Teatru pe Drumul Sarii – un festival de top la Turda
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatru-pe-drumul-sarii-un-festival-de-top-la-turda/

Premiera spectacolului „Omul cu chitara“ de Jon Fosse, în regia lui Mihai Măniuţiu şi cu Marius Bodochi în rolul principal, va deschide a doua ediţie a Festivalului de Teatru şi Arte Performative Teatru pe Drumul Sarii de la Turda. Evenimentul va avea loc între 16-18 octombrie.

Un articol de Corina Vladov|9 octombrie 2013

Premiera spectacolului „Omul cu chitara“ de Jon Fosse, în regia lui Mihai Măniuțiu şi cu Marius Bodochi în rolul principal, va deschide a doua ediție a Festivalului de Teatru şi Arte Performative Teatru pe Drumul Sarii de la Turda. Evenimentul va avea loc între 16-18 octombrie.

Și în acest an, festivalul cuprinde spectacole cu actori renumiți, ateliere adresate tinerilor actori și studenților, dezbateri și producții pentru copii.

Printre invitații de marcă ai acestei ediții se numără actorul Ion Caramitru, care va susține, în premieră, un atelier dedicat recitării poeziei în spațiul teatral, actorul și regizorul Vladimir Brânduș, din Germania, care va evoca momente din istoria teatrului turdean, coregraful Florin Fieroiu și muzicianul Vlaicu Golcea, care vor coordona un atelier de teatru-dans, precum și critici de teatru, scriitori, universitari și jurnaliști din toată țara.

Citiţi şi: Horaţiu Mălăele: „Am avut un public deştept, subtil. S-a pierdut!“

Se vor afla la Turda, de asemenea, actori cunoscuți, precum Horațiu Mălăele, George Mihăiță, Virginia Mirea, Valentin Teodosiu, care vor juca în cele două spectacole invitate, dedicate publicului turdean, „Măscăriciul“ și „Revizorul“.

Programul va fi completat de o reprezentație pentru copii, „Frumoasa și bestia“, cu acces gratuit pentru micii spectatori. Spectacolul Teatrului Municipal din Turda, „Omul cu chitara“, îl readuce pe scenele clujene pe Marius Bodochi, unul dintre cei mai iubiți și apreciați foști actori ai Naționalului clujean, acum actor al Teatrului Național din București.

teatru pe drumul sarii

Marius Bodochi va juca în „Omul cu chitara“, la Festivalul Teatru pe Drumul Sarii

Alături de el joacă doi tineri actori turdeni, Flavia Giurgiu și Răzvan Corneci, al căror talent a fost recunoscut prin selectarea lor la Gala Hop – Gala Tânărului Actor de la Costinești din această toamnă.

Montarea renumitului regizor Mihai Măniuțiu pune în valoare un text plin de emoție, incisiv și poetic totodată, al unuia dintre cei mai importanți dramaturgi europeni contemporani, Jon Fosse, înscriindu-se în programul estetic asumat de Teatrul Municipal din Turda. Spectacolul a participat deja la Festivalul „Zile și Nopți de Teatru European” de la Brăila, la începutul acestei luni.

Festivalul Teatru pe Drumul Sarii este organizat de Teatrul Municipal Turda, în parteneriat cu Consiliul Local Turda şi Consiliul Județean Cluj şi marchează 65 de ani de la înființarea Teatrului Municipal din Turda.

Programul complet al Festivalului Teatru pe Drumul Sarii 2013

Turda, ediţia a II-a, 16-18 octombrie 2013

Miercuri, 16 octombrie 2013

10.00-13.00 Amfiteatru Salina Turda: atelier de teatru-dans susţinut de coregraful Florin Fieroiu – Salina Turda
19.30 Teatrul Municipal, Sala Mare: Omul cu chitara de Jon Fosse, regia artistică Mihai Măniuţiu, scenografia Adrian Damian, coregrafia Vava Ştefănescu, light-design Lucian Moga, traducerea Daria Ioan. PREMIERĂ PE ŢARĂ. Distribuţia – Marius Bodochi – Teatrul Naţional Bucureşti, alături de actorii turdeni Răzvan Corneci şi Flavia Giurgiu.

