Tabloul „Catrina” semnat de Tonitza, adjudecat la 142.000 de euro
https://www.ziarulmetropolis.ro/tabloul-catrina-semnat-de-tonitza-adjudecat-la-142-000-de-euro/

Tabloul „Catrina” semnat de Nicolae Tonitza a fost adjudecat la licitaţia Artmark de miercuri seară la suma de 142.000 de euro, potrivit site-ului casei de licitaţii. Lucrarea, cel mai bine cotată a licitaţiei, fiind estimată la 100.000-200.000 de euro, o reprezintă pe fiica artistului într-o postură erotică. Printre tablourile vândute la preţuri ridicate la licitaţia […]

Un articol de Andrada Văsii|1 noiembrie 2012

Tabloul „Catrina” semnat de Nicolae Tonitza a fost adjudecat la licitaţia Artmark de miercuri seară la suma de 142.000 de euro, potrivit site-ului casei de licitaţii.

Lucrarea, cel mai bine cotată a licitaţiei, fiind estimată la 100.000-200.000 de euro, o reprezintă pe fiica artistului într-o postură erotică.

Printre tablourile vândute la preţuri ridicate la licitaţia de toamnă a Artmark – „Mari maeştri ai picturii româneşti” – s-au mai numărat: „Ţărăncuţă cu doniţă, de la izvor, prin pădure” de Nicolae Grigorescu, la 46.000 de euro, „Primăvară la Mangalia” de Ion Ţuculescu, la 38.000 de euro, „Natură statică cu borcan cu pensule, carafă şi cărţi” de Gheorghe Petraşcu, la 34.000 de euro, „Tânără în interior” de Francisc Şirato, la 30.000 de euro, „Natură statică cu narcise şi oglindă” şi „Pont du Diable” de Theodor Pallady, la 32.000 de euro, respectiv 24.000 de euro, „Peisaj din Sinaia” de Theodor Aman, la 24.000 de euro, „La zăpadă” de Max Herman Maxy, la 20.000 de euro, Pagoda din „Kiyotaki” de Samuel Mutzner, la 19.500 de euro, „Maternitate” şi „Scenă de seară – Sighişoara” de Camil Ressu, la 32.000 de euro, respectiv 18.500 de euro, „Culegătorii de scoici” de Corneliu Baba, la 16.500 de euro, „Bărci la Veneţia” de Nicolae Dărăscu, la 15.500 de euro, „Fetiţă în foişor” de Ion Theodorescu-Sion, la 15.000 de euro.

Între lucrările cumpărate la această sesiune s-a numărat şi „Natură statică cu flori, carte şi lămâi” de Alexandru Ciucurencu, adjudecată la 16.000 de euro. Aceasta provine din colecţia filosofului şi poetului Lucian Blaga, care a achiziţionat lucrarea direct din atelierul artistului, cu banii câştigaţi în urma traducerii operei „Faust”.

O altă lucrare semnată de Ciucurencu şi vândută la licitaţie a fost „Natură statică cu pere şi carte”, la 15.500 de euro.

Artmark a pus în vânzare şi o operă rarisimă, emblematică pentru istoria naţională, care provine dintr-o importantă colecţie belgiană, şi anume uleiul pe pânză intitulat „Descătuşarea României” semnat de Gheorghe Tăttărescu, ce a fost adjudecat la 9.500 de euro. Reprezentare în cheie alegorică a României moderne, lucrarea este încadrată la categoria „tezaur naţional”. Opera este una dintre cele trei reprezentări ale „României descătuşate”, destinate curtării contelui Filip de Flandra, prin intermediul consulului general al Belgiei în Principate, Jacques Poumay, după abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza. În acea perioadă, Locotenenţa Domnească din România i-a solicitat acestuia să preia conducerea ţării. Un alt exemplar al acestei reprezentări i-a fost trimis lui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, care de altfel a acceptat propunerea, devenind principe al României la 10 mai 1866.

Licitaţia de toamnă a Artmark a avut vânzări totale de 1.045.000 de euro, rata de adjudecare fiind de 96,3% la cele 135 de loturi scoase la vânzare.

Următoarele sesiuni ale casei de licitaţii – Postmodernism şi Contemporană şi „Erotica” – vor avea loc pe 13 octombrie.

 

Sursa: Agerpres

21
/07
/23

Ziua 2 din Electric Castle 2023 a fost despre dragoste la prima vedere: artiști aflați la prima lor prezență în România și publicul prezent pe domeniul Banffy au creat o conexiune pe viață. Macklemore a depășit și cele mai exigente așteptări.

21
/07
/23

Creatrix Fama, organizatorul temerarului Film O’Clock International Festival desfășurat simultan în șapte țări aflate pe meridianul de 25 grade longitudine estică, anunță cu bucurie deschiderea înscrierilor pentru programul de mentorat "Her Story, Her Future". Acest program are ca scop sprijinirea și încurajarea femeilor din industria filmului, oferindu-le oportunitatea de a-și dezvolta abilitățile personale și profesionale într-un mediu sigur și susținător.

21
/07
/23

Argumentul curatorilor FNT. Echipa curatorială a FNT 2023 (Mihaela Michailov, Oana Cristea Grigorescu și Călin Ciobotari), în urma vizionării a peste 150 de spectacole cu premieră în anul teatral 2022-2023, în teatre de stat și teatre independente, a optat pentru o serie de producții pe care le-a considerat relevante pentru tema din acest an: FNT, laboratoarele sensibilului.

20
/07
/23

Adorați peisajele splendide și comorile arheologice și artistice, nu departe unele de altele, plus peisaje mirobolante și gastronomie de vis? Iată câteva locuri fascinante în împrejurimile Napoli: Casertavecchia, Pompeii și Ercolano, Pozzuoli și Rione Terra, Baia parțial scufundată și Cuma.

20
/07
/23

Un grup de adolescenți a decis că Alexandria are nevoie de un festival de teatru, așa că l-a făcut să se întâmple. Au trecut 18 ani de-atunci. În tot acest timp, Ideo Ideis a învățat să crească în același ritm cu comunitatea din care face parte, oferind spectatorilor din oraș ocazia de a trăi atmosfera Festivalului Național de Teatru Tânăr odată cu liceenii din trupele participante.

19
/07
/23

Pe 19 iulie, începând cu ora 18:00, va avea loc la J’ai Bistrot (Calea Grivitei nr. 55, București), vernisajul Art Machine 2 – Bigger, better and together, care pune la dispoziția publicului 60 de lucrări de artă originale realizate de inițiatorii proiectului Art Machine, gruparea artistică Pastila Roz.

19
/07
/23

Festivalul Cinemascop vine agale cu a șasea ediție! Sunteți așteptați din nou în grădina de vară din Eforie Sud, între 1-6 august, cu filme, ateliere de creație pentru copii, dar și surprize, cum ar fi o petrecere silent disco. Ca de obicei, intrarea este liberă, iar grădina se deschide zilnic la ora 18:00.

19
/07
/23

Festivalul Ceau, Cinema! a sărbătorit zece ani alături de public şi invitaţi. Un cineconcert, cel puţin 30 de filme, întâlniri cu peste 20 de cineaşti din ţară şi străinătate, dezbateri, ateliere, o expoziţie aniversară şi o lansare de carte au făcut parte din programul ediţiei aniversare, care a avut loc între 12 şi 16 iulie la Timişoara.