Ștefan Baciu, un copil minune al literelor române
https://www.ziarulmetropolis.ro/stefan-baciu-un-copil-minune-al-literelor-romane/

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Aşa a fost socotit poetul braşovean Ștefan Baciu (1918-1993). Elev al prestigiosului liceu Andrei Șaguna, licenţiat în Drept, el a făcut gazetărie la Bucureşti şi Braşov.

Un articol de Georgeta Filitti|17 iunie 2017

A condus revista Humorul (unde a scris, folosind, între altele, pseudonimul Cobra) și, în 1944, a fost redactor-șef al revistei Libertatea, de orientare social democrată (aripa Titel Petrescu). În anii tulburi de după război, e atașat cultural la Berna și experiența o consemnează în volumul Praful de pe tobă (1980).

Decide, ca și alți diplomați români, să rămână în străinătate ca refugiat politic. Țara aleasă: Brazilia. Ani de zile supraviețuiește scriind, traducând și încet, încet se impune. E cofondator, la Rio de Janeiro, al revistei Cuadernos Brasileiros și al primei publicații de literatură română din America de Sud, Înșirʹte mărgărite. Obține cetățenia braziliană (în 1955) și devine o personalitate prețuită în lumea culturală sud americană. În asemenea măsură încât realizează primul interviu (în 1959), la Havana, cu viitorul dictator comunist Fidel Castro al Cubei. Tot o premieră e și cartea despre acesta, Cortina de ferro sobre Cuba (1961). Din 1964 e profesor la Universitatea din Honolulu (Hawaii) de literatură și civilizație hispano-americană. Elaborează antologii de literatură spaniolă și portugheză și scoate revista Mele, modestă ca înfățișare (era xeroxată), dar uimitor de bogată în conținut.

Scriind poezie cu aceeași ușurință în spaniolă, portugheză și germană, Ștefan Baciu a rămas, prin excelență, poet român. Și îngemănarea paletei de imagini surprinsă în creația sa, în urma periplului sud american, apoi a șederii în Hawaii, se regăsește cel mai bine în volumele Poemele poetului pribeag (1963) și Singur în Singapur (1988). Iată câteva titluri de poezii de această factură: Cântec român în rime hawaiene, Cântec sibian în rime japoneze, Cântec român în rime hispanice.

Ca și alți exilați, Ștefan Baciu a intrat în vizorul Securității române. Prin oficina Glasul Patriei, poetul era taxat de legionar. A fost suficient ca să fie ignorat de istoria literaturii din țară. O încercare de introducere a câtorva poeme ale sale într-o antologie (1968) s-a terminat cu retragerea volumului de pe piață.

Recuperarea operei pentru publicul românesc a început după 1990. Remarcabile rămân textele de factură memorialistică, despre personalități cu care s-a întâlnit în viață: de la Emil Cioran (care i-a fost profesor la liceul din Brașov), până la Tudor Vianu. Poetul a pritocit un fabulos material în ”singurătatea” din mijlocul Oceanului Pacific, grație prodigioasei sale memorii. Astăzi se consideră că istoria literaturii române de la mijlocul secolului trecut ar fi mai săracă, mai puțin expresivă, în absența mărturiilor lui Ștefan Baciu.

Fondul donat Academiei Române ca și patrimoniul de 10 000 de piese păstrat în Casa memorială din Șcheii Brașovului, rămân o atrăgătoare ofertă pentru orice critic literar dornic să-l așeze la locul cuvenit în panteonul național al poeziei. El rămâne un exemplu dureros de minimalizare în țară a creației cuiva exclusiv pe criterii politice.

16
/03
/16

 „Ariel al pianiştilor” sau „Rafael al pianului”, cum i se spunea lui Chopin, fusese în copilăria şi adolescenţa sa adulatul saloanelor aristocraţiei poloneze din Varşovia, apoi al celor din Paris. Pe ecranul existenţei sale sentimentale s-au perindat cele mai seducătoare femei ale timpului său: Maria Wodzinska, Constanţa Gladkowska, Wanda Radziwiell, prinţesa Cezartoryska, Contesa Dellina Potocka şi, în cele din urmă, George Sand. 

16
/03
/16

La început a fost mânăstirea. Se spune că numele aminteşte de „cotrocire”, adică, acoperire, adăpostire ce i-ar fi fost grabnic necesară lui Şerban Vodă Cantacuzino. De ce? Pentru că se ferea din calea duşmanului său politic Duca vodă, căruia, în plus, îi pusese şi coarne.