Joi, 17 octombrie 2013

10.00-13.00 Amfiteatru Salina Turda: atelier de teatru-dans susţinut de coregraful Florin Fieroiu
13.30 Teatrul Municipal Turda, foyer: masă rotundă cu tema Gânduri despre artă în timpurile postmoderne
15.00-18.00 Amfiteatru Salina Turda: Atelier de teatru “Poezia şi tehnica subtextului”, susţinut de actorul Ion Caramitru
19.30 Teatrul Municipal, Sala Mare: spectacol invitat – Măscăriciul de A.P. Cehov, cu Horaţiu Mălăele şi Nicolae Urs, regia artistică Horaţiu Mălăele

Vineri, 18 octombrie 2013

10.00 Teatrul Municipal, Sala Mare: spectacol invitat pentru copii Frumoasa şi Bestia, regia artistică Florian Silaghi, Teatrul “Regina Maria”, Oradea, trupa Arcadia – intrare gratuita
10.00-13.00 Amfiteatru Salina Turda: atelier de teatru-dans susţinut de coregraful Florin Fieroiu
15.00-18.00 Amfiteatru Salina Turda: Atelier de teatru “Poezia şi tehnica subtextului”, susţinut de actorul Ion Caramitru
19.30 Teatrul Municipal, Sala Mare: spectacol invitat – Revizorul de N. Gogol, regia artistică Horaţiu Mălăele, cu: George Mihăiţă, Horaţiu Mălăele, Virginia Mirea, Valentin Teodosiu, Dragoş Huluba, Toma Cuzin, George Grigore, Florin Dobrovici, Petre Dinuliu, Eugen Racoţi, Delia Seceleanu, Şerban Georgevici, Gheorghe Dănilă, Ion Chelaru.

Credit foto: Festivalul Teatru pe Drumul Sarii

 

10
/04
/17

Sputnik și Compania de Stat de Radio și Televiziune din Rusia (VGTRK) aduc la București Fotocronici din Siria. „Siria. Cronica în fotografii a unui război” este alcătuită din patruzeci și nouă de lucrări ale fotografilor corespondenți la fața locului ai Agenției Internaționale de Presă și Radio Sputnik și ale operatorilor Companiei de Stat de Radio și Televiziune din Rusia (VGTRK).

08
/04
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Din zecile de români formaţi în şcolile franceze se desprinde figura unică a lui Şerban Coculescu (Pius Sérvien), fiul lui Nicolae Coculescu, profesor de astronomie, fondatorul Observatorului astronomic de la Bucureşti.

07
/04
/17

Miercuri, 12 aprilie 2017, ora 19.00, Orchestra de Cameră Radio propune un rafinat dialog muzical între Vivaldi și Piazzolla, sub bagheta dirijorului italian Gian Luigi Zampieri, cu participarea violoniștilor Gabriel și Simina Croitoru. În partea a doua a programului, orchestra va interpreta Simfonia nr. 1 în re major de C. P. E. Bach.

07
/04
/17

Viaţa mea, cel mai nou volum semnat de Nicolae Breban, unul dintre cei mai importanţi şi prolifici prozatori români contemporani, a apărut în această săptămână la Editura Polirom, în ediţie cartonată, şi în format digital.

07
/04
/17

Pe 8 mai 2017 sărbătorim 25 de ani de la primele premii din teatrul românesc. 25 de ani de istorie teatrală din care au rămas amintiri, nostalgii și imagini emoționante.

07
/04
/17

Salonul Internaţional de Carte Bookfest va avea loc la Romexpo, în perioada 24 - 28 mai, iar Suedia este ţară învitată de onoare şi propune 20 de evenimente cu accent pe educaţie şi literatură pentru copii, egalitatea de gen, incluziunea socială şi promovarea diversităţii.

06
/04
/17

INTERVIU Alexandra Balteanu este născută în 1982, în România, iar din 2003 locuiește în Germania, unde studiază regia la prestigioasa Academie Germană de Film şi Televiziune din Berlin (DFFB). Primul său lungmetraj, excelentul „Vânătoare”, a fost prezentat în toamnă la Festivalul de la San Sebastian.

06
/04
/17

La Teatrul Național din București se joacă ,,Nebun din dragoste” de Sam Shepard, în regia lui Claudiu Goga. E o piesă cu o narațiune complicată, cu răsturnări de situație, intrigi și tot ce trebuie.

06
/04
/17

Artistul elvețian H.R. Giger, maestru al realismului fantastic, va fi celebrat la cea de-a 16-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (2 – 11 iunie 2017, Cluj-Napoca), în cadrul unei retrospective. Faimos pentru design-ul creaturii extraterestre din filmul SF iconic Alien (1979), care i-a adus un premiu Oscar, Giger a creat, în 45 de ani, o colecție impresionantă de lucrări unice.

06
/04
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Exilul, ca formă de protest faţă de regimul politic din ţara de origine, a căpătat, în cazul românilor, după al Doilea Război Mondial, dimensiuni dramatice. Şi aceasta pentru că a fost vorba de valuri succesive şi de motivaţii deosebite.