Succesul, văzut prin ochii lui Marcel Iureş şi ai lui Călin Netzer
https://www.ziarulmetropolis.ro/succesul-vazut-prin-ochii-lui-marcel-iures-si-ai-lui-calin-netzer/

Personalităţi precum Marcel Iureş, Alex Rotaru, Dorotheea Petre, Ada Condeescu sau Călin Netzer reprezintă pentru tânăra generaţie modele demne de urmat, reprezintă adevăratele criterii de valoare la care tânăra generaţie trebuie să se alinieze şi să le depăşescă, reprezintă surse de inspiraţie şi de motivaţie pentru atingerea performanţei de a reprezenta România peste tot în lume.

Aceştia au încercat să ne arate de ce suntem morţi dacă ne lipseşte pasiunea, de ce tristeţea este foarte necesară şi de ce succesul adevărat este o mare capcană şi nu se poate vorbi aşa uşor despre el.

Cui datoraţi succesul dvs.?

Alex Rotaru: Să zicem aşa: potrivit credinţei în Dumnezeu, în mare parte Lui; potrivit Mecanicii Cuantice, câte un pic fiecăruia; în niciun caz nu numai mie însumi; şi cu siguranţă celor care m-au iubit, celor care m-au îndrumat, şi celor care au încercat să mă oprească sau să mă schimbe…

Dorotheea Petre: Mie şi câtorva oameni care au crezut în mine şi m-au sprijinit, dezinteresat.

Ada Condeescu: Tuturor oamenilor cu care am lucrat, oamenilor alături de care am crescut şi de la care am învăţat multe lucruri, oamenilor din preajma mea, prieteni, familie, colegi de facultate.

Călin Netzer: Mie şi câtorva persoane apropiate.

Ce reprezintă filmul, actoria pentru dvs.?

A.R.: Posibilitatea de a controla şi transpune un vis, şi de a transfigura viaţa.

D.P.: Cea mai frumoasă artă, pentru că ea lucrează cu „chipul uman”.

A.C.: Actoria pentru mine e miracol, atunci când e de-adevăratelea. Iar expresia asta „de-adevăratelea” e foarte importantă, pentru că are şi o zonă de naivitate, de copilărie. E o formă de bucurie absolută, uneori, pentru că simţi cum te apropii de lucruri pe care nu le cunoşti, nu ştii să le defineşti, dar le poţi simţi foarte clar. Noi avem o expresie, învăţată la şcoală, că atunci când se întâmplă lucruri pe care nu le-ai programat, într-un spectacol sau pe set, zeii actoriei coboară printre noi, iar lucrurile astea îţi dau o fericire imensă. Ce mă fascinează la meseria asta este neputinţa de a o atinge.

C.N.: Filmul mă stimulează spiritual şi emoţional. Este modul meu de a mă exprima şi de a mă regăsi continuu.

Cum definiţi simţul artistic?

A.R.: Echilibristica dintre curiozitate şi obsesie, formă şi conţinut, măsură şi decadenţă; un mers pe sârmă pe care de-abia aştepţi să-l iei de la capăt chiar după ce ai căzut dureros.

D.P.: Ceva cu care te naşti.

A.C.: Eu nu pot să-l definesc, dar cred că îl ai atunci când eşti foarte sincer cu tine şi cu toţi cei din jurul tău, când eşti deschis cu toţii porii tăi către profesia ta. Eu lucrez cu oameni, mă inspir de la ei, iar simţul meu artistic ţine de aceşti oameni cu care interacţionez.

C.N.: Simtul artistic ţine, din punctul meu de vedere, de intuiţie.

Cum definiţi performanţa?

A.R.: A controla lucruri mărunte prin disciplină, care adunate laolaltă duc la ceva care ţi s-ar fi părut imposibil de făcut înainte. Cam ca privitul unui val imens şi înspăimântător ca pe o serie de picături mici şi inofensive…

D.P.: Performanţa este spiritualitate, pentru că este posibilă numai la cei cu caracter puternic şi voinţă.

A.C.: Muncă, determinare, seninătate multă, credinţa în ceea ce faci, puterea de a te încredere în oamenii din jurul tău şi alegerile pe care le faci în drumul tău profesional.

C.N.: Provocare, autodepăşire şi multă muncă.

Marcel Iureş: Un nivel la care trebuie să ajungi. E foarte greu. Nu ştiu de unde vine termenul şi englezii îl folosesc în sensul de activitate, de a face ceva. La noi are un fel de calificativ, aşa, „să faci perfomanţă”, e puţin inertă alăturarea… Termenul are o bază latină, să-i dai formă la ceva, să exprimi ceva. La noi e în sensul că e ceva de capul lui, dacă spui că un tip e de performanţă. Înseamnă că a făcut mai bine decât alţii, înaintea lui, ceva ce se va atinge greu, după ce el a făcut asta.

