Seara povestitorilor, ateliere în aer liber, masterclass-uri, Cinemateca târzie și spectacole de teatru audio la IDEO IDEIS #15
https://www.ziarulmetropolis.ro/seara-povestitorilor-ateliere-in-aer-liber-masterclass-uri-cinemateca-tarzie-si-spectacole-de-teatru-audio-la-ideo-ideis-15/

A 15-a ediţie IDEO IDEIS propune un program divers şi concentrat celor peste 200 de liceeni înscrişi, precum şi întregii comunităţi din Alexandria, cu activităţi gândite pentru toată paleta de vârste, organizate în aer liber sau online, în condiţii de deplină siguranţă.

Un articol de Petre Ivan|30 iulie 2020

Astfel, iubitorii de cultură, prezenți la Alexandria sau care vor urmări transmisiunile LIVE de pe platforma dedicată, se vor putea bucura în perioada 5 – 9 august de spectacole de teatru audio cu alumni IDEO, de discuții inspiraționale în cadrul Masterclass-urilor și Serii Povestitorilor, dar și de un spectacol de teatru în aer liber, scris și regizat de Bogdan Georgescu. 

Seara Povestitorilor, unul dintre cele mai populare evenimente din cadrul IDEO IDEIS, dedicat poveştilor de succes din afara sferei teatrului și filmului, îi va aduce anul acesta în atenția publicului pe Maurice Munteanu – unul dintre cei mai populari fashion editori și bloggeri de modă din România, Gojira – cunoscut DJ, compozitor, producător și om de radio, gazda emisiunii Binili Învinge de la Radio Guerrilla și Florin Ristei – talentat cântăreț și prezentator de televiziune, fost concurent la Asia Express și Te cunosc de undeva, câștigător al show-ului X Factor. Conceptul evenimentului, inspirat de discursurile TED, este construit în jurul ideii de mentorat. Talkurile vor fi transmise și online, sâmbătă 8 august.

Anul acesta, în cadrul Masterclass-urilor IDEO IDEIS, publicul are șansa să urmărească dialogul dintre două generații de actori. Magda Catone, o prezență constantă atât pe scenele, cât și pe ecranele din țară, va povesti alături de fiul ei, Carol Ionescu, unul dintre cei mai promițători tineri actori, prezent pe scena Teatrului Metropolis, Teatrului Dramaturgilor Români și Centrului Cultural Lumina, despre culisele profesiei de actor. Perspectiva lor va fi completată de actorul, regizorul și scenaristul Radu Gabriel și fiica lui, Ana Radu, protagonista peliculei Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor. Masterclass-urile IDEO IDEIS vor fi moderate de Alexandru Ion și vor fi transmise și online, duminică 9 august.

Printre surprizele ediției aniversare a Festivalului de Teatru Tânăr IDEO IDEIS se numără cele două spectacole de teatru audio, în a căror distribuție se află exclusiv alumni IDEO și realizate în co-producție cu UNATC, care vor fi transmise în primele două zile de festival pe platforma online dedicată: Albina din capul meu (de Roland Schimmelpfennig, regia Ilinca Prisăcariu) și În aceeași barcă (de Dirk Kurbjuweit și Petra Wüllenweber, regia Bobi Pricop).

Pentru a sărbători cei 15 ani de existență a festivalului în Alexandria, organizatorii propun un spectacol de teatru scris și regizat de Bogdan GeorgescuBiblioteca din Alexandria. Acesta aduce la suprafață poveștile orașului, dintr-o perspectivă nouă, cea a mai multor femei din Alexandria, aparținând unor diferite categorii sociale și de vârstă. Spectacolul, care are în distribuție exclusiv membre ale comunității locale, printre care și o actriță profesionistă, spune povestea unui oraș marginalizat, în care unii membri ai comunității și-au creat propriile inițiative de educație prin cultură, pe când alții s-ar putea să nu fi știut niciodată că a existat o bibliotecă din Alexandria. Spectacolul va avea premiera vineri 7 august. 

Secțiunea ART & PLAY propune anul acesta 20 de ateliere diferite, în aer liber sau online, toate având ca scop diversificarea experiențelor educaționale ale comunității din Alexandria. Atelierele sunt împărțite pe diverse teme și categorii de vârstă iar participarea este gratuită, exclusiv pentru membrii comunității, și se face prin înscriere online până pe 31 iulie: https://www.ideoideis.ro/editiacurenta 

„Numărul de ateliere crește și tematica lor se diversifică de la an la an, încercăm să aducem experiențe de formare relevante pentru publicul din Alexandria, pentru a contribui la creșterea accesului la cultură și la forme de educație alternativă, chiar și numai o dată pe an. Deocamdată, cel puțin. Accesul la artă și cultură într-o comunitate presupune că membrii ei vor ști că viața este și altfel decât acasă, și altfel decât la televizor. Îi ajută să își gestioneze mai bine emoțiile și evenimentele importante din viață, oferindu-le modele diverse, actuale, antrenându-le gândirea critică și educându-le comportamentul prin experiențe modelatoare.”, a declarat Silvia Guță, psiholog și coordonatoarea departamentului de dezvoltare comunitară IDEO IDEIS.

