„Star Wars: The Last Jedi”, în topul nominalizărilor pentru premiile Empire
https://www.ziarulmetropolis.ro/star-wars-the-last-jedi-in-topul-nominalizarilor-pentru-premiile-empire/

„Star Wars: The Last Jedi” conduce în topul nominalizărilor pentru premiile Empire, acordate de revista britanică de film cu acelaşi nume în urma votului cititorilor, având şanse de câştig la nouă categorii. Succesul de box office regizat de Rian Johnson se află pe lista scurtă pentru râvnitul premiu acordat celui mai bun film, unde va concura cu „Get Out”, „Call Me By Your Name”, dar şi cu superproducţiile „Thor: Ragnarok” şi „Wonder Woman”.

Un articol de Petre Ivan|19 ianuarie 2018

Rian Johnson este nominalizat şi el la categoria cel mai bun regizor, în timp ce principalele staruri ale filmului, John Boyega şi Daisy Ridley, sunt în cursă pentru premiile acordate celui mai bun actor şi celei mai bune actriţe.

Pe lista scurtă pentru premiul Empire acordat celei mai bune actriţe se mai află şi Gal Gadot (Wonder Woman), Frances McDormand (Three Billboards Outside Ebbing, Missouri), Emma Watson (Beauty and the Beast) şi Tiffany Haddish (Girls Trip).

Gary Oldman, care a câştigat deja un Glob de Aur în această lună pentru rolul Winston Churchill în drama de război „Darkest Hour”, va concura pentru premiul de la categoria masculină, pe lângă Boyega, cu Hugh Jackman (Logan), Andy Serkis (War For The Planet Of The Apes) şi Armie Hammer (Call Me By Your Name).

Thrillerul apreciat de critică „Baby Driver” al lui Edgar Wright, în care apare şi actorul căzut în dizgraţie Kevin Spacey, a primit cinci nominalizări printre care la categoriile cel mai bun regizor, cel mai bun thriller şi cea mai bună coloană sonoră.

Actorul din rolul principal, Ansel Elgort, concurează pentru premiul acordat celui mai bun actor debutant, alături de Daniel Kaluuya (Get Out) şi Timothee Chalamet (Call Me By Your Name).

Alături de Wright şi Johnson la categoria cel mai bun regizor este nominalizată şi regizoarea Patty Jenkins (Wonder Woman), dar şi Taika Waititi (Thor: Ragnarok) şi creatorul „Get Out”, Jordan Peele.

La categoria televiziune, Claire Foy din „The Crown” a fost nominalizată la categoria cea mai bună actriţă, alături de vedetele din „Big Little Lies” Nicole Kidman şi Reese Witherspoon, dar şi Elisabeth Moss (The Handmaid’s Tale) şi adolescenta din „Stranger Things” Millie Bobby Brown.

Cele patru producţii concurează şi la categoria cel mai bun serial tv, alături de „Twin Peaks”.

La categoria cel mai bun actor într-un serial de televiziune concurează Alexander Skarsgard (Big Little Lies), Matt Smith (The Crown), Kyle MacLachlan (Twin Peaks), Jason Isaacs (Star Trek Discovery) şi Dan Stevens (Legion).

Foto: Star Wars: The Last Jedi – facebook

08
/12
/21

Întâmplarea a făcut să revăd recent într-un cinematograf din Palermo, la un cineclub şi în versiune originală, adică vorbit în engleză, nu dublat în italiană, „Sunset Boulevard”, clasicul film noir din 1950 al lui Billy Wilder.

08
/12
/21

„Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, regizat de Radu Jude, premiat cu Ursul de Aur la Berlinala de anul acesta și propus de România pentru nominalizare la categoria „cel mai bun lungmetraj internațional” a galei Oscar 2022, este considerat de criticii străini favorit pentru selecția la premiile acordate de Academia Americană de Film.

26
/11
/21

INTERVIU „Cu fiecare film am impresia că învăţ ceva nou despre meseria de actor”, afirmă într-un interviu cunoscutul actor franco-algerian Kad Merad, progatonist în comedia „Succes de public” („Un triomphe”, 2020), regizată de Emmanuel Courcol şi disponibilă în prezent în cinematografele din România.

22
/11
/21

„Titane”, cel mai șocant film al anului, ajunge în cinematografele din România din 3 decembrie, distribuit de Independența Film. Catalogat drept thriller psycho-sexy, „Titane” a stârnit valuri de șoc la Cannes, mai mulți spectatori pierzându-și cunoștința în timpul proiecției.

22
/11
/21

Primele trei filme din seria „Matrix” vor fi difuzate de Warner TV în luna decembrie, în așteptarea celui de-al patrulea lungmetraj, „Renașterea/ Resurrections”, care va fi lansat în preajma Crăciunului.

22
/11
/21

Viaţa grea din Gaza, violenţele asupra palestinienilor din teritoriile ocupate, agresiunile asupra femeilor în lumea arabă sau problema refugiaţilor se numără printre subiectele tratate de o serie de documentare care completează programul ediţiei din acest a Festivalului Filmului Palestinian.

17
/11
/21

Regizat de britanicul Edgar Wright, „Last Night in Soho” (2021) stă pe o idee grozavă. Ia un reflex des întâlnit al multora dintre noi, idealizarea unei anumite perioade, şi îl aruncă în aer cu stil.