„Slugă la doi stăpâni” de Carlo Goldoni, la TVR3 și TVRi
https://www.ziarulmetropolis.ro/sluga-la-doi-stapani-de-carlo-goldoni-la-tvr3-si-tvri/

Casa de Producţie TVR vă propune ca în preajma zilei de sale naştere să vă amintiţi de Carlo Goldoni (25 februarie 1707 – 6 februarie 1793) şi să urmăriţi „Slugă la doi stăpâni”.

Un articol de Petre Ivan|16 februarie 2018

Dacă se întâmplă să ajungeți la Veneția, depărtați-vă un pic de podul Rialto și mergeți spre Piața San Marco. Drumul trece prin Campo San Bartolomeo.

Chipul unei statui din bronz o să vă zâmbească, șugubăț, de sub un tricorn, pălăria venețiană în trei colțuri. Este Carlo Goldoni. S-a născut la Veneția în 25 februarie 1707. Este considerat fondatorul comediei realiste italiene. Este cel care a dat actorilor jos măștile purtate în commedia dell’arte și a creat personaje reale, cu întâmplări reale.

Piesa a fost pusă în scenă de Vlad Mugur iar Valer Dellakeza joacă Truffaldino (Premiul UNITER pentru Cel mai bun actor 1999). Spectacolul a primit premiul UNITER pentru cea mai bună regie – Vlad Mugur, cea mai bună scenografie – Lia Manțoc, precum și Premiul Secției Române a Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru pentru valoarea sa excepțională.

În „Slugă la doi stăpâni” de Carlo Goldoni, tânăra Clarice se logodește, cu binecuvântarea tatălui său Pantalone, cu Silvio, fiul Doctorului. Dar, deodată, apare  fostul logodnic florentin socotit mort. Acesta este, de fapt, înlocuit de sora lui, Beatrice, plecată în căutarea iubitului ei, Florindo, cel care provocase moartea fratelui. Truffaldino, sluga lui Beatrice, se baga slugă și la Florindo, provocând astfel nenumărate încurcături pe care, până la final, tot el le va descurca.

SLUGĂ LA DOI STĂPÂNI – info

de Carlo Goldoni

Versiunea scenică:  Vlad Mugur

Spectacol realizat în colaborare cu Teatrul Național Craiova

În distribuție: Valer Dellakeza, Ilie Gheorghe, Anca Dinu, Valeriu Dogaru, Anghel Rababoc, Gabriela Baciu, Sorin Leoveanu, Adrian Andone, Iosefina Stoia, Mihai Arsene, Tudorel Petrescu, Nicolae Poghirc, Marian Politic, Laurențiu Stratan.

Direcția de scenă: Vlad Mugur

Scenografia: Lia Manțoc

Design măști și recuzită: Ilona Jaro Varga

Redactori: Daniela Branca și Ion Parhon

Regia TV: Constantin Dicu

Program de difuzare:

TVR International, vineri, 16 februarie, ora 23.00; sâmbătă, 17 februarie, ora 18.00

TVR3: duminică, 18 februarie, ora 20.00

Teatrul Național de Televiziune este un proiect Casa de Producție TVR, difuzat pe canalele TVR.

Producător coordonator: DEMETER András István

Foto: Slugă la doi stăpâni – facebook

05
/01
/15

„Spitalul comunal”, în regia lui Felix Alexa, de la Teatrul Metropolis, reflectă o societate cangrenată, în care empatia nu este decât o fantomă a umanităţii. Pacienţii devin prizonieri într-un spaţiu claustrant mustind de moarte şi de nebunie. Civilizaţia însăşi se află în exil, încercând să muşte din realitate cu dinţi uzaţi.

05
/01
/15

Anul 2015 aduce în peisajul cinematografic noi proiecte ale unor regizori premiaţi la Cannes, Berlin şi Veneţia, printre filmele româneşti care vor fi lansate în cinema numărându-se thrillere politice, un western balcanic, un documentar animat, dar şi comedii, drame şi pelicule poliţiste.

05
/01
/15

Pyramus & Thisbe 4 You , Căsătoria , Scrisoarea , Allegro, ma non troppo, Conversaţie după înmormântare, Miss Daisy şi şoferul ei, Gulliver în Ţara Piticilor şi multe alte spectacole pe scenele teatrelor bucureştene, în săptămâna 5-11 ianuarie.

02
/01
/15

Nedistribuite în cinematografe, văzute puțin în festivaluri, ignorate nejustificat, filmele de nonficțiune merită o mai mare atenție. La început de an, Ziarul Metropolis vă propune 10 documentare străine din 2013 și 2014, demne de reținut.

01
/01
/15

S-au ivit pe cerul teatrului stele care au lucit orbitor o vreme, care au stârnit admiraţie unanimă. Criticii au făcut prognoze artistice pe termen lung, însă, apoi, luminile lor s-au stins. Cu actorul Gheorghe Dinică nu a fost aşa.

31
/12
/14

Noaptea în care facem bilanţuri, dar şi noaptea în care ne distrăm – Revelionul va fi un pretext pentru TVR de a-şi pune în lumina reflectoarelor vedetele şi succesele mai vechi sau mai noi. După 25 de ani de televiziune liberă, TVR prezintă telespectatorilor săi cele mai de succes formate şi cele mai iubite vedete.

30
/12
/14

Anul 2014 poate fi considerat unul aproape anost prin prisma box office-ului nord-american, aflat la cel mai scăzut nivel al său din ultimii şase ani, dar a cărui calitate cinematografică a fost totuşi "salvată" în a doua jumătate a lui de revenirea în forţă a filmelor biografice.

29
/12
/14

O selecție de 14 dintre filmele premiate care au marcat ultimul an va fi proiectată la Cinema Studio din București, între 2 și 8 ianuarie 2015. Spectatorii vor avea ocazia să (re)vadă filme semnate de regizori ca Lars von Trier, Jim Jarmusch, Joel și Ethan Coen, David Cronenberg, Paolo Sorrentino, Michel Hazanavicius sau Corneliu Porumboiu.