Tărâmul poveştilor, la Teatrul EXCELSIOR
https://www.ziarulmetropolis.ro/taramul-povestilor-la-teatrul-excelsior/

Vineri, 16 octombrie, ora 18.00, la Teatrul Excelsior, va avea loc premiera spectacolului Tărâmul poveştilor de Stelian Milu, dedicat copiilor cu vârsta între 3 şi 12 ani. Personajele pline de farmec, coborâte din basme chiar pe scena Teatrului Excelsior, îi vor purta pe cei mici într-o călătorie muzicală prin lumea lor.

Un articol de Petre Ivan|13 octombrie 2015

Repertoriul Teatrului Excelsior se îmbogăţeşte în luna octombrie cu un nou spectacol – o poveste muzicală pentru cei mici, pusă în scenă de Stelian Milu.

Odată ajunşi pe Tărâmul poveştilor, copiii vor intra pe nerăsuflate în suita micuţei Roua, pe care nu o vor scăpa din priviri până la finalul călătoriei sale.

Alături de ea, se vor bucura de fiecare reuşită, de fiecare întâlnire cu personaje familiare lor, şi vor fredona cântecele jucăuşe, care ilustrează caracterul fiecărui erou.

Spectacolul ilustrează lupta dintre bine şi rău prin aducerea în prim plan a învăţăturilor primite de la părinţi şi bunici prin intermediul poveştilor copilăriei.

Personajele acestui tărâm sunt chiar cei mai îndrăgiţi eroi şi eroine din basme: Cenuşăreasa, Motanul Încălţat, Rapunzel, Frumoasa Adormită, Albă ca Zăpada, Aladin şi Jasmine, Hansel şi Gretel, Crăiasa Zăpezii, care împreună ne arată că binele învinge întotdeauna răul, chiar dacă pentru asta îţi trebuie răbdare şi perseverenţă.

Regia spectacolului Tărâmul poveştilor este semnată de Stelian Milu, muzica îi aparţine lui Jolt Kerestely, iar versurile regretatului George Popovici.

Actorii care dau viaţă şi farmec personajelor: Cosmina Dobrotă, Annemary Ziegler, Ciprian Cojenel, Silvana Ionescu, Iulia Vasilescu, Emilian Mârnea, Jassmine Cristina Glodeanu, Stelian Milu, Marian Rădulescu, Tudor Pîrvu.

Tărâmul poveştilor INFO

poveste muzicală de Stelian Milu

Roua – Cosmina DobrotăEXCELSIOR

Bunica / Vrăjitoarea Urgia – Annemary Ziegler

Cele 4 spirite – Tudor Pîrvu, Stelian Milu, Marian Rădulescu, Emilian Mârnea

Motanul Încălţat – Ciprian Cojenel

Cenuşăreasa – Iulia Vasilescu

Aladin – Emilian Mârnea

Jasmine – Jassmine Cristina Glodeanu

Hansel – Tudor Pîrvu

Gretel – Annemary Ziegler

Maştera – Silvana Ionescu

Albă ca Zăpada – Jassmine Cristina Glodeanu

Cei 7 pitici – Marian Rădulescu, Stelian Milu, Ciprian Cojenel, Iulia Vasilescu, Tudor Pîrvu, Emilian Mârnea, Annemary Ziegler

Scufiţa Roşie – Iulia Vasilescu

Lupul – Stelian Milu

Frumoasa Adormită – Jassmine Cristina Glodeanu

Prinţul – Emilian Mârnea

Rapunzel – Iulia Vasilescu

Crăiasa Zăpezii – Silvana Ionescu

Regia: Stelian Milu

Categoria de vârstă: 3 – 12 ani

Durata spectacolului: 1 h 15 min

Foto: Tărâmul poveştilor,  Teatrul EXCELSIOR – Luca Achim, grafică afiş Ileana Surducan

30
/01
/24

În luna februarie, „Noaptea Albă a Filmului Românesc” este dedicată unui apreciat cineast, reprezentant al Noului Val în cinematografie: Cătălin Mitulescu regizor, scenarist şi producător. TVR Cultural, TVR Internațional și TVR Moldova invită telespectatorii în noaptea de sâmbătă, 3 spre 4 februarie, la un maraton cinematografic alături cele mai reprezentative şi premiate creaţii semnate de Cătălin Mitulescu.

30
/01
/24

Într-un spectacol-colaj mod portret, „Caracatița“, care marchează și prima întâlnire artistică a Catincăi Drăgănescu cu Teatrul Masca, regizoarea stratifică familia disfuncțională contemporană, în care părintele se cunoaște prin „Copilul meu, niciodată!”, iar copilul pare mai degrabă nevoit să se crească singur și, deloc întâmplător, să-și găsească refugiul în abuzul de substanțe.

30
/01
/24

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice.

30
/01
/24

Universul magic al filmelor de animație pentru copii își deschide porțile pentru publicul cu deficiențe de auz din România. Ochi și urechi, noul proiect pus la cale de Animest, cu sprijinul Fundației Orange, le va oferi spectatorilor o experiență de vizionare adaptată nevoilor lor, accesibilă atât în sala de cinema, cât și în sălile de clasă sau în fața ecranelor de acasă.

29
/01
/24

Duminică, 11 februarie 2024, de la ora 19:00, violoncelistul Marin Cazacu și Ansamblul Violoncellissimo vor susține un concert extraordinar pe scena Filarmonicii din Sofia, cu un program foarte divers: muzică de toate genurile, adaptată pentru violoncel, de la coloana sonorǎ a unor  filme celebre, la valsuri, marșuri și lucrări de Mozart în variantă... rock.

29
/01
/24

Primul concert al lunii februarie la Sala Radio vă invită la o frumoasă călătorie muzicală prin Viena imperială. Vineri, 2 februarie 2024 (19.00), veți asculta creații semnate de doi mari compozitori austrieci, care și-au desfășurat o mare parte din activitatea lor artistică în spațiul vienez – MOZART și BRUCKNER – lucrări interpretate de ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO, sub bagheta dirijorului vienez SASCHA GOETZEL.

29
/01
/24

Vika este un DJ carismatic în vârstă de 84 de ani și o adevărată vedetă a a scenei clubbingului din Varșovia. Confruntându-se cu trecerea timpului, Vika este de părere că vârsta este doar un număr și îi inspiră pe cei din jurul ei să își trăiască viața la maxim. Documentarul „Vika!” Este disponibil pe HBO Max.

29
/01
/24

Într-o lume și o industrie care se schimbă extrem de rapid, un renumit cineast italian, autor de modă veche, caută sens în filmele pe care le face, în dragoste, precum și în politică. Din 2 februarie, Un viitor luminos/ Il sol dell’avvenire, noul film al lui Nanni Moretti, o comedie care critică modul de a face filme al platformelor de streaming și apără viitorul cinematografului, are premiera în cinema, distribuit de Independența Film.

29
/01
/24

Pe 13 februarie, de la orele 18:30, SCENA  GÂNDIRII - Conferințele Operei Naționale București îl va avea ca invitat pe istoricul Adrian Cioroianu, care va susține prelegerea „MAREA TEMERE. Cât de probabil este un nou război global?”, prilej pentru o incursiune în miezul posibilităților și incertitudinilor actuale.