Pake Protopopescu – un primar pe cinste
https://www.ziarulmetropolis.ro/pake-protopopescu-un-primar-pe-cinste/

Basmele au un sâmbure de adevăr? În cazul lui Pake Protopopescu se pare că da. Licenţiat în Drept de la Paris (cu o teză despre Acţiunile cauzate de frică!), acest băiat de preot bucureştean ajunge primar şi îşi ia funcţia în serios.

Un articol de Georgeta Filitti|6 Martie 2016

Iată cam ce a făcut în trei ani, 1888-1891: a continuat canalizarea Dâmboviţei şi a finalizat construirea primei conducte cu apă potabilă a oraşului (ceea ce a însemnat, între altele, şi canalizarea a 50 de străzi riverane râului şi racorduri la case particulare dar şi instalarea de pompe stradale, ca să suprime scoaterea apei de la Vadul sacagiilor, plin de mortăciuni).

A amenajat groapa de gunoi din Valea Plângerii (unde gunoierii ajungeau noaptea, cu cotige pe arcuri, ca să nu facă zgomot). Aceasta după ce a deschis seria de abonamente pentru ridicarea gunoaielor din faţa caselor. A introdus iluminatul electric pe marile bulevarde; tot în vremea lui a început să circule primul tramvai electric – linia 14.

După ce a făcut cadastrul capitalei, a purces la sistematizarea ei, croind bulevarde (numite azi: Carol, Ferdinand, Dinicu Golescu, Elisabeta). Se spune că unii locuitori s-au împotrivit exproprierii. Primarul i-a aşteptat să plece în vacanţă, le-a pus grijuliu lucrurile la adăpost, le-a dărâmat casele şi a curăţat locul. Despăgubirile au fost aşa de mari încât n-a existat nici un reclamant.

De unde avea bani primarul avocat? Dincolo de bugetul instituţiei, care mai mereu era sub nevoile reale, el a recurs la un împrumut. S-a adresat concetăţenilor cerându-le să subscrie la cele 16 milioane de lei necesari modernizării oraşului. În cinci ore de la lansarea operaţiei, suma depusă de bucureşteni era de 28 de ori mai mare…

Un alt element hotărâtor a fost calitatea echipei de consilieri şi a celei tehnice. Şi într-un caz şi într-altul culoarea politică n-a contat. Oameni cu situaţie materială consolidată, buni gospodari, profesionişti recunoscuţi, toţi cei care l-au înconjurat pe Pake Protopopescu n-au furat, n-au fost amestecaţi în afaceri dubioase, spălări de bani, licitaţii „cu dedicaţie”.

A fost odată… Şi lucrul s-a materializat în ce se vede şi azi: construirea a 30 de şcoli primare, 5 judecătorii, filtre de apă (la Arcuda), stăvilare (Ciurel şi Brezoaia). Apoi ridicarea unor clădiri de seamă ale oraşului – doar una dărâmată de comunişti, institutul de Medicină legală Mina Minovici. Atunci au apărut pe harta oraşului: Şcoala de comerţ N. Kreţulescu, Palatul de Justiţie, liceele Gheorghe Lazăr şi Sf. Sava, Grădina Botanică, azile de noapte, capele de cimitire ş.a.

pake protopopescu

Dedicat sarcinii încredinţate de bucureşteni, Pake Protopopescu a găsit în parmanenţă soluţii, a creiat, a limpezit, a curăţat: de la potolirea măcelarilor care cereau preţuri excesive (prin cumpărarea unei cirezi de vite tăiate pe seama Primăriei şi apoi carnea vândută la preţuri convenabile), până la obligarea bărbierilor să-şi dezinfecteze bricele cu spirt, primarul n-a aşteptat justificări, n-a venit în faţa alegătorilor cu discursuri sforăitoare sau promisiuni aiuritoare.

Se spune că nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită. În cazul acesta e vorba de obrazul bucureştenilor. Pake Protopopescu a murit la 48 de ani (în 1892); urmaşii imediaţi au vrut să-i omagieze faptele ridicându-i o statuie.

Comitet de iniţiativă, colectă de bani, sculptorul Ioan Georgescu, turnătorul italian în bronz Guido Corti din Milano – iată ingredientele pentru un asemenea monument.

Dar succesorul lui, C.F. Robescu, s-a împotrivit amplasării şi abia în 1899, sub primariatul lui Barbu Delavrancea, s-a aşezat statuia la intersecţia bulevardelor Carol şi Ferdinand. Pentru o vreme. Sub regimul comunist a dispărut de tot şi locul i-a fost luat de un Bălcescu beteag, ieşind din apele unei arteziene.

