Târgul Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură, la cea de-a XIX-a ediţie
https://www.ziarulmetropolis.ro/targul-international-gaudeamus-carte-de-invatatura-la-cea-de-a-xix-a-editie/

Peste 400 participanţi îşi vor prezenta oferta la cea de-a XIX-a ediţie a Târgului Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură, care se va desfăşura, în perioada 21 – 25 noiembrie, în Pavilionul Central Romexpo din Bucureşti, într-un spaţiu expoziţional de 14.000 mp.Potrivit site-ului evenimentului, printre aceştia se vor număra edituri româneşti şi străine, tipografii, instituţii […]

Un articol de Andrada Văsii|5 noiembrie 2012

Peste 400 participanţi îşi vor prezenta oferta la cea de-a XIX-a ediţie a Târgului Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură, care se va desfăşura, în perioada 21 – 25 noiembrie, în Pavilionul Central Romexpo din Bucureşti, într-un spaţiu expoziţional de 14.000 mp.Potrivit site-ului evenimentului, printre aceştia se vor număra edituri româneşti şi străine, tipografii, instituţii de învăţământ, centre şi institute culturale, instituţii mass-media, agenţii de difuzare de carte, firme multimedia, agenţii literare, organizaţii non-guvernamentale cu profil cultural şi educaţional, asociaţii profesionale, librării, biblioteci etc.

La ediţia 2012, Gaudeamus va sărbători limba şi cultura română în integralitatea ei prin participarea Republicii Moldova ca Invitat de Onoare, pe lângă scriitorii şi oamenii de cultură moldoveni invitaţi, Târgul urmând a se bucura de prezenţa jurnaliştilor Teleradio Moldova.

Invitat de Onoare în 2011, Italia revine la Gaudeamus ca partener privilegiat, nume de rezonanţă ale literaturii italiene actuale, jurnalişti, dar şi editori şi agenţi literari confirmându-şi prezenţa la evenimentele organizate în acest an în standul Italiei.

Târgul lansează în acest an o nouă secţiune dedicată agenţilor literari care activează pe piaţa internaţională de carte, o oportunitate pentru autorii, editorii, dar şi traducătorii şi agenţii literari din România de a se întâlni faţă în faţă, la Bucureşti, cu reprezentanţi ai unor importante agenţii literare din Europa.

La Gaudeamus 2012 va fi iniţiat un proiect de readucere în atenţie a editurilor dispărute în ultimii ani din peisajul editorial românesc, care deţin încă, în mod direct sau prin reprezentanţi legali, un fond de carte comercializabil. Aceste edituri vor putea fi reprezentate de către deţinătorii legali ai fondului lor de carte în cadrul unui stand comun acordat cu titlu gratuit de organizatori.

Inaugurată de Jean Marc Godes în 2011, expoziţia itinerantă de fotografie „Istoria imaginară a cărţii şi a scrisului”, care împlineşte un an de când călătoreşte în oraşele traversate de Caravana Gaudeamus, revine între 21 şi 25 noiembrie la Târg, propunându-şi să includă, pe lângă fotografiile artistului francez, lucrări care să abordeze aceeaşi tematică.

Organizat de Radio România din 1994, Târgul Internaţional Gaudeamus este un eveniment cultural specializat în expoziţia de carte, cu un concept unic în peisajul evenimentelor de profil, fiind singurul târg de carte din lume iniţiat şi organizat de un post public de radio. Concepută într-o formulă originală, manifestarea a câştigat în prestigiu şi amploare de la an la an, fiind astăzi un eveniment-reper pentru piaţa de carte din România.

 

Sursa: Agerpres

03
/02
/14

CRONICA DE TEATRU Inspirați, expirați… și intrați ȋn „Panica.“ Pătrundeți dincolo de ușile ȋnchise, ȋn culisele psihicului masculin, ȋn plină criză existențială. Ce se ȋntȃmplă acolo? Trei bărbați complet diferiți se ȋntȃlnesc pe un teritoriu comun, ȋn momente de răscruce. Theodor-Cristian Popescu pune ȋn scenă piesa cunoscutului dramaturg finlandez Mika Myllyaho, scrisă ȋn 2005 și […]

03
/02
/14

„Tarelkin” are ceva din „Procesul” kafkian, fiind însă mai puțin rafinat, fiind, așadar, o esență. Intriga este oarecum caraghioasă, pare stupidă, dar oamenii au fost cândva încă mai naivi decât sunt astăzi. E doar un truc, e doar pânza pe care se putea picta, cu folos, acest mare tablou al deșertăciunii.

02
/02
/14

În 2 şi 9 februarie, „ Duminica filmului românesc” se adaptează în funcţie de transmisiunile sportive de Cupa Davis, respectiv Jocurile Olimpice. Astfel în aceste două duminci, TVR 2 a programat câte un singur film românesc în loc de două (filme semnate de Alexandru Tatos, respectiv Mircea Drăgan), aşa cum se întâmplă la „Duminica filmului românesc”, încă din 2013.

02
/02
/14

Jerry Seinfeld a confirmat faptul că actorii din serialul de comedie "Seinfeld" se vor reuni pentru un nou proiect. Acesta a spus că noul proiect TV reprezintă "o formă mai scurtă" şi "unică" şi că producţia va fi disponibilă "foarte, foarte curând".

01
/02
/14

 A-l reciti pe Caragiale, fie din necesitatea studiului sau din bucuria reîntâlnirii cu el, înseamnă a interpreta în spirit sau literă şi a descoperi de fiecare dată noi semnificaţii. A fost un geniu al expresiei, iar scriitura lui nu îngăduie modificări. Ziarul Metropolis vă prezintă portretul lui Caragiale, aşa cum îl arată însemnările personale sau aşa cum l-au consemnat contemporanii lui.

01
/02
/14

Romanul Proorocii Ierusalimului (ediţia a III-a, Cartea Românească, 2009; ediţia a IV-a, Polirom, 2012), de Radu Aldulescu, a apărut în limba maghiară, la Editura Napkút, în traducerea lui Kirilla Terez.

01
/02
/14

„Doi pe o bancă” evocă un tablou cu natură (umană) vie, ȋn care protagoniștii, un el și o ea, se reȋntȃlnesc ȋn același loc, printr-un tulburător joc al hazardului. Ȋn regia lui Emanuel Pȃrvu, spectacolul se joacă astăzi, 1 februarie, de la ora 19.00, la Teatrul Metropolis.

31
/01
/14

Alexandru Maftei, cunoscut ca regizor de film („Domnişoara Christina” şi „Bună, ce faci?”) a debutat ca regizor de teatru cu spectacolul „6 din 49”, de Spiró Győrgy (traducerea Zeno Fodor). Se joacă la Teatrul de Artă din București, pe Strada Sfântul Ștefan, la numărul 21. Piesa are doar doi actori, dar ce actori! Ţineţi minte aceste nume: Dana Voicu şi Liviu Cheloiu. Ei sunt aceia.

31
/01
/14

“De dragoste pentru iubita mea“, “de dragoste animalieră”, vestimentară sau, de ce nu, “de dragoste pentru guvern și pentru partid”, îndrăgostitul, cu nume predestinat parca, Horațiu Valentin Mălăele, jongler consacrat în zona emoțiilor, va urca pe scenă de Valentine’s Day, într-o ediție extraordinară a spectacolului “Sunt un orb”.