Grecii şi aşezămintele lor bucureştene
https://www.ziarulmetropolis.ro/grecii-si-asezamintele-lor-bucurestene/

BUCUREŞTIUL DE TOTDEAUNA Grecii sunt prezenţi la Bucureşti încă de la atestarea documentară a oraşului (1459). Sunt întreprinzători, negustori iscusiţi, oameni ce se fac repede utili. Căderea Constantinopolului, întâmplată în 1453,  înseamnă prăbuşirea Imperiului bizantin şi în acelaşi timp un exod al grecilor. Ţările române sunt un loc predilect iar capitalele lor, Bucureşti şi Iaşi, găzduiesc un număr sporit de la an la an.

Un articol de Georgeta Filitti|14 Martie 2016

La 1564, Ghiorma banul ridică biserica Sf. Ioan, „a grecilor” (pe locul de azi al CEC-ului).

Familia cea mai reprezentativă care îşi găseşte liman la noi e a Cantacuzinilor. La 1678, Şerban, din neamul lor, ajunge domn la Bucureşti. Ridică mânăstirea Cotroceni, îşi face acolo reşedinţa ce  va dăinui ca palat domnesc peste timp. Cultivând cu ardoare ideia refacerii Imperiului bizantin, el s-a dovedit şi un excelent administrator. Între altele, a impus un sistem de măsuri cuprinzând şi „stânjenul lui Şerban vodă”. Coloanele pridvorului bisericii de la Cotroceni aveau dimensiunea acestui stânjen. Soţia lui, Maria, a ctitorit biserica Doamnei, azi înghesuită undeva în planul doi al Căii Victoriei, iar Constantin Cantacuzino construieşte, între 1696 şi 1699, biserica Fundenii Doamnei, adevărată bijuterie de  arhitectură. La 1704, Mihail Cantacuzino ridică spitalul Colţea. În fine, peste două decenii, un călugăr înalţă biserica Stavropoleos, podoabă a oraşului până în zilele noastre.

Medici, tipografi, profesori, secretari, negustori la Curtea lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714), grecii pregătesc, într-un fel, secolul fanariot. Academia domnească de la Sf. Sava (pe locul azi betonat al statuilor din faţa Universităţii) pregăteşte studenţi veniţi din întregul sud est european. După uciderea lui Constantin Brâncoveanu, turcii decid să trimită pe tronul ţării „funcţionari” din Fanar. Bucureştiul capătă un plus de tentă grecească.

Cu bune şi cu rele.

Se pune ordine, chiar dacă opresivă, în administraţie. 43 de impozite îi copleşesc pe bucureşteni. Începe un învăţământ elementar în limba română. Se amenajează grădini, se sapă fântâni, se montează conducte de pământ ars pentru aducerea apei de băut. Copiii abandonaţi ajung, mulţi dintre ei, în grija statului. Unii domnitori sunt erudiţi de seamă. Nicolae Mavrocordat (1719-1730), ctitor al mânăstirii Văcăreşti, unde a adunat o bibliotecă cu valori râvnite şi de regii Franţei, scrie Despre îndatoriri şi Răgazurile lui Filotheu. Fiul său, Constantin, domneşte 15 ani la Bucureşti. E un reformator prin vocaţie, între altele cu o „Constituţie”, publiată în „Mercure de France”. Alexandru Ipsilanti şi Ion Gheorghe Caragea sunt legiuitori de seamă.

Dar partea umbrită a domniilor fanariote înseamnă exploatare excesivă pentru acoperirea solicitărilor Porţii otomane şi propria îmbogăţire. O clientelă numeroasă, rapace, interesată, cu strategii matrimoniale în societatea bucureşteană care, împământenindu-se de la o zi la alta, devine realitatea apăsătoare a oraşului. Răscoale înăbuşite sângeros dar şi dreptate făcută de orăşeni, prin uciderea cutărui slujbaş hrăpăreţ, constituie o percepţie negativă, în timp, a epocii fanariote. Totuşi, acum încep românii să cunoască iluminismul francez, moda  şi bucătăria occidentală, se plămădesc idei de eliberare a Balcanilor de sub turci – prezentate de figura legendară a lui Rigas Veleştinul (1757-1798). E secretar domnesc, scriitor, autor al unui imn revoluţionar, al unei hărţii a Ţării româneşti. Casa lui s-a aflat pe locul din faţa actualei biserici Sf. Dumitru de Jurământ. Tipografiile greceşti lucrează pentru întreg Orientul orodox; cu tiraje de peste 2000 de exemplare.

La 1821, mişcarea de eliberare condusă de Tudor Vladimirescu e în răspăr cu demersul lui Alexandru Ipsilanti, până atunci aghiotant al ţarului Rusiei. Românii scapă de domnii fanarioţi dar populaţia grecească de rând rămâne. Ziare, teatre, cafenele, spitale (ca Filantropia, ridicat în 1813 de C. Caracaş), şcoli, bănci continuă să fie animate de greci. Case Suţu (într-una funcţionează Muzeul de istorie al oraşului), Chrissoveloni, Moruzi, Ghica stau mărturie a unei colaborări inteligente între spiritul săritor la treabă, dar pe timp scurt, al bucureştenilor, şi dinamismul unui neam mereu inventiv, mereu gata de afaceri.

