Bucureştiul adevărat este oraşul poveştilor petrecute pe străzile lui. Fiecare plăcuţă de la capătul străzii înmagazinează memorie urbană. Pornind de la numele ei, descoperim întâmplări petrecute ordinioară, indicii despre vechii locuitori, meserii dispărute, amintiri despre clădiri care nu mai există.
Un articol de Monica Andrei|29 iunie 2016
Vechile nume de străzi au fost martore fidele ale istoriei bucureştene, pentru că un regim politic a lăsat întotdeauna urme în denumirea străzilor. Iată câteva străzi sau cartiere bucureştene ce-şi spun singure povestea:
Bulevardul Aviatorilor. În vremea când unea Piața Victoriei sau Capul Podul Mogoșoaii de lacul Herăstrău se numea Șoseaua Jianu. De-o parte și de alta se afla vestita Grădină Bordei, unde lumea petrecea la Paști, Sfântul Gheorghe și Armindeni.
Cartierul Balta Albă-Titan. Se spune că, în timpul epidemiei de ciumă din 1813, morții erau aduși în aceste locuri aflate la marginea moșiei Dudești și stropiți cu var nestins. Ploile spălau varul, formându-se bălți albe. După alte opinii, pe la 1900, un oarecare Petre și-a deschis o cârciumă și o grădină de vară. În apropiere se afla un teren unde se strângea apa de ploaie, iar razele soarelui se reflectau şi dădeau impresia unei întinderi albe. Priveliștea l-a îndemnat pe cârciumar să-și boteze localul “Balta Albă” și să-și picteze firma cu o baltă pe care înotau niște rațe. În 1912 a fost înființată Fabrica de ciment „Titan”, de unde și numele viitorului cartier.
Cartierul Băneasa. Pe la 1761, satul Cârstienești, aflat în zona Bănesei de azi, a intrat în proprietatea Ecaterinei Văcărescu, văduva marelui ban Ștefan Văcărescu, căreia i se spunea „băneasă”. Banul era un rang boieresc înalt în Țara Românească. Comuna a devenit cartier al orașului București, numit Băneasa. După 1920, au fost amenajate pistele destinate avioanelor civile.
Strada Biserica Amzei. Tot terenul situat între Calea Victoriei, Piața Amzei, Bulevardul Magheru era proprietatea Neculeștilor, o veche familie boierească. În 1841 a fost înființată Piața Mică, care ulterior a fost denumită Piața Amzei, halele fiind construite în 1872. Numele străzii și al pieței vine de la cel al bisericii, a cărei construcție a fost terminată de Amza Năescu, în 1810. Peste drum de Teatrul „Ion Creangă” s-a aflat casa lui Ioan Slavici, care l-a găzduit o vreme pe Mihai Eminescu (există plăcuță). În blocul de pe latura pieței dinspre Calea Victoriei se află apartamentul unde a locuit Nichita Stănescu (există plăcuță).
Bulevardul Bucureștii Noi. În 1898 Nicolae Bazilescu (1868-1939), avocat și profesor la Facultatea de Drept, cumpără moșia Măicănești-Grefoaicele, aflată în nord-vestul Bucureștiului. Bazilescu parcelează terenul și-l vinde săracilor la preț mic, aceștia construindu-și case modeste, iar jumătate îl donează primăriei. Se ridică o școală primară, o biserică, se înființează un cimitir. Astfel, cartierul ia denumirea de Bucureștii Noi. Parcul de azi, din zonă, poartă numele avocatului. Între 1953-1989 s-a numit parcul Nicolae Bălcescu.
Calea Călărașilor. Fostă porțiune a Podului Vergului, primește denumirea actuală în 1878, după Războiul de Independență, de la corpul de călărași al armatei române, adică al cavaleriștilor. Pe Calea Călărașilor la numărul 238 s-a aflat casa în care a copilărit Barbu Ștefănescu Delavrancea, casă demolată în 1986.
Șoseaua (Cartierul) Colentina. Originea râului, a lacului și satului Colentina vine din etimologia populară “colea-n tină”, adică acolo în noroi, în mlaștină. La Colentina, în mijlocul unei livezi, se afla o casă boierească aparținând familiei Ghiculeștilor. Călătorul turc Evlia Celebi invitat de Grigore I. Ghica la palatul de pe malul râului, descrie locul ca o livadă pentru petreceri. În 1833 a fost ridicată biserica “Teiul Doamnei”. După ce n-a mai fost proprietatea vechii familii boierești, a rămas zonă de agrement pentru bucureșteni unde erau organizate lupte cu câini, se țineau ceremonii, aveau loc manevre militare.
