Spectacole de Silviu Purcărete de văzut de acasă
https://www.ziarulmetropolis.ro/spectacole-de-silviu-purcarete-de-vazut-de-acasa/

Miercuri, 15 aprilie, de la ora 19.00, Săptămâna Purcărete propune celebrul spectacol „Titus Andronicus” de William Shakespeare, după care vor fi difuzate şi alte creaţii de arhivă ale cunoscutului regizor român.

Un articol de Liliana Matei|15 aprilie 2020

Săptămâna Purcărete a început cu producția „Piticul din grădina de vară” de D. R. Popescu, iar marți, 14 aprilie, de la ora 19.00, spectatorii au avut ocazia unică de a vedea „Phaedra”, după Euripide și Seneca, unul dintre cele mai mari succese ale teatrului românesc în lume, cu o carieră internațională neegalată până în prezent.

Spectacolul a fost un fenomen, cu un număr record de reprezentații: 172, dintre care 100 în străinătate, în cele mai importante festivaluri ale lumii: Austria, Marea Britanie, Coreea de Sud, Belgia, Portugalia, Franța, Polonia, Ungaria, Italia, Iugoslavia, Brazilia, Olanda, Spania, Grecia, Norvegia, Danemarca, Macedonia, Germania.

Despre „Phaedra”, regizorul Purcărete a declarat în repetate rânduri că este cel mai împlinit spectacol al său, iar despre actrița în rol principal, Leni Pinţea-Homeag s-a scris în repetate rânduri în cronica internațională că este ”senzațională”.

Săptămâna Purcărete continuă cu alte trei producții care au avut, de asemenea, un parcurs internațional spectaculos: „Titus Andronicus” de William Shakespeare va fi difuzat miercuri, 15 aprilie, tot de la ora 19.00. În 1993, spectacolul a fost premiat la Festivalul Americilor din Canada, în 1994 la Festivalul de la Sao Paolo, iar în 1997 la Festivalul Conventiei Teatrale Europene de la Stockholm.

Joi, 16 aprilie este programat „Ubu Rex cu scene din Macbeth”, după Alfred Jarry și William Shakespeare, premiat în 1991 la Festivalul Internațional de la Edinburgh, iar ultimul spectacol în regia lui Silviu Purcărete prezentat săptămâna aceasta va fi „Danaidele”, după Eschil, difuzat duminică, 19 aprilie, un spectacol cu o distribuție impresionantă și care emană o forță extraordinară, unul dintre puținele spectacole românești care a ajuns peste Ocean.

Spectacolele vor fi difuzate pe pagina facebook oficială a Teatrului Național „Marin Sorescu”: https://www.facebook.com/tncms.oficial/ , în datele menționate, de la ora 19.00.

Programul online al Teatrului Național „Marin Sorescu” – #teatruNcasAcasateatru este completat de  Leapșa Digitală, VideoPoezia, Interviurile SpectActor, Suplimentul de lectură, Cafeneaua de acasă, Fețe de teatru și Regizor la rampă, concepte create pentru a ne ajuta să traversăm mai ușor această perioadă care ne-a restricționat tuturor existența.

14
/12
/23

S-a lansat Crăciun în Amzei, un eveniment realizat de către Primăria Sectorului 1, care aduce căldura sărbătorilor de iarnă în spațiul public printr-un brad-instalație, semnat de scenografa Iuliana Vîlsan.

13
/12
/23

Compania de teatru independent Arte-Factum încheie stagiunea „Nocturnalii inside 2023” cu o distopie teatrală despre solitudine, o „colecție de singurătăți” care, ca o lentilă concavă, expune, prin câteva fascicule de viață și fragmente de istorii personale, un fenomen global acut.

12
/12
/23

Rareș Beșliu anunță lansarea noului său album fotografic, intitulat „emoții”. Sunt 300 de pagini cu fotografii alese din ultimii patru ani în care fotograful de wildlife a fost unul cu natura și s-a lăsat inspirat de viața ei sălbatică.

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.

11
/12
/23

Pentru 10 zile, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” s-a aflat în Statele Unite ale Americii în cadrul turneului aniversar „Madrigal 60 – The Magic of Winter”, primul pe care artiștii l-au susținut în America după 35 de ani.