Foto: Pake Protopopescu – wikipedia



15
/03
/17

Între permanenţele istoriei noastre se numără, fără discuţie, acţiunile de tip hei rup! Când, în apropierea jubileului de 40 de ani de domnie ai regelui Carol I, în 1906, s-a hotărât omagierea într-un fel a monarhului şi implicit a realizărilor din timpul lui, şantierul apărut pe mlaşinile şi smârcurile Filaretului au stârnit uimire.

23
/02
/17

A fost o vreme când la Bucureşti s-a construit mult, somptuos şi durabil. În istoria Europei răstimpul e cunoscut drept la belle époque; în România a fost vorba de domnia regelui Carol I. Să amintim doar câteva clădiri ridicate atunci şi cu care ne mândrim şi azi în faţa străinilor, încercând  să-i convingem că am fost „micul Paris”. Aşa dar: Ateneul român, Ministerul Agriculturii, Palatul Cantacuzino, Palatul de Justiţie, Poşta, CEC-ul, Muzeul Ţăranului Român, Palatul Bursei, Palatul Asigurări Generala, Bufetul de la Şosea, Palatul Camerei Deputaţilor (azi muzeul Patriarhiei), Fundaţia universitară Carol I

23
/02
/17

Se întâmpla de Dragobete, în anul 1929. Pentru prima oară în România, miza unui concurs de frumusețe era participarea la celebrul „Miss Univers”. După desfășurarea semifinalelor, organizate pe județe, Magda Demetrescu, “orfană de doar 17 ani, adoptată şi crescută de una dintre mătuşile sale.”- potrivit presei vremii - avea să fie declarată la începutul lunii martie „Miss România”.

07
/02
/17

Când tradiţia îţi rămâne străină, când te crezi demiurg, în măsură să hotărăşti soarta a milioane de oameni, poţi desfigura un oraş. Consecinţe nebănuite se întind apoi pe zeci de ani. Aşa s-a întâmplat cu Bucureştiul nostru, supus unui experiment de „sistematizare” barbară care i-a adus o tristă faimă: oraşul cu cele mai cumplite distrugeri în vreme de pace.

29
/12
/16

De sute de ani, odată cu intrarea în post, lumea românească intră într-o stare de înfrigurată aşteptare a şirului de sărbători ce durează până la Sf. Ion. Domnii fanarioţi, aflaţi pe tronurile de la Iaşi şi Bucureşti din 1711 (1716), până în 1821, au adus un plus de culoare ce aminteşţte, în mic, fastul Curţii imperiale bizantine.

10
/12
/16

La începutul epocii regulamentare, în noiembrie 1832, autorităţile statului au simţit nevoia creerii unei publicaţii (Buletinul Oficial), prin care să comunice populaţiei „punerile la cale, măsurile, orânduirile de slujbe, hotărârile de judecată şi poruncile” din diferitele ramuri administrative, ca şi dispoziţiile legislative după care „să se povăţuiască fiecare”.

07
/12
/16

A fost o vreme când ideea de a te cultiva, de a înţelege arta în accepţia ei cea mai diversă, apoi de a colecţiona opere de valoare şi a le expune îi cuprinsese şi pe români. Între aceştia, Anastisie Simu, de obârşie balcanică, cu proprietăţi bine gospodărite în judeţele Teleorman şi Brăila, decide, în 1910, să întemeieze un muzeu.

29
/11
/16

În 1869, „fiica Rinului”, Elisabeta de Wied, căsătorită cu principele Carol, plină de emoţie şi bolnavă de rujeolă, îşi făcea intrarea în Bucureşti, unde avea să domnească alături de soţul ei până în septembrie 1914.

11
/11
/16

A fost o vreme când Calea Victoriei (Podul Mogoşoaii) era o arteră aristocratică, plină de case boiereşti unde în fiecare zi se întâmpla ceva deosebit: primiri, concerte, baluri, adunări de binefacere ş.a. Una din case, adăpostind azi o instituţie de asistenţă socială, a cunoscut, la mijlocul sec. XIX, o strălucire deosebită.

30
/10
/16

Zonă seismică acceptată azi de toată lumea, Bucureştiul are o lungă istorie în spate, presărată de cutremure frecvente, distrugătoare şi peste putinţă de prevăzut. Prima consemnare documentară datează din 1681, în domnia lui Şerban Cantacuzino, cu precizarea că „n-au mai pomenit altădată nimenea”.

27
/10
/16

Fiecare epocă şi-a avut artera preferată de plimbare, pe jos, cu trăsura ori cu automobilul. Pe la 1800, bucureştenii se înghesuiau duminica la iarbă verde spre Dobroteasa sau Băneasa; la mijlocul sec. XIX, s-au îndreptat spre locul ajuns repede la modă: Şoseaua Kiselev.

Page 1 of 3123