Spectacole de Victor-Ioan Frunză, Vlad Massaci și Ada Lupu, la Excelsior Teen-Fest
https://www.ziarulmetropolis.ro/spectacole-de-victor-ioan-frunza-vlad-massaci-si-ada-lupu-la-excelsior-teen-fest/

„Dur”, în regia lui Vlad Massaci, „Romeo şi Julieta”, în viziunea regizorală a lui Victor Ioan Frunză, şi „Hamlet”, montat de Ada Lupu, se numără printre spectacolele ce vor fi prezentate la Excelsior Teen-Fest, un eveniment de teatru profesionist dedicat adolescenţilor, ce se va desfăşura între 30 septembrie şi 8 octombrie în Capitală.

Un articol de Petre Ivan|15 iunie 2017

Festivalul este organizat de Teatrul Excelsior, cu sprijinul Primăriei Municipiului București.

Inițiat din dorința de a le oferi adolescenților o alternativă la activitățile lor cotidiene și conceput special pentru a răspunde nevoii lor de a se exprima liber, Excelsior Teen-Fest a devenit atât un spațiu creativ nou, cât și o platformă educațională dedicată tinerei generațiI.

Excelsior Teen-Fest a fost recompensat cu Premiul de Excelență oferit de Institutul European Român.

Ediția din acest an se află sub semnul ‘Culturii urbane’, iar din secțiunea oficială fac parte spectacole din Brăila, București, Sibiu și Timișoara.

Selecția este realizată de către criticul de teatru Oana Borș și se axează pe două direcții: spectacole care ating universul de preocupări, probleme, teme de viață ale adolescenților — Teen Attitude și „re-citiri” regizorale ale textelor din marea dramaturgie, care fac parte din programele de studiu ale adolescenților — Reborn Classics.

Suntrack, scenariul și regia, Radu Afrim

În secțiunea Teen Attitude sunt cuprinse spectacolele „Suntrack (În căutarea sunetului pierdut într-un oraș cu soare)” (scenariul și regia, Radu Afrim / Teatrul „Maria Filotti” Brăila), „O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții”, după un roman de Mark Haddon (regia: Bobi Pricop / Teatrul Național București), „Dur”, după George F. Walkerr (regia Vlad Massaci / Teatrul de Comedie), „20 noiembrie”, după Lars Noren (regia: Eugen Jebeleanu / Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu), „Vandalul”, după Hamish Linklater (regia: Andreea Vulpe/ Unteatru), și „Say it now!”, după un text de Mihaela Michailov și Marcelino Martin Valiente, în regia lui Marcelino Martin Valiente (Teatrul Național Timișoara).

Secțiunea Reborn Clasic cuprinde spectacolele: „Hamlet”, după William Shakespeare, în traducerea lui Peca Ștefan, regizat de Ada Lupu (Teatrul Național Timișoara), „Romeo și Julieta”, Shakespeare, în regia lui Victor Ioan Frunză (Teatrul Metropolis București), „Pescărușul” de A.P Cehov, un spectacol de Andreea și Andrei Grosu (Teatrul Odeon București), și „Deșteptarea primăverii”, de Frank Wedekind, în regia lui Vlad Cristache.

Alături de spectacolele ce vor fi prezentate în cadrul Reborn Classic și Teen Attitude, programul celei de-a treia ediții va include numeroase evenimente conexe adresate tinerilor din segmentul de vârstă 14-18 ani: ateliere de creație teatrală coordonate de artiști importanți (secțiunea Teens in the Spotlight), expoziții de fotografie, proiecții de filme și prezentări de carte.

În completarea secțiunilor acestora, anul acesta vor fi incluse și alte activități, menite să exploreze noi paliere ale creativității adolescenților. Totodată, Excelsior Teen-Fest va găzdui anul acesta, în premieră, și câteva spectacole invitate din străinătate, promit organizatorii.

Foto: Excelsior Teen-Fest – facebook

22
/12
/23

Longevitatea este una dintre temele cele mai abordate în lumea de azi. Tipuri variate de diete, suplimente alimentare, ingrediente străvechi redescoperite acum și tehnici de meditație promit creșterea duratei de viață sau, mai mult, recuperarea sănătății și un organism întinerit. Cum le alegem pe cele mai bune dintre nenumăratele sfaturi?

21
/12
/23

Joi, 21 decembrie, de la ora 19:00, va avea loc la sediul Teatrului Masca (Bd. Uverturii, nr. 14) a treia întâlnire din seria dezbaterilor performative moderate de Alex Tocilescu. Tema ediției este ,,Suntem cel mai mișto popor nașpa”.

21
/12
/23

Un nou volum de excepție a apărut recent în seria Anansi. Mentor a Editurii Pandora M: „Puterea artei” de Simon Schama, profesor de istorie și istoria artei la Columbia University și autorul a numeroase cărți de succes, autor de eseuri pentru The New Yorker și realizatorul și prezentatorul a zeci de documentare pentru BBC, PBS […]

20
/12
/23

Topul personal al celor mai bune filme exclusiv din 2023 e dominat de francezi şi americani, la care se adaugă un român şi un finlandez. O listă capricioasă şi aparent eterogenă.

20
/12
/23

Iana Salenko, Dinu Tamazlâcaru, Julian MacKay, Marina Minoiu și alte nume mari ale baletului mondial vin în România, pe 26 februarie, pentru un regal de balet care va avea loc, începând cu ora 20:00, în Sala Ion Caramitru a Teatrului Național I. L. Caragiale din București.

20
/12
/23

„Fii util. 7 reguli de viață”, cel mai recent volum semnat de Arnold Schwarzenegger și publicat de Lifestyle Publishing, parte a Grupului Editorial Trei, este un dialog intim între celebrul actor și fiecare dintre cititorii săi despre un subiect care interesează pe toată lumea, indiferent în colț al planetei ar trăi: cum să construim viața pe care ne-o dorim.

19
/12
/23

Pe 19 și 20 decembrie, de la ora 19:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, susține spectacolul extraordinar „Pe drumul Crăciunului”, la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București.

19
/12
/23

Sâmbătă, 16 decembrie 2023, în cadrul festivalului internațional de film studențesc CineMAiubit 2023, a avut loc conferința „Filmul și educația publicului tânăr”, organizată de Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București (UNATC) prin Centrul de Pedagogie și Studiu al Imaginii Sorin Botoșeneanu.

19
/12
/23

Crăciunul într-un sat ucrainean este decorul în care se petrece o poveste de dragoste presărată cu elemente fantastice: fierarul satului, Vakula, este nefericit în dragostea ce i-o poartă Oksanei, fiica unui moșier, care îi promite că se va căsători cu el doar dacă îi aduce pantofii auriți ai țarinei. Disperat, fierarul face un pact cu diavolul pentru a îndeplini dorința iubitei.

18
/12
/23

După debutul de succes cu expoziția personală „LIGHT. An airy view point of density” de la București, urmată de o nouă expoziție la New York, în toamna acestui an, Diana Nicolaie, designer și artist vizual, expune acum la Art Safari, cel mai important eveniment dedicat artei din România.