Spectacolul ‘’Magic Naţional’’ la final de stagiune TNB 2017
https://www.ziarulmetropolis.ro/spectacolul-magic-national-la-final-de-stagiune-tnb-2017/

Magic Naţional de la Teatrului Naţional I.L. Caragiale din Bucureşti, jucat pentru ultima oară în stagiunea 2017, este un spectacol cu momente de muzică, actorie, dans, poezie.

Un articol de Corina Dima|27 iunie 2017

Duminică, 18 iunie 2017, la sala mare a TNB a avut loc Magic Naţional, un spectacol-concert, aşa cum era menţionat în program, cu cel puţin zece reprezentanţi ai scenei naţionalului. Acest spectacol s-a mai jucat la Teatrul Naţional, ca reprezentaţie ce precede sărbătorile de Crăciun, la sfârştul anului 2015 pentru prima dată (premieră decembrie 2015, apoi reluat în ianuarie 2016).

Într-o seară de duminică de iunie, înainte de sfârşitul stagiunii teatrale, publicul bucureştean (în sală public majoritar de 50-60 ani) a avut parte de o reprezentaţie construită dintr-o alăturare de muzică şi poezie, teatru, dans contemporan sau step şi momente-parodie muzicale şi actoriceşti semnate ActOrchestra.

Ţinând cont de faptul că majoritatea pieselor muzicale şi intermezzo-urile dintre momente artistice au fost interpretate de familia Drăgoi, în prim-plan fiind acordeonistul Emy Drăgoi, spectacolul a căpătat semnificaţia unui spectacol Emy Drăgoi & friends. Pe scenă Emy Drăgoi a fost alături de 3D Pro’ect & Jazz Hot Club Romania (avându-i în centru pe cei 2 acodeonişti Bica Drăgoi şi Emilian Jr., tatăl şi nepotul lui Emy Drăgoi),  dar şi de fiicele sale, în interpretări solistice, Alessia Drăgoi de 9 ani şi Bianca Drăgoi de 13 ani, eleve ale Colegiului de Artă “Carmen Sylva” din Ploieşti (anul acesta elevele au câştigat locul 3 la Olimpiada naţională a şcolilor şi liceelor de artă, la Colegiul “Sabin Drăgoi” din Arad). Familia Drăgoi ne-a purtat cu uşurinţă prin stiluri muzicale diferite, de la sonorităţi de jazz la muzică clasică, de la muzică lăutărească la şansonete sau romanţe.

Percuţionistul Lucian Maxim a susţinut, cu mult elan ‘’ritmic’’ şi măiestrie, cu ajutorul diverselor instrumente de percuţie, întregul repertoriu al artiştilor (inclusiv momentul coregrafic de dans contemporan al lui Istvan Teglas).

Dintre artiştii teatrului naţional au ieşit în evidenţă momentele muzicale interpretate de două actriţe (surprize foarte plăcute, pentru cine nu le ştia în această ipostază): Anca Sigartău (de la Leliţă Ioană la muzică lăutărească sau la şansonete cântate în franceză) şi Medeea Marinescu (atât la pian, dar mai ales vocal –Love for sale-).

Un moment intens ne-a oferit Marius Manole prin recitarea poeziei ‘’Fericirea‘’ de Zaharia Stancu (actorul şi-a şters, de câteva ori, lacrimile ce se observau pe obraz). Ion Caramitru, care a semnat şi regia spectacolului, ne-a recitat versuri scrise cu multă sensibilitate de poeţi precum Nichita Stănescu sau Ana Blandiana.

Lari Giorgescu ne-a prezentat cu prospeţime şi tonus un monolog ce a descris forfota unui târg, cu bunătăţile şi târgoveţii lui (I.L. Caragiale – Moșii).

ActOrchestra (Emilian Mârnea, Petre Ancuța, Florin Călbăjos) au adus un suflu proaspăt spectacolului prin abordarea lor nonconformistă şi amuzantă – prin alăturarea muzicii clasice de teatrul non-verbal sau elemente de pantomimă.

Pentru că gusturile nu se discută şi manifestările artistice trebuie să acopere un public cât mai larg, este salutar genul de spectacol-concert propus de naţionalul bucureştean. Dar, recomandarea vine pentru mai multă atenţie la detalii, începând cu sonorizarea (planul acordeoniştilor a fost prea tare în comparaţie cu solista Anca Sigartău, spre exemplu, la fel, vioara Biancăi Drăgoi a fost mult prea tare) sau partea video (când industria video a evoluat atât de mult şi se fac filmuleţe, ilustraţii speciale dedicate unor spectacole, să proiectezi nişte poze pe fundal cu stiluri atât de diferite unele faţă de altele, în acelaşi spectacol, cu efecte diverse deasupra, nu este onorat pentru un spectacol TNB, cu atâţia specialişti; dacă nu există bugete alocate atunci se pot elimina nişte efecte video care pot chiar dăuna atmosferei create) şi totodată de a echilibra momentele anumitor arte/ artişti. S-a simţit, de asemenea, lipsa unui mesaj sau a unei unităţi a spectacolului. Recomandabil pentru un astfel de spectacol este unitatea tematică (este cel mai lesne să alegi o temă sub care să se desfăşoare spectacolul) sau unitatea stilistică asumată, mai exact un fir comun, conducător, care să lege astfel de momente artistice şi să existe astfel un mesaj al spectacolului.

Pe 7 august 2017 spectacolul Magic Național va participa în Macedonia la cea de-a 57-a ediţie a Festivalului Internaţional de Vară, Ohrid 2017.

30
/06
/15

Nume sonore din 7 țãri: Bruno Canino și Luisa Sello (Italia), Vladimir Mendelssohn (Olanda), Takashi Shimizu și Tetsuro Miyoshi (Japonia), Dominique De Williencourt, Michel și Nicolas Bourdoncle (Franța), Mario Hossen (Bulgaria), Horia Văcărescu (Anglia), Anton Niculescu, Andrei Licareț, Ana-Maria Marian și Marian Movileanu (România) vor participa, în perioada 9-12 iulie 2015, la Teatrul Odeon, la prima ediție a Festivalului Internațional "Marile serate muzicale ale Bucureștiului".

30
/06
/15

TEATRUL ȚĂNDĂRICĂ revine cu a doua parte a FESTIVALULUI INTERNAȚIONAL “TEATRU, STRADĂ ȘI COPIL”, care se va desfăşura în perioada 01 - 05 iulie, la Teatrul Itinerant Țăndărică în Parcul Herăstrău (intrarea principală din Piața Charles de Gaulle) și la Anima Studio de Teatru și Artă Contemporană al Teatrului Țăndărică (Str. Eremia Grigorescu nr. 24, etaj 4).

30
/06
/15

‚La finalul lunii iunie, Teatrul Mic încheie stagiunea 2014-2015. Iar cum orice „punct” se doreşte a fi continuat de un „şi de la capăt”, închiderea stagiunii este un bun prilej de însumare a titlurilor din sumarul „Anuarului Teatrului Mic”.

29
/06
/15

Asociaţia Pro-Youth în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti, vă invită marţi, 30 iunie 2015, începând cu orele 12, la Centrul de Tineret Vălenii de Munte: Str. Berevoiesti, Nr. 9, Valenii de Munte, Jud. Prahova, pentru lansarea întreprinderii sociale Eco Bio Processing, în cadrul proiectului „VALORificarea oportunităţilor de insertie pe piaţa muncii pentru grupurile vulnerabile, prin integrarea în Intreprinderi Sociale VALORIS”(ID:144616).

29
/06
/15

MARI FILME ROMÂNEŞTI UITATE „Baloane de curcubeu” (1982), al doilea lungmetraj, necunoscut, regizat de Iosif Demian, este unul dintre cele mai nedreptăţite filme româneşti. Un film burlesc, cu un comic spectaculos, scăpat însă cu destule „răni” după lupta prelungită cu cenzura, dar, din fericire, salvat de la dispariţie.

29
/06
/15

Revista CONCEPT – editată de Departamentului de Cercetare din cadrul UNATC – a ajuns la numărul 10 (vol. 9-10 – nr. 2/2014 şi nr. 1/2015). Zece volume acoperind cinci ani de spectacole, cercetări teatrale, conferinţe, oaspeţi şi evenimente care s-au întâmplat la adresa din strada Matei Voievod 75-77 sau în spaţii şi locaţii partenere.

29
/06
/15

În această seară, de la ora 18.00, la Sala Radio, sub bagheta tânărului dirijor GABRIEL BEBEŞELEA, va avea loc un concertul special. Repertoriul inedit va cuprinde ritmuri exotice şi „parfum” de vară, o „reţetă” perfectă pentru o plăcută seară muzicală estivală avându-l ca solist pe binecunoscutul violoncelist RĂZVAN SUMA. Accesul pentru elevi şi studenţi la acest eveniment este gratuit.

29
/06
/15

Este unul dintre cei mai buni şi mediatizaţi actori din generaţia lui. Poate fi văzut în spectacole de teatru, în filme, în scurtmetraje (aproape în toate scurtmetrajele), ba chiar (foarte des) şi în reclame la televizor.

29
/06
/15

Ben Affleck și Matt Damon sunt pregătiţi să facă un film desprel Chuck Blazer și scandalul FIFA, scrie prosoccertalk.nbcsports.com. The Hollywood Reporter precizează că Affleck se va fi alătura prietenului său, Damon, ca producători ai companiei Warner Bros, care a câștigat în războiul pe dreptul de autor pentru cartea lui Ken Basinger, "Houses of Deceit", ce oferă detalii despre corupția din FIFA.

29
/06
/15

În vârstă de 74 de ani, tenorul spaniol Placido Domingo va oferi, în încheierea stagiunii de la Teatro Real din Madrid, un mic concert în locul reprezentației prevăzute cu opera Gianni Schicchi, de Giacomo Puccini. Domingo a mărturisit că este extrem de marcat de moartea surorii sale şi nu este în stare că joace în acest spectacol.

28
/06
/15

Ascunși în spatele unor inițiale, doi bărbați, emigrantul politic AA și migrantul economic XX, se înfruntă într-un subsol în „Emigranții”, piesa lui Sławomir Mrożekde la a cărui naștere, pe 29 iunie 1930, aniversăm 85 de ani. Această montare, în regia TV a lui Andrei Măgălie, a pornit ca un pariu reușit, o propunere de teatru independent a unui trio de proaspeți absolvenți – doi actori, Lari Giorgescu și Silvian Vâlcu, și un scenograf, Vladimir Turturică.

28
/06
/15

CRONICĂ DE FILM Nominalizată la Premiile Academiei Europene de Film şi la Premiile Cesar, excentrica animaţie franceză „Jack şi mecanica inimii”, de Mathias Malzieu şi Stephane Berla, care a deschis cea de-a doua ediţie anime’st Braşov (25-28 iunie), este un romance muzical cu influenţe steampunk.