Fiecare seară de festival aduce în Alexandria cvartetul Sonore, într-o serie de concerte de coarde, fiecare într-o locație diferită, precum și proiecții de film în aer liber, programul incluzând 5 dintre cele mai noi producții cinematografice românești. 

Astfel, cinefilii din Alexandria vor putea urmări în prima seară de IDEO IDEIS lungmetrajul de debut al regizorului Radu Dragomir, MO, cu Dana Rogoz, unul dintre mentorii de anul acesta, în rol principal. Cinemateca târzie continuă cu Arest (r. Andrei Cohn), în care Alexandru Papadopol, deasemenea mentor IDEO IDEIS, joacă magistral rolul unui arhitect arestat de securitate în anii ‘80. Seara de vineri aduce pe ecrane Colectiv, cutremurătorul documentar semnat de Alexander Nanau, care dezvăluie o întreagă rețea a corupției, minciunii și manipulării în sistemul sanitar românesc, în timp ce sâmbătă publicul va putea savura pelicula multi-premiată La Gomera, în regia lui Corneliu Porumboiu. Nominalizată la Premiile Academiei Europene de Film, animația Călătoria fantastică a Maronei (r. Anca Damian), povestea înduioșătoare a unei cățelușe cu nasul în formă de inimă, închide serile de film de la IDEO IDEIS 2020.

Programul complet al festivalului se regăsește aici: https://ideoideis.ro/editiacurenta 

***

ideoideis.ro | FB: ideoideis | Instagram: @ideoideis

Spot oficial: https://bit.ly/SpotIDEO15 

IDEO IDEIS este un festival cultural pentru comunitate și, în același timp, un eveniment dedicat procesului de educație non-formală pentru tinerii liceeni din România. Structura festivalului este unică în peisajul festivalurilor de teatru din țară și are rolul de a-i ajuta pe participanți să-și îmbunătățească abilitățile de comunicare, să capete încredere în ei înșiși și să interacționeze cu tipuri de modele relevante pentru dezvoltarea lor personală și profesională.

12
/03
/24

O nouă traducere din opera Elenei Ferrante a fost publicată de curând în colecția „Anansi. World Fiction” de la Editura Trei. Elena Ferrante e o scriitoare îndrăgită de cititorii din lumea întreagă începând de la publicarea bestsellerurilor internaționale ce alcătuiesc Tetralogia Napolitană.

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

11
/03
/24

Grupul de Facebook „Mergem la teatru” numără 35.4K de membri la început de martie 2024 și adună, într-o comunitate surprinzător de activă și de entuziastă, paragrafe de opinii pe spectrul larg dintre gust conservator și deschidere față de experiment, underground și fețe noi.

11
/03
/24

Artiștii selectați vor lucra timp de două luni la proiectelor lor, fiind găzduiți în Casa Albastră din satul Șona (jud. Brașov), casă restaurată în 2011 de către Fundația Ștefan Câlția. Proiect co-finanțat de AFCN, Șona AIR abordează modelul rezidențelor individuale, se adresează artiștilor din domenii culturale diverse, atât din România cât și internaționali, și susține […]

11
/03
/24

Un bărbat vrea să-și ajute un prieten aflat la închisoare. Se cunosc din tinerețe și crede că oricine merită o a doua șansă. De aceea, intervine pentru el la partenerul lui de afaceri, în speranța că va fi de acord să-i ofere un job.

07
/03
/24

Pe 8 martie va avea loc primul eveniment al primăverii organizat de Celula de Artă, vernisajul expoziției „Călătoriile Spiritului”, semnată de artista Sorana Scortea. Evenimentul va avea loc începând cu ora 19:00 iar lucrările vor putea fi văzute până pe 7 aprilie, în vitrina Pop Up de la Kulterra Gallery, pe strada Știrbei Vodă nr. 104-106.

05
/03
/24

Aăăă, Mihaela Trofimov este o actriță cu o mare foame pentru joacă, da, chiar așa, pentru joacă. Ăăă, o vedeți la Excelsior, la unteatru, la Brăila, pe scenă, puternică, talentată, expresivă. Ăăă ce voiam să zic? Citiți interviul în formă de alfabet și aflați cum o literă, Ă, descrie de cele mai multe ori starea ei de spirit.

05
/03
/24

Pe data de 5 martie se dă startul unui nou apel deschis în cadrul proiectului Share, Tag or Dye, inițiat și coordonat de către Asociația Fotografică Allkimik, în parteneriat cu Asociația Culturală Marginal. Această inițiativă oferă artiștilor din întreaga lume oportunitatea de a-și împărtăși creațiile și de a se implica într-o experiență colectivă de artă

01
/03
/24

Scena Digitală, platforma online de teatru, film, muzică și dans a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) vine cu o surpriză pentru public în luna martie. Iubitorii de teatru vor putea urmări online trei spectacole de excepție din cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu: „Arta de a povesti” de Alexis Michalik, „O catedrală plină cu orgi” – spectacolul de deschidere al FITS și „FAUST: tribut”.