14
/03
/16

BUCUREŞTIUL DE TOTDEAUNA Grecii sunt prezenţi la Bucureşti încă de la atestarea documentară a oraşului (1459). Sunt întreprinzători, negustori iscusiţi, oameni ce se fac repede utili. Căderea Constantinopolului, întâmplată în 1453,  înseamnă prăbuşirea Imperiului bizantin şi în acelaşi timp un exod al grecilor. Ţările române sunt un loc predilect iar capitalele lor, Bucureşti şi Iaşi, găzduiesc un număr sporit de la an la an.

09
/03
/16

Conform propriilor declaraţii - Memorii, Humanitas, 1991 -, Mircea Eliade s-a născut în urmă cu 109 ani („M-am născut la București, la 9 martie 1907”). Există totuși o notă de subsol a editurii care spune că data reală a nașterii lui Eliade este 28 februarie/13 martie 1907 (s.v.), conform actului de naștere descoperit și publicat de Constantin Popescu-Cadem în Revista de istorie și teorie literară în 1983

06
/03
/16

Basmele au un sâmbure de adevăr? În cazul lui Pake Protopopescu se pare că da. Licenţiat în Drept de la Paris (cu o teză despre Acţiunile cauzate de frică!), acest băiat de preot bucureştean ajunge primar şi îşi ia funcţia în serios.

04
/03
/16

ACTRIȚA DE LA PAGINA 1 Marcela Rusu, născută la Galaţi în 1926, a fost o femeie frumoasă şi iubită, care a ştiut ce a vrut de la viaţă. A cunoscut fericirea şi opusul ei, iar pe scenă a avut momente de succes. A fost căsătorită de trei ori, n-a avut copii, dar şi-a îndeplinit rolul de mamă - povestea prin interviuri - crescând doi nepoţi şi nişte câini pe care i-a botezat de fiecare dată „Gâlcă”, indiferent de generaţie. 

02
/03
/16

“Eu am rimat întotdeauna cu Teatrul «L.S. Bulandra» din Bucureşti”, îi plăcea Rodicăi Tapalagă să spună adesea. A fost Zoe din “O scrisoare pierdută”, Didina Mazu din “D’ale Carnavalului”, Sophie din “Dimineaţa pierdută”, Elena Andreevna din “Unchiul Vanea”. Este actriţa care se simțea feminină, iubită, frumoasă, puternică, atunci când era pe scenă.

28
/02
/16

Oraş al bucuriei, dar şi al nestatorniciei, Bucureştiul nu are un nume de stradă mai vechi de o sută de ani – cu excepţia Podului Mogoşoaii, croit la 1690 de vodă Brâncoveanu. „Uliţa mare”, „Podul de pământ”, „Piaţa puşcăriei”, „pe lacul Bulăndroiului” au fost, până în sec. XIX, repere suficiente pentru ca lumea să circule într-o urbe căreia un francez răutăcios i-a găsit etimologia numelui: Bucureşti, boue qui reste, adică noroi care rămâne.

22
/02
/16

“Este invazia imbecililor. Televiziunea a promovat idiotul satului faţă de care spectatorul se simţea superior. Drama internetului este că l-a promovat pe idiotul satului ca purtător de adevăr” - Umberto Eco . Cu puţin timp înainte de moartea sa, scritorul şi filozoful italian a criticat reţelele de socializare, într-o discuţie publică cu jurnaliştii italieni.

21
/02
/16

Testamentele dovedesc respect pentru proprietate dar relevă şi firea omului. De aceea, se transformă în adevărate profile sociale. Am ales patru testamente ale unor bucureşteni, doar destinaţia unuia mai poate fi zărită azi în oraş. Două au fost distruse parţial de comunişti. Unul a rămas de o factură mai specială pentru că grădina lui Dumnezeu e mare.

20
/02
/16

“Nu-mi fac griji. Cartea va dăinui. Citeşti tot timpul: citeşti în tren, în autobuz. Citeşti în parc. Citeşti când te plimbi şi chiar când faci dragoste poţi să citeşti. Cu computerul este mai greu... ” - Umberto Eco. Unul dintre cei mai mari scriitori contemporani s-a stins din viaţă, în noaptea de vineri spre sâmbătă. Autorul celebrului roman "Numele trandafirului" avea 84 de ani şi suferea de cancer, conform La Repubblica.

19
/02
/16

"Nu este nicio ruşine să te naşti prost. Ruşine e să mori prost." - Marin Sorescu / Astăzi, în ziua în care îl aniversăm pe Constantin Brâncuşi, se împlinesc 80 de ani de la naşterea scriitorului Marin Sorescu, considerat unul dintre cei mai mari scriitori români contemporani

18
/02
/16

Constantin Brâncuşi şi-a petrecut o bună parte din viaţă la Paris. În 1928, Nicolae Titulescu primea, pe malul Senei, o „lecție de Brâncuși”. Genialul sculptor s-a născut într-o zi de 19 februarie (1876), la Hobiţa, în județul Gorj.