Citiţi şi: Cum au ajuns să facă performanţă Nicolae Voiculeţ, Alexandru Tomescu şi A. G. Weinberger

Ce reprezintă pasiunea?

A.R.: Pasiunea e inima universului şi ne leagă pe toţi – dar inima nu poate fi pusă în cuvinte decât de cei mai mari dintre poeţi.

D.P.: Reprezintă sensibilitatea, acel ceva dinăutrul tău care te împiedică să fii indiferent.

A.C.: Modul în care trăiesc. Pasiunea e hrana mea. Încerc să combin pasiunea cu echilibrul, dar e greu, mai ales dacă pasiunea e una mistuitoare. Însă e incitant. Cred sincer că oamenii din Europa de Est şi din Balcani nu pot să trăiască fără pasiune, e în firea noastră.

C.N.: Elementul primordial al evoluţiei şi al procesului de creaţie.

Marcel Iureş: Pasiunea e totul. Dacă nu ai pasiune, eşti un om mort. E o formă de boală, are la bază patima, obsesia… Dar au luat-o francezii şi i-au zis „passion”… Pasiunea e la baza mişcării omului pe lume.

Citiţi şi: INTERVIU Marcel Iureş: „Ce vise neîmplinite am? Încă nu ştiu. O să văd“

Cum definiţi succesul?

A.R.: Toate succesele publice se aseamănă între ele, sunt practic efemere şi nu sunt neapărat esenţiale pentru persoana în cauză. Succesul adevărat este o experienţă profund personală, despre care nu se vorbeşte aşa usor. În cazul meu, nu-mi pot imagina cum ar fi să nu-mi doresc nimic, şi nici să nu deplâng curgerea înspre nefiinţă a ceva sau cineva, ci doar să pot simţi în linişte, şi împărţi această simţire cu cei dragi.

D.P.: O sabie cu două tăişuri.

A.C.: Succesul ţi-l construieşti raţional, dacă ai contextul bun. Succesul nu prea vine peste noapte, ci e construit din paşii pe care îi facem, din alegerile pe care le facem,zi de zi , din munca depusă în meseria ta.

C.N.: Nu cred în succes, cred în recunoaştere.

Marcel Iureş: Succesul? E o mare capcană. E un loc unde cauţi apă, ajungi, bei şi ţi-e sete din nou.

Când putem recunoaşte apogeul carierei noastre?

A.R.: Din fericire, nu putem. Altfel am risca să ne oprim din drum şi să încercăm să tragem de timp. Chiar şi atunci când credem că ne vedem apogeul sau declinul la orizont, adesea ne înşelăm – şi ce bine că e aşa!

D.P.: Nu cred că există aşa ceva pentru un perfecţionist.

A.C.: Când vezi steaua cu numele tău la Hollywood (râde). Pentru mine targetul e foarte departe şi muncesc la asta în fiecare zi. Ca orice actor, îmi doresc să ajung la câţi mai mulţi oameni.

C.N.: Aş răspunde la această întrebare peste 30 de ani.

Citiţi şi: Pictoriţa Alexandra Nechita şi balerinul Dragoş Mihalcea, despre pasiune şi perfecţiune în artă

Ce înseamnă fericirea pentru dvs.?

A.R.: Senzaţia lucrului bine făcut.

D.P.: Să te bucuri că eşti în viaţă.

A.C.: Momentele când mă simt foarte încărcată emoţional şi când pot să transmit emoţia asta foarte puternică celor din jurul meu. Şi mi s-a întâmplat asta cu anumiţi oameni şi m-am bucurat să văd că ei se încarcă din mine. A fost un schimb foarte frumos de energii, între noi.

C.N.: Împăcarea cu Eul meu.

Marcel Iureş: De exemplu, astăzi, sunt în continuare foarte fericit că am putut ajunge aici, la acest interviu cu tine. Dar ştii cum e? Mi-e grijă de cuvântul ăsta, fericire. Alţii l-au luat şi l-au ridicat atât de sus şi i-au dat atâtea culori… Însă el e atât de aproape de noi. E de ajuns să te trezeşti dimineaţa şi e o mare fericire să vezi lumina zilei. E o mare fericire că îţi poţi vedea prietenii sau poţi vorbi cu ei la telefon.

E şi o şmecherie aici. Evoluţia, psihologia, umanitatea ne-a pus în situaţia să nu ne mai exprimăm, pur şi simplu, din cauza codurilor, din cauza educaţiei, ci să măsurăm nevoia celuilalt de tandreţe, de iubire…. Eu dacă vreau să o iau în brate pe nevastă-mea, o iau pur şi simplu, chiar dacă îi place sau nu.

