„Țara moartă”, în regia lui Radu Jude, are premiera internațională la Locarno IFF
https://www.ziarulmetropolis.ro/tara-moarta-in-regia-lui-radu-jude-are-premiera-internationala-la-locarno-iff/

Cel mai nou proiect cinematografic semnat de regizorul Radu Jude, filmul de montaj „Țara moartă” a fost selectat în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Locarno.

Un articol de Liliana Matei|12 iulie 2017

Evenimentul, ajuns la cea de-a 70-a ediție, va avea loc luna viitoare, în perioada 2-12 august 2017.

Este pentru al doilea an consecutiv când Radu Jude se află în selecția prestigiosului festival din Elveția, în 2016 fiind prezent cu lungmetrajul „Inimi cicatrizate”, producție care a câștigat Premiul Special al Juriului dar și Don Quijote Prize oferit de International Federation of Film Societies.

„Țara moartă” a fost inclus în secțiunea „Signs of Life”, program dedicat cineaștilor care explorează în mod inovativ limbajul cinematografic.

Filmul, prezentat luna trecută în premieră mondială la TIFF, este un eseu documentar compus din peste 500 de fotografii din cele peste 8500 ale colecției Costică Acsinte, texte de Emil Dorian și fragmente de pe coloana sonoră a filmelor de propagandă din anii ’30-’40.

Montajul documentarului este semnat de Cătălin Cristuțiu, sound design – Dana Bunescu, iar consilierea tehnică este asigurată de Marius Panduru. Filmul este realizat cu sprijinul lui Cezar Mario Popescu, cel care a descoperit fotografiile lui Costică Acsinte.

„Filmul este construit din punerea în paralel a trei elemente: fotografiile lui Costică Acsinte, texte din jurnalul lui Emil Dorian și materialele sonore de propagandă carlistă, legionară, antonesciană și comunistă, descoperite în Arhiva Națională de Filme”, declară Radu Jude.

„Țara moartă” este o producție Hi Film și Fast Film, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și Orange România. Producător Ada Solomon.

Radu Jude a regizat o serie de scurtmetraje printre care “Lampa cu căciulă” (2006) (câștigător a peste 50 de premii la festivaluri internaționale printre care Sundance, San Francisco, Los Angeles, Uppsala) și “Alexandra” (2007) (selectat la Clemont-Ferrand, premiat la Oberhausen).

Lungmetrajul său de debut – „Cea mai fericită fată din lume” (2009), a primit premiul CICAE la Berlinale 2009. A fost selecționat în peste 50 de festivaluri printre care Toronto, New Directors/New Films – New York, Salonic, Sarajevo și Londra. În 2011, a regizat și produs mediumetrajul independent “Film pentru prieteni”.

z„Toată lumea din familia noastră” (2012), cel de-al doilea lungmetraj, a fost proiectat în premieră mondială în cadrul secțiunii Forum de la Berlinale. A obținut Marele Premiul al Festivalului de la Sarajevo, Marele Premiu Bayard d’Or și Premiul pentru Cel Mai Bun Actor la Namur IFF, Marele Premiu CinEast IFF, a fost selectat în peste 30 de festivaluri și a fost lansat în Franța, Olanda și Ungaria.

Cele mai recente scurtmetraje „O umbră de nor” și “Trece și prin perete” au fost prezentate la Cannes în secțiunea Quinzaine des Realisateurs. Cel din urmă a fost recompensat cu Mențiunea Specială a juriului. „Aferim!” (2015) îi aduce Ursul de Argint pentru Cea mai bună regie la Berlinale

Radu Jude se află în producție cu cel de-al V-lea lungmetraj, “Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”.

20
/12
/22

Echipa care a creat „România Sălbatică”, cel mai mare proiect de film documentar dedicat naturii din țara noastră, face un cadou tuturor iubitorilor de natură înainte de sărbătorile de iarnă: acces gratuit la povestea din spatele realizării documentarului laureat anul acesta cu 3 premii Gopo (Cel mai bun documentar, Cea mai bună muzică originală, Cel mai bun sunet).

19
/12
/22

Colinde, documentare şi concerte extraordinare, transmisiuni în direct de la Vatican și Catedrala Sfântul Iosif, filme și ediții speciale ale emisiunilor consacrate se regăsesc în grila de Crăciun a TVR2 pentru întreaga familie.

19
/12
/22

Filmul de acțiune „Vulturul de Fier II/ Iron Eagle II”, regizat de Sidney J. Furie, va fi difuzat de Warner TV în prima lună a anului viitor. Lungmetrajul va putea fi urmărit la Warner TV pe 27 ianuarie, de la ora 21:00.

19
/12
/22

Bucurie, linişte în suflet, pace, colinde, daruri şi oameni dragi. Mai presus de toate, oameni dragi. Astfel ne dorim cu toţii să întâmpinăm Naşterea Domnului. Cel mai frumos Crăciun e întotdeauna petrecut împreună, în atmosfera caldă de acasă. De acest Crăciun, TVR 1 ne arată că şi cei mai Izolaţi în România au Oameni alături în zi de sărbătoare; că putem fi „diferiţi şi totuşi asumaţi întru Hristos" – ortodocşi şi catolici, în Bucuria credinţei; că generaţii diferite de artişti trăiesc, O dată-n viaţă, emoţia unor întâlniri inedite.

14
/12
/22

O carte fundamentală de teorie a filmului, "Ce este cinematograful?", de André Bazin, a apărut în sfârşit integral în limba română, într-un parteneriat între editurile Polirom şi UNATC Press şi sub coordonarea criticului şi profesorului Andrei Gorzo. O lectură obligatorie.

29
/11
/22

Cinematografia română se pregăteşte să celebreze în 2023 o sută de ani de la naşterea lui Ion Popescu Gopo, printr-o serie de retrospective cu filmele celebrului cineast, prin expoziţii cu desenele şi afişele operelor sale şi prin lansări de carte.

28
/11
/22

CRONICĂ DE FILM Sunt mari cineaşti la ale căror filme te uiţi pentru a vedea cu ce vin nou şi cum se reinventează (sau dacă reuşesc asta). Şi sunt mari cineaşti care nu mai au nimic de demonstrat şi pe ale căror noi filme le cauţi pentru a regăsi un stil şi un univers artistic care îţi sunt familiare şi în care ştii că te vei simţi confortabil.

15
/11
/22

Ambasada Republicii Cuba în România și Institutul Cervantes din București organizează „Zilele culturii cubaneze la București”, în perioada 21-25 noiembrie.