Stacy Martin, noua muză a lui Lars von Trier
https://www.ziarulmetropolis.ro/stacy-martin-noua-muza-a-lui-lars-von-trier/

„E incredibil ce poţi face azi cu efectele speciale! Eu una ştiu foarte clar că nu am făcut sex!”, spune debutanta Stacy Martin, personajul principal feminin în filmul lui Lars von Trier, Nymphomaniac.

Un articol de Petre Ivan|22 ianuarie 2014

„E incredibil ce poţi face azi cu efectele speciale! Eu una ştiu foarte clar că nu am făcut sex!”, spune debutanta Stacy Martin, personajul principal feminin în filmul lui Lars von Trier, „Nymphomaniac“.

Stacy Martin o interpretează pe „tânăra Joe”, de la vârsta de 15, până la 31 de ani, în timp ce restul rolului (de la 31 la 50 de ani) este jucat de  experimentata Charlotte Gainsbourg.

Născută în Franţa, Stacy Martin trăieşte şi lucrează în Londra. Până să o descopere Lars von Trier, tânăra Stacy Martin (22 de ani) avea o carieră de fotomodel.

Stacy Martin

The Independent nota cu mult înainte de lansarea filmului că „tânăra Joe”, Stacy Martin din Nymphomaniac, seamănă foarte bine cu actriţa Jane Birkin (Blow-Up, Death on the Nile), nimeni alta decât mama colegei sale de platou, Charlotte Gainsbourg, cea care o joacă pe Joe la maturitate.

„E absolut incredibil ce poţi face în ziua de azi cu efectele speciale! Adică, eu una ştiu foarte clar că nu am făcut sex. Dar, ulterior, pe bune dacă nu părea că chiar am făcut-o! Aproape că m-au convins şi pe mine după ce am văzut imaginile. Este incredibil!”.

Stacy Martin

„E foarte clar că nu e un film porno! Nu ştiu pe nimeni care să-l fi văzut şi să se fi excitat cât de cât. Pe de altă parte, n-am crezut vreodată că am să-mi întâlnesc dublura porno!“.

Stacy Martin

“Era foarte ciudată această schimbare bruscă a atmosferei de pe platou, uşor schizofrenică chiar: acum faci un film normal şi, câteva minute mai încolo, tot locul devine un platou de film porno.

Stacy Martin

Apoi mai erau protezele acelea… Pierdeam ore întregi cu montatul protezelor… lipirea vaginurilor false şi tot restul“, – a povestit Stacy Martin, nimfomana din filmul lui Lars von Trier.

Stacy Martin

Nymphomaniac este epopeea erotică a unei femei al cărei traseu, de la naştere şi până la vârsta de 50 de ani, ne este povestit de personajul principal, Joe, cea care şi-a pus diagnosticul de „nimfomană”.

În după-amiaza unei ierni geroase, bătrânul dar încă şarmantul burlac Seligman o descoperă pe Joe bătută şi prăbuşită pe o alee lăturalnică. O ia acasă şi îi îngrijeşte rănile, în timp ce încearcă să afle câte ceva despre viaţa ei. Seligman este cel care, vreme de opt capitole, îi ascultă povestea cea complicată şi înţesată de interjecţii a „nimfomanei” Joe.

Stacy Martin

Filmul are o galerie impresionantă de actori. Charlotte Gainsbourg (Joe la maturitate), Stellan Skarsgård, Uma Thurman, Willem Dafoe, Shia LaBeouf, Udo Kier, Christian Slater, Stacy Martin (tânăra Joe) şi alţii.

Citiţi şi: CRONICĂ DE FILM Nymphomaniac. Moartea pasiunii

Nymphomaniac Vol. I a avut premiera vineri (17 ianuarie,) în timp ce Nymphomaniac Vol. II va intra în cinematografe pe data de 7 februarie.

Foto cu Stacy Martin, în Nymphomaniac – Christian Geisnaes

23
/02
/15

"Birdman", de Alejandro Gonzalez Iñárritu, a primit premiul Oscar pentru cel mai bun film, la cea de-a 87-a gală de decernare a acestor distincţii, care a avut loc la Los Angeles. Filmul a avut nouă nominalizări şi a mai fost premiat pentru "cea mai bună imagine", "cel mai bun scenariu original" şi "cea mai bună regie".

21
/02
/15

Începe Cinema-edu, ediția a cincea. În perioada februarie-iunie, liceenii sunt invitați să participe gratuit la cel mai mare proiect de educație cinematografică și socială din Romania. Până acum, peste 50 de licee din țară s-au înscris în proiect.

20
/02
/15

Personalități din politică, justiție, media, cultură și societatea civilă sunt așteptate la premiera de gală a filmului De ce eu?, în regia lui Tudor Giurgiu. Covorul roșu se va întinde luni, 23 februarie, de la 19.30, la Palatul Național al Copiilor, unde câteva sute de invitați vor vedea în avanpremieră drama inspirată de controversatul caz Cristian Panait, și joi, 26 februarie, la CinemaPRO.

18
/02
/15

Filmul francez ,,Grand Central” va avea premiera în România pe 27 februarie. Pasiune, angoasă şi dragoste, în apropierea unei centrale nucleare, cu Léa Seydoux (noua "Bond Girl") şi Tahar Rahim (A Prophet).

18
/02
/15

Actriţa americană Jane Fonda, în vârstă de 77 de ani, a dezvăluit într-un interviu recent că fumează marijuana "din când în când", însă recunoaşte faptul că acel drog îi afectează adeseori judecata.

18
/02
/15

La noul festival de comedie aflat sub egida Anchor Grup, organizat de Plaza România și găzduit de Movieplex, vor putea fi vizionate 80 de scurtmetraje: 26 în competiția oficială, 33 în categoria destinată animațiilor și 21 în concursul consacrat filmelor studențești.