„Speranța din spatele gratiilor” – un proiect unic în România, în Săptămâna Patimilor, cu actorii Teatrului Național Iași
https://www.ziarulmetropolis.ro/speranta-din-spatele-gratiilor-un-proiect-unic-in-romania-in-saptamana-patimilor-cu-actorii-teatrului-national-iasi/

În Săptămâna Patimilor, începând cu Lunea Mare şi terminând cu Vinerea Mare, actorii Teatrului Naţional Iaşi oferă celor de acasă o emoţionantă întâlnire cu poezia închisorilor comuniste, în recitalul „Speranţa din spatele gratiilor”.

Un articol de Petre Ivan|9 aprilie 2020

Recitalul va putea fi vizionat pe pagina de Facebook www.facebook.com/TNIASI/ și va cuprinde versuri ale poeților deținuți, printre care Vasile Voiculescu, Corneliu Coposu, Tudor Arghezi, Nechifor Crainic, Radu Gyr, Ionel Zeană, Andrei Ciurunga, Gabriel Țepelea, Virgil Maxim, Ion Omescu, Eugenia Indreica, Corneliu Deneșan.

 Poezia închisorilor comuniste românești este un fenomen unic în lume. Între zidurile temnițelor, poezia a însemnat speranță, hrană spirituală, puterea de a supraviețui într-un loc al torturii, unde a scrie însemna condamnare la moarte. Ca urmare, valoarea poeziilor concentraționare stă mai ales în faptul că acestea au prins formă doar în mintea poeților întemnițați, au fost memorate, ele neputând fi scrise în interiorul celulelor.

 „Condeiul cu care au fost scrise versurile a fost gândul, și foaia pe care acestea s-au transcris a fost memoria. O idee, un sentiment, o emoție, o amintire, o trăire profundă se înveșmântau în cuvinte, în gând. Se organizau în vers tot în gând și apoi versul se imprima, prin repetare, în memorie. Acesta odată însușit, un alt vers se alcătuia în același fel în gând și se alătura celuilalt prin repetare în memorie. Astfel se alcătuia strofa, se închega integral în plan mental. De aceea, multe poezii concepute în temniță au rămas în forma lor frustă, fără îndelungă și sofisticată elaborare. Poezia terminată era mărturisită colegilor de celulă, fiind imediat însușită prin memorare și apoi, prin mijloace ingenioase și pline de curaj, versurile își luau zborul spre alți confrați, frați și surori de suferință.” (Aspazia Oțel Petrescu, prefață „Poeții după gratii”)

 Recitalul este cel de-al treilea proiect al Teatrului Național Iași demarat în această perioadă, cu scopul de a continua, fără întrerupere, relația extraordinară pe care instituția teatrală ieșeană o are cu publicul, de 180 de ani. Celelalte proiecte, colecția virtuală a spectacolelor din arhivă (în derulare) și  montajul realizat cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului, au fost primite cu bucurie. Cât de curând, Naționalul ieșean va oferi celor de acasă noi surprize.

02
/02
/24

„Apropo de poveste” este despre poveste, poveștile în care credem cu toții și pe care ne place să le ascultăm. Dar povești reale, din socialul imediat. Proiectul propune un laborator de teatru dedicat tinerilor absolvenți, care combină ateliere pe estetici teatrale neconvenționale (măști, teatru-dans, teatru de animație) cu tematici sociale pentru a produce două producții noi de teatru, inovatoare.

31
/01
/24

RECOMANDĂRI Ziarul Metropolis vă recomandă, în prima lună din an, o întoarcere în fabuloasa lume a cărților. Biblioteci, obsesii, mistere, personaje și o pasiune salvatoare, în 3 cărți despre cărți, care fac deliciul oricărui iubitor de literatură.

31
/01
/24

Povestea din Ivona, Principesa Burgundiei de Witold Gombrowicz, cel mai mare dramaturg polonez, este adusă în contemporaneitate de Andrei și Andreea Grosu, la Teatrul Nottara, într-o montare inedită, tulburătoare, care îi va oferi spectatorului ocazia să se privească într-o oglindă a adevărului frust, neîndulcit. Premiera oficială are loc pe 9 februarie, la Sala „George Constantin”, de la ora 19:30.

31
/01
/24

În februarie, pe HBO Max ai conținut nou de urmărit în fiecare zi a lunii! Cu 29 de titluri noi, este la alegerea ta dacă vrei să urmărești cele mai noi filme, seriale, documentare, animații de pe HBO Max sau, de ce nu, să te pui la curent cu altele dintre sutele de titluri care sunt deja pe platformă.

30
/01
/24

În luna februarie, „Noaptea Albă a Filmului Românesc” este dedicată unui apreciat cineast, reprezentant al Noului Val în cinematografie: Cătălin Mitulescu regizor, scenarist şi producător. TVR Cultural, TVR Internațional și TVR Moldova invită telespectatorii în noaptea de sâmbătă, 3 spre 4 februarie, la un maraton cinematografic alături cele mai reprezentative şi premiate creaţii semnate de Cătălin Mitulescu.

30
/01
/24

Într-un spectacol-colaj mod portret, „Caracatița“, care marchează și prima întâlnire artistică a Catincăi Drăgănescu cu Teatrul Masca, regizoarea stratifică familia disfuncțională contemporană, în care părintele se cunoaște prin „Copilul meu, niciodată!”, iar copilul pare mai degrabă nevoit să se crească singur și, deloc întâmplător, să-și găsească refugiul în abuzul de substanțe.

30
/01
/24

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice.