-->

Ștefan Baciu, un copil minune al literelor române
https://www.ziarulmetropolis.ro/stefan-baciu-un-copil-minune-al-literelor-romane/

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Aşa a fost socotit poetul braşovean Ștefan Baciu (1918-1993). Elev al prestigiosului liceu Andrei Șaguna, licenţiat în Drept, el a făcut gazetărie la Bucureşti şi Braşov.

Un articol de Georgeta Filitti|17 iunie 2017

A condus revista Humorul (unde a scris, folosind, între altele, pseudonimul Cobra) și, în 1944, a fost redactor-șef al revistei Libertatea, de orientare social democrată (aripa Titel Petrescu). În anii tulburi de după război, e atașat cultural la Berna și experiența o consemnează în volumul Praful de pe tobă (1980).

Decide, ca și alți diplomați români, să rămână în străinătate ca refugiat politic. Țara aleasă: Brazilia. Ani de zile supraviețuiește scriind, traducând și încet, încet se impune. E cofondator, la Rio de Janeiro, al revistei Cuadernos Brasileiros și al primei publicații de literatură română din America de Sud, Înșirʹte mărgărite. Obține cetățenia braziliană (în 1955) și devine o personalitate prețuită în lumea culturală sud americană. În asemenea măsură încât realizează primul interviu (în 1959), la Havana, cu viitorul dictator comunist Fidel Castro al Cubei. Tot o premieră e și cartea despre acesta, Cortina de ferro sobre Cuba (1961). Din 1964 e profesor la Universitatea din Honolulu (Hawaii) de literatură și civilizație hispano-americană. Elaborează antologii de literatură spaniolă și portugheză și scoate revista Mele, modestă ca înfățișare (era xeroxată), dar uimitor de bogată în conținut.

Scriind poezie cu aceeași ușurință în spaniolă, portugheză și germană, Ștefan Baciu a rămas, prin excelență, poet român. Și îngemănarea paletei de imagini surprinsă în creația sa, în urma periplului sud american, apoi a șederii în Hawaii, se regăsește cel mai bine în volumele Poemele poetului pribeag (1963) și Singur în Singapur (1988). Iată câteva titluri de poezii de această factură: Cântec român în rime hawaiene, Cântec sibian în rime japoneze, Cântec român în rime hispanice.

Ca și alți exilați, Ștefan Baciu a intrat în vizorul Securității române. Prin oficina Glasul Patriei, poetul era taxat de legionar. A fost suficient ca să fie ignorat de istoria literaturii din țară. O încercare de introducere a câtorva poeme ale sale într-o antologie (1968) s-a terminat cu retragerea volumului de pe piață.

Recuperarea operei pentru publicul românesc a început după 1990. Remarcabile rămân textele de factură memorialistică, despre personalități cu care s-a întâlnit în viață: de la Emil Cioran (care i-a fost profesor la liceul din Brașov), până la Tudor Vianu. Poetul a pritocit un fabulos material în ”singurătatea” din mijlocul Oceanului Pacific, grație prodigioasei sale memorii. Astăzi se consideră că istoria literaturii române de la mijlocul secolului trecut ar fi mai săracă, mai puțin expresivă, în absența mărturiilor lui Ștefan Baciu.

Fondul donat Academiei Române ca și patrimoniul de 10 000 de piese păstrat în Casa memorială din Șcheii Brașovului, rămân o atrăgătoare ofertă pentru orice critic literar dornic să-l așeze la locul cuvenit în panteonul național al poeziei. El rămâne un exemplu dureros de minimalizare în țară a creației cuiva exclusiv pe criterii politice.

24
/04
/23

„Nu-i stradă pe lume mai chinuită, mai muncită, mai mişcătoare în silinţele ei de a face din atâtea contraste puţintică armonie. Şi poate nu-i stradă care să închege în atare măsură gândurile unui popor. Podul Mogoşoaiei e plămădit cu sufletul nostru.”

28
/03
/23

Printre numeroasele povești întunecate rămase în istoria tulburată a anilor 1950 s-a rătăcit și povestea demnă de film a unei actrițe care fascinase în mult admiratul interbelic, sub numele de scenă Tina Barbu.

27
/03
/23

„Cred că arta dramatică este o artă eminamente feminină. Să-ți fardezi chipul, să-ți disimulezi adevăratele sentimente, să încerci să te faci plăcută și să atragi atenția, toate acestea sunt defecte puse în seama femeilor și care sunt tratate cu mare indulgență...”

26
/03
/23

„Adevărata stare, de fapt, este că eu trăiesc mereu în copilărie, cutreier apartamentele vag luminate, mă plimb pe străzile tăcute ale Uppsalei, stau în fața casei de vară și ascult mesteacănul cel uriaș. Mă deplasez instant. De fapt, locuiesc mereu în visul meu și doar fac vizite în realitate.”

12
/03
/23

Luna martie a fost scrisă în destinul ei. S-a născut pe 8 martie 1936 și a murit pe 18 martie 1994. Nici șaizeci de ani n-a petrecut pe acest pământ, dar în acest timp a devenit una dintre cele mai mari actrițe ale teatrului românesc. Gina Patrichi.

09
/03
/23

Mai mult de un deceniu, scriitorul american David Fideler, originar din Michigan și stabilit la Sarajevo, și-a însoțit cafeaua de dimineață cu lectura câte unei epistole de-a lui Seneca (cca. 4 î.Hr. - 65 d.Hr.), „cel mai convingător și mai elegant dintre scriitorii stoici”, „conștiința Imperiului Roman”. Astfel a apărut volumul „Mic dejun cu Seneca” (Editura Trei).

17
/02
/23

E noapte, străzile sunt pustii și la Haga sigur e frig în miezul iernii. Dar tocmai se intră într-un nou deceniu cu mare entuziasm. Anul abia a început și oamenii își fac planuri. În hotelul Des Indes din orașul olandez însă, o ființă extraordinară își face ieșirea din scenă.

16
/12
/22

„M-am născut în anul 1707, la Veneţia, într-o casă mare şi frumoasă, aşezată între podul Namboli şi podul Donna-Onesta, în colţul străzii Ca cent’anni din parohia San Toma.” Era una din ultimele zile ale iernii anului 1707, era 25 februarie, era magica Veneția.