Astăzi, dacă treci pe lângă cofetăriile Agapitos, băncile Piraeus, Alpha Bank sau pe lângă Uniunea Elenă din România (din str. Vasile alecsandri nr. 8) şi întrebi trecătorii dacă au vreo legătură cu grecii – din şase, unul spune că are un bunic, o mătuşă, un văr venit din Elada.

Încercaţi şi veţi vedea.



15
/03
/17

Între permanenţele istoriei noastre se numără, fără discuţie, acţiunile de tip hei rup! Când, în apropierea jubileului de 40 de ani de domnie ai regelui Carol I, în 1906, s-a hotărât omagierea într-un fel a monarhului şi implicit a realizărilor din timpul lui, şantierul apărut pe mlaşinile şi smârcurile Filaretului au stârnit uimire.

23
/02
/17

A fost o vreme când la Bucureşti s-a construit mult, somptuos şi durabil. În istoria Europei răstimpul e cunoscut drept la belle époque; în România a fost vorba de domnia regelui Carol I. Să amintim doar câteva clădiri ridicate atunci şi cu care ne mândrim şi azi în faţa străinilor, încercând  să-i convingem că am fost „micul Paris”. Aşa dar: Ateneul român, Ministerul Agriculturii, Palatul Cantacuzino, Palatul de Justiţie, Poşta, CEC-ul, Muzeul Ţăranului Român, Palatul Bursei, Palatul Asigurări Generala, Bufetul de la Şosea, Palatul Camerei Deputaţilor (azi muzeul Patriarhiei), Fundaţia universitară Carol I

23
/02
/17

Se întâmpla de Dragobete, în anul 1929. Pentru prima oară în România, miza unui concurs de frumusețe era participarea la celebrul „Miss Univers”. După desfășurarea semifinalelor, organizate pe județe, Magda Demetrescu, “orfană de doar 17 ani, adoptată şi crescută de una dintre mătuşile sale.”- potrivit presei vremii - avea să fie declarată la începutul lunii martie „Miss România”.

07
/02
/17

Când tradiţia îţi rămâne străină, când te crezi demiurg, în măsură să hotărăşti soarta a milioane de oameni, poţi desfigura un oraş. Consecinţe nebănuite se întind apoi pe zeci de ani. Aşa s-a întâmplat cu Bucureştiul nostru, supus unui experiment de „sistematizare” barbară care i-a adus o tristă faimă: oraşul cu cele mai cumplite distrugeri în vreme de pace.

29
/12
/16

De sute de ani, odată cu intrarea în post, lumea românească intră într-o stare de înfrigurată aşteptare a şirului de sărbători ce durează până la Sf. Ion. Domnii fanarioţi, aflaţi pe tronurile de la Iaşi şi Bucureşti din 1711 (1716), până în 1821, au adus un plus de culoare ce aminteşţte, în mic, fastul Curţii imperiale bizantine.

10
/12
/16

La începutul epocii regulamentare, în noiembrie 1832, autorităţile statului au simţit nevoia creerii unei publicaţii (Buletinul Oficial), prin care să comunice populaţiei „punerile la cale, măsurile, orânduirile de slujbe, hotărârile de judecată şi poruncile” din diferitele ramuri administrative, ca şi dispoziţiile legislative după care „să se povăţuiască fiecare”.

07
/12
/16

A fost o vreme când ideea de a te cultiva, de a înţelege arta în accepţia ei cea mai diversă, apoi de a colecţiona opere de valoare şi a le expune îi cuprinsese şi pe români. Între aceştia, Anastisie Simu, de obârşie balcanică, cu proprietăţi bine gospodărite în judeţele Teleorman şi Brăila, decide, în 1910, să întemeieze un muzeu.

29
/11
/16

În 1869, „fiica Rinului”, Elisabeta de Wied, căsătorită cu principele Carol, plină de emoţie şi bolnavă de rujeolă, îşi făcea intrarea în Bucureşti, unde avea să domnească alături de soţul ei până în septembrie 1914.

11
/11
/16

A fost o vreme când Calea Victoriei (Podul Mogoşoaii) era o arteră aristocratică, plină de case boiereşti unde în fiecare zi se întâmpla ceva deosebit: primiri, concerte, baluri, adunări de binefacere ş.a. Una din case, adăpostind azi o instituţie de asistenţă socială, a cunoscut, la mijlocul sec. XIX, o strălucire deosebită.

30
/10
/16

Zonă seismică acceptată azi de toată lumea, Bucureştiul are o lungă istorie în spate, presărată de cutremure frecvente, distrugătoare şi peste putinţă de prevăzut. Prima consemnare documentară datează din 1681, în domnia lui Şerban Cantacuzino, cu precizarea că „n-au mai pomenit altădată nimenea”.

27
/10
/16

Fiecare epocă şi-a avut artera preferată de plimbare, pe jos, cu trăsura ori cu automobilul. Pe la 1800, bucureştenii se înghesuiau duminica la iarbă verde spre Dobroteasa sau Băneasa; la mijlocul sec. XIX, s-au îndreptat spre locul ajuns repede la modă: Şoseaua Kiselev.

Page 1 of 3123