Dar tristeţea?

A. R.: Prezenţa regretelor. Tatăl meu, cu spiritul lui de scriitor, mi-a definit odată tristeţea ca fiind „ceva irevocabil”…

D. P.: Tot fericire, că eşti în viaţă şi simţi.

A.C.: E necesară şi ne ajută. Eu nu o caut, dar atunci când apare am învăţat să mă folosesc de ea şi să evoluez.

C.N.: Necesară. Altfel nu am putea să ştim când suntem fericiţi.

Marcel Iureş: Când sunt prost. Sunt foarte trist o zi întreagă, când dau dovadă de prostie. Ca orice om şi eu cad în iluzia asta, că nu poţi să fii prost, că am citit şi eu atâtea cărţi, mi-am făcut şi eu un vocabular… Dar am momente de prostie abisală, când nu mai evoluez, când am pretenţii să mă exprim doar eu, să tacă toată lumea, să dau lecţii… Atunci se deschide uşa de la prostie. E o tristeţe fără margini…

Care a fost cel mai bun sfat pe care l-aţi primit vreodată şi de la cine?

A. R.: Mel Stuart, regretatul meu mentor în ale regiei şi producţiei, avea cinci reguli pentru a atinge succesul în Hollywood. Rule #1: „Work is good, no work is bad.”

D. P.: Să nu mă dau bătută niciodată, de la un maestru budist.

A.C.: Unul dintre ele ar fi cel dat de un regizor minunat care mi-a spus că trebuie să am răbdare, pentru că meseria mea e una care cere răbdare infinită. Iar un prieten foarte apropiat mie mi-a spus că „trebuie să laşi jocul să vină la tine”, o expresie ce m-a ajutat de multe ori.

C.N.: Nu cred că a existat cineva care mi-a dat un sfat anume, punctual… Cred că a depins de mai mulţi factori, de context şi de fiecare dată am extras ce am considerat că e firesc, în acord cu personalitatea mea.

Marcel Iureş: E un sfat ce mi-a rămas pentru toată viaţa mea, iar acum am început să-l mai ascult, să-l urmez. Iar când nu-l urmez, atunci se deschide uşa de la prostie. Mi-a spus un profesor de limba română, mi-a confirmat de fapt ceea ce am auzit în casa părintească şi la mine, la ţară, şi anume să nu vorbeşti neîntrebat. Dar asta nu înseamnă că trebuie să asculţi de ordine şi să duci mâna la chipiu.

Chestia e că dacă ţi se adresează cineva înseamnă că eşti băgat în seamă. Dacă nu ştii să răspunzi, nu te băga în vorbă, mai bine taci, te duci acasă, deschizi cărţi, dicţionare şi revii cu o afirmaţie. Eu asta am făcut, când eram copil. Am tăcut. Mult. Atunci când vorbeau bătrânii locului de unde vin eu. Sau profesorii. Mă fascina să îi ascult. Ăsta a fost şi motivul pentru care eu m-am înscris la „cartea prin poştă”. Îmi notam titlurile de care auzeam că se vorbeşte şi apoi citeam mult. Aşa aflam de ce ei vorbeau despre acele titluri.

Dar asta înseamnă un efort, nu e uşor să taci. Ori românul e vocal, trebuie neapărat să zică ceva, fie că se pricepe fie că nu, dar trebuie să fie şi el în ciorba aia, acolo.

Pentru astfel de români precum Marcel Iureş, Alex Rotaru, Dorotheea Petre, Călin Netzer sau Ada Condeescu a luat naştere „Români pentru o lume“, campania naţională de responsabilitate socială iniţiată de Fundaţia Sergiu Celibidache.

Mai multe detalii pe www.romanipentruolume.ro şi pagina oficială de Facebook a campaniei

Despre campanie

„Români pentru o lume“ reprezintă un omagiu adus marilor personalităţi româneşti ce au adus mândrie şi glorie României, peste tot în lume şi aduce în atenţia fiecăruia dintre noi pe co-naţionalii noştri care, prin activitatea lor, rămân nemuritori.

Finalitatea acestei campanii o constituie organizarea unui concurs naţional online (pe www.romanipentruolume.ro şi pe pagina de Facebook) de tribut adus culturii sau unei personalităţi anume, prin care oameni din domenii diferite ale culturii se vor putea înscrie astfel încât să dedice o pictură, o compoziţie, o sculptură, un poem, etc. În urma unui vot de specialitate şi prin votul sponsorilor, cei selectaţi vor merge în finală, unde vor fi jurizaţi de către un juriu de specialitate şi de către public. Câştigătorii vor primi burse de studiu în România şi în străinătate.

Foto: HBO România, Berlinale.de