Seară japoneză la Librăria Humanitas: între tradiţie şi poezie
https://www.ziarulmetropolis.ro/seara-japoneza-la-libraria-humanitas-intre-traditie-si-poezie/

Miercuri, 24 aprilie, a avut loc o nouă seară japoneză la Librăria Humanitas de la Cişmigiu. Evenimentul a fost dedicat scriitorului Yasushi Inoue şi lansării nuvelei „Puşca de vânătoare“ în colecţia „Raftul Denisei“, coordonată de Denisa Comănescu la Editura Humanitas Fiction.

Un articol de Teodora Gheorghe|26 aprilie 2013

Miercuri, 24 aprilie, a avut loc o nouă seară japoneză la Librăria Humanitas de la Cişmigiu. Evenimentul a fost dedicat scriitorului Yasushi Inoue şi lansării nuvelei „Puşca de vânătoare“ în colecţia „Raftul Denisei“, coordonată de Denisa Comănescu la Editura Humanitas Fiction.

Invitaţi la dezbatere au fost Angela Hondru, niponolog, Elisabeta Lăsconi, critic literar, Şerban Georgescu, coordonatorul Centrului de Studii Româno-Japoneze din cadrul Universităţii Româno-Americane din Bucureşti şi Raluca Popescu, redactor-şef al Editurii Humanitas Fiction, în calitate de moderator.

Citiţi şi: AUDIO Marius Manole citeşte „Puşca de vânătoare“, pentru un dublu CD

Yasushi Inoue este un cunoscut scriitor japonez, cu o vastă activitate literară. Opera sa cuprinde peste 40 de romane, 80 de nuvele, mai multe volume de poezii, proze scurte, eseuri şi însemnări, jurnale de călătorie, volume de estetică şi critică literară.

„Puşca de vânătoare“ i-a adus faima de prozator lui Inoue. Nuvela a fost tradusă pentru prima dată din japoneză de Angela Hondru, distinsă, în 2008, cu Premiul Fundaţiei Japonia pentru Limbă Japoneză. „Această nuvelă a fost scânteia care mi-a aprins dorinţa de a vedea ce se întâmplă în limba japoneză“, a mărturisit Angela Hondru. Elisabeta Lăsconi a apreciat meritul Angelei Hondru de a traduce dintr-o limbă destul de inaccesibilă spaţiului european.

O lume diafană

Plină de simboluri, „Puşca de vânătoare“ se remarcă prin forţa emanată de cuvinte. Yasushi Inoue creează o lume diafană, în care îndrăgostiţii se ţin de mână şi trăirile sunt exprimate fără cenzură. Poezia strecurată de-a lungul nuvelei contrazice în mare parte realitatea prozaică a societăţii japoneze, recunoscută pentru sobrietate.

Dincolo de rigurozitatea scrierii, japoneza are doza ei de romantism. Şerban Georgescu ne-a atras atenţia asupra simbiozei dintre cuvânt şi sentimentul inspirat de acesta. Fiecare kanji aduce cu sine o stare puternic inflitrată în sufletul cititorului.

Evenimentul s-a încheiat ceremonios, cu prezentarea a şase tipuri de chimonouri de către Laura Karaman, licenţiată în design vestimentar în cadrul Universităţii de Arte Bucureşti. Veşmintele, însoţite de explicaţii, au vorbit despre cultura niponă, dar şi despre filozofia de viaţă a celor care le poartă în mod tradiţional.

Astfel, publicul a putut admira chimonoul stil Iromuji, chimonoul mon-tsuki, chimonoul de nuntă vechi de peste 100 de ani, chimonoul în stil Houmongi, pictat manual şi Yukata, îmbrăcăminte neoficială din Japonia.

22
/09
/20

Editura Arthur face primul pas în asumarea unei noi identități vizuale care debutează cu anunțarea noului logo și, plecând de la acesta, va continua cu transformarea tuturor colecțiilor și proiectelor Arthur.

06
/09
/20

Pe rafturile lor găsim mai mereu câte o tentație. Fizice sau online, librăriile ne tentează cu ceva tot timpul. Deși 2020 nu este un an ca oricare altul, criza sanitară provocând schimbări în viața noastră cotidiană, editurile din România tot au reușit să le ofere cititorilor cărți care merită toată atenția.

04
/09
/20

„Bărbatul cu haină roșie” de Julian Barnes, „Vânătăi ascunse: Ce nu știi despre violența domestică te poate ucide” de Rachel Louise Snyder și „Biblioteca de la miezul nopții” de Matt Haig, propuse de Editura Nemira, se numără printre cele mai așteptate apariții literare în această toamnă.

01
/09
/20

Pe lista de lecturi a lunii septembrie, am inclus „O librărie în Berlin” de Françoise Frenkel, „Îți voi da toate acestea” de Dolores Redondo, „Către frumusețe” de David Foenkinos, „Arsă cu acid” de Naziran și Célia Mercier și „Atlasul fericirii” de Helen Russell. Iată de ce!

12
/08
/20

15 fragmente din remarcabila biografie a filosofului german, semnată de scriitoarea anglo-norvegiană Sue Prideaux și apărută recent și în limba română, la Editura Polirom, în colecția Plural M: „SUNT DINAMITĂ! Viața lui Nietzsche” (traducere de Bogdan-Alexandru Stănescu).