Cartierul Dămăroaia. Apare după 1918. Moșia a aparținut boieroaicei Maria Damaris care a fost soția vornicului Damaris, ale cărei case se aflau pe Podul Mogoșoaiei, Calea Victoriei de azi.
Bulevardul Dacia. În 1802, în acest loc exista mahalaua Tirchilești, după numele boierului Tirchilă. Cartierul de la marginea orașului, cu locuitori neciopliți, face ca bucureștenii să inventeze o vorbă: „parcă ai fi din Tirchilești” (adică fără maniere). Între Dacia și Ștefan cel Mare se afla mahalaua Dichiu. Actualul bulevard a fost trasat înainte de Primul Război Mondial.
Calea Dorobanților. S-a numit Ulița Herăstrăului. Oștenii numiți dorobanți erau soldați de infanterie cu serviciu militar redus. Dorobanții treceau pe această uliță pentru a ajunge la câmpul de instrucție de la Herăstrău. Din 1878, primește actualul nume, de la armata dorobanților, adică a infanteriștilor.
Calea (Cartierul) Ferentari. Soldații pedeștri, adică de infanterie, se numeau ferentari. După unele opinii, în zona cartierului de azi s-ar fi aflat câmpul de exercițiu al ferentarilor din oastea lui Mihai Viteazul. În perioada interbelică, mahalaua s-a numit Cartierul “Veseliei”.
Bulevardul (Cartierul) Ghencea. Mahalaua Ghencii apare în harta întocmită de Borroczyn în 1852. Se presupune că Ghencea ar fi fost originar din neamul boierilor Burzănești, ctitori ai bisericii Ghencea (1820). În timpul domniilor fanariote au fost înființate detașamantele arnăuților, un corp alcătuit din mercenari albanezi, sârbi, greci. Călăreților arnăuți din alaiul domnesc li se spunea „ghenci”, care aveau un comandant numit în limba turcă „ghenci-aga”, adică șeful voinicilor. De aici numele de familie Ghencea, precum și al cartierului.
Calea (Cartierul) Giulești. Zona apare în documente începând cu 1548. Giulea este un nume vechi în onomastica românească provenind de la latinescul Iulius. După ce a fost înființată Gara Târgoviștei numită apoi Gara de Nord, alături de calea ferată numită Calea Giulești s-au ridicat casele muncitorilor ceferiști.
Strada Lipscani. Numele principalei străzi a vechiului București vine de la negustorii care se aprovizionau cu marfă din orașul german Leipzig sau Lipsca, după cum îl denumiseră românii.Ulița Lipscanilor apare în documente începând cu secolul al XVII-lea și pornea din centrul comercial aflat în jurul Bisericii Sfântul Gheorghe –Nou.
Cartierul Militari. Înființat la finalul secolului al XIX-lea, era un cartier suburban destinat subofițerilor, mai ales gradelor inferioare din armată. Începând cu 1950 s-au construit blocuri.
Șoseaua (Cartirul) Panduri. Pandurii erau soldați recrutați dintre țăranii olteni, însărcinați cu paza internă și apărarea frontierelor. Pandurii din oastea lui Tudor Vladimirescu au intrat în martie 1821 în București stabilindu-și tabăra în Dealul Cotrocenilor. Amintirea evenimentului a rămas în toponimia bucureșteană: Panduri și Drumul Taberei.
Șoseaua (Cartierul) Pantelimon. În 1735 domnitorul Grigore Ghica construiește pe un premontoriu înconjurat de apele Colentinei o mănăstire cu hramul Sfântului fără de arginți Pantelimon. Din 1750, mănăstirii i se adaugă un spital cu 20 de paturi, case domnești situate în jur, precum și moștii din al cărui venit să se poată întreține spitalul. În jurul mănăstirii se dezvoltă cartierul bucureștean, apoi orașul din jurul Bucureștiului ce poartă numele sfântului. Locul de tratare al leproșilor devine în vremea comuniștilor un hotel: Complexul Comercial “Lebăda”.
Cartierul Vatra Luminoasă. Înainte de 1900 se numea strada Mărcuța între Vii, de la numele unei foste proprietare, Mărcuța Matache. Numele actual al cartierului vine de la Societatea de Binefacere “Vatra luminoasă” înființată în 1906 cu scopul de a edifica un așezământ pentru orbi.
(Sursa: Alexandru Ofrim, Străzi vechi din Bucureștiul de azi)
FOTO: www1.pmb.ro
