văzut un calcan de 4 etaje care era proptit şi „căptuşit” de o schelărie complicată, în spatele căreia muncitorii lucrau de zor: vor construi o casă nouă, dar vor folosi drept faţadă tot vechiul calcan! Mai toate clădirile sînt „Patrimonio do Estado”, iar faţă de acum doi ani – cînd fusesem ultima oară – oraşul arată mult mai curat şi mai renovat. Nu că pe mine m-ar fi deranjat „patina vremii”, dar ştiu şi eu că, oricît de pitoreşti, clădirile bătrîne trebuie restaurate, altfel se dărăpănează de tot…

Nimic, la Lisabona, nu e drept, totul pare oblic, înclinat, într-o rînă – de aceea, o să vezi, nici în poze nu poţi obţine paralele perfecte: liniile o iau unde vor ele, atrase parcă de un magnet invizibil. Străzile urcă şi coboară, pentru că Lisabona stă pe şapte coline (ca Roma, dar aici dealurile sînt mai abrupte). Iar lucrul cel mai ameţitor sînt perspectivele: e suficient să urci o stradă pentru ca, întorcînd capul, să ţi se deschidă o privelişte ce-ţi taie respiraţia… E ca într-o gravură de Escher, unde te aştepţi să vezi oameni mergînd cu capul în jos pe străduţa de dedesubt.

Unele colţuri or să-ţi amintească de Braşov, Sibiu, Sighişoara (scările, felinarele…). Diferenţa ţine din lumină (sublimă!) şi de prezenţa copleşitoare a fluviului (Tejo), care-i dau oraşului o incandescenţă şi o deschidere unice. Pe lîngă „punctele turistice inconturnabile” (Miradouro Santa Luzia, Castelo Sao Jorge, Praça do Comercio, Elevator de Santa Justa, Largo do Chiado, Rossio, Alfama…), mai sînt cîteva locuri care mie mi se par cel puţin la fel de fermecătoare – avînd şi avantajul că sînt mai puţin „bătute” de turişti: Largo da Graça (cu bazinul picotit din mijloc), Praça das Flores (cu cafeneaua „Pao do canella” (Pîine de scorţişoară) de-alături), Largo de Necessidades (cu o perspectivă panoramică asupra Podului 25 Aprilie), Calçada do Correio Velho (continuîndu-se cu Calçada de Conde de Penafiel) şi (mă repet, dar e la doi paşi de mine) Paço da Rainha…

Te aştept cu drag!

P.S. Cînd am făcut pozele de la Sta Luzia, o belgiancă citea Adieu Gary Cooper de Romain Gary;)

(Sursa: agenda.liternet.ro)

Foto: Lisabona – Alex Leo Șerban (agenda.liternet.ro)

19
/06
/15

Sezonul al doilea al serialului "Detectivii din California/ True Detective" va fi difuzat în premieră, în România, la televiziunea HBO, luni, de la ora 20.00, primul episod al noii serii putând fi urmărit din aceeaşi zi şi pe HBO GO, fără abonament. HBO România va difuza începând din 22 iunie, în fiecare luni, de la ora 20.00, câte unul dintre cele opt episoade ale serialului "Detectivii din California II/ True Detective II".

18
/06
/15

Festivalul internaţional de film de animaţie Anim’est întâmpină vacanţa şi dă startul la joacă şi la relaxare, în Braşov. Copiii sunt invitaţi cu mic, cu mare, la Minimest, secțiunea care le este dedicată, unde vor fi răsfăţaţi cu filme şi surprize, în ultimul weekend din luna iunie.

18
/06
/15

Actriţa sud-africană Charlize Theron şi actorul american Sean Pean s-au despărţit, punând astfel capăt unei relaţii care a durat aproximativ 18 luni, afirmă mai multe surse citate de presa americană.

17
/06
/15

Actorul britanic John Hurt, de două ori nominalizat la Oscar pentru rolurile din filmele "Expresul de la miezul nopţii/ Midnight Express" şi "Omul elefant/ The Elephant Man", a anunţat printr-o declaraţie de presă că a fost diagnosticat cu cancer pancreatic.

17
/06
/15

Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) revine la Sibiu, în perioada 24 - 28 iunie, pentru a noua ediţie şi va fi deschis de proiecţia peliculei "Kurt Cobain: Montage of Heck", de Brett Morgen, primul documentar despre solistul trupei Nirvana realizat cu ajutorul familiei sale.

16
/06
/15

Cea de-a noua ediţie a evenimentului Noaptea Institutelor Culturale are loc în Bucureşti vineri, începând cu ora 16.00, şi va aduce publicului un program variat, cu filme, muzică, teatru, spectacole de dans, ateliere de creaţie, degustări de preparate tradiţionale şi târguri de produse hand-made.

16
/06
/15

Cu puțin înainte de finalul anului școlar, Cinema-Edu a încheiat cu succes cea de-a 5-a ediție a sa, începută în luna februarie. Unul dintre cele mai complexe programe naționale de educație alternativă, Cinema-Edu a reușit să le facă cunoștință liceenilor români cu nouă filme de artă, între lunile februarie și iunie 2015, în cadrul a 90 de evenimente susținute în capitală și în alte cinci orașe din România.

16
/06
/15

Povestea fermierului Niels Stokholm care își îngrijește ferma lui biodinamică în armonie totală cu natura a impresionat juriul competiției principale a Pelicam 2015 format din fostul comisar european Dacian Cioloș, regizoarea Farida Pacha și André Abreu de Almeida, de la Tara Oceans.

15
/06
/15

O selecție de filme din programul celei de-a 14-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania va rula între 17-18 și 20-21 iunie la Cinema Elvire Popesco din București.

13
/06
/15

CRONICĂ DE FILM Prezentat în cadrul secţiunii Un Certain Regard la Cannes şi, mai recent, la TIFF-ul clujean, "Un etaj mai jos", noul lungmetraj al lui Radu Muntean, este un pseudo-„film de gen”, ambalat în estetica realistă şi antispectaculară a Noului Cinema Românesc.