Teatrul FIGURA STUDIO din Gheorgheni – 35 de ani, noi căutări și multă pasiune
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-figura-studio-din-gheorgheni-dupa-35-de-ani-noi-cautari-descoperiri-si-multa-pasiune/

La începutul lunii aprilie, Teatrul Figura Studio din Gheorgheni a aniversat 35 de ani printr-o microstagiune.

Un articol de Cristina Enescu Aky|26 aprilie 2019

O mână de artiști inimoși, luptând constant cu provocările asociate teatrului de provincie au arătat că teatrul și viața culturală „mari” au ce câștiga dacă își părăsesc mai des turnul de fildeș și au curiozitatea de a experimenta ce se întâmplă pe scenele de prin țară.

Au fost puțini cei care au participat la această micro-stagiune din afara comunității locale și a celei vorbitoare de limbă maghiară. În general vorbind, nu e o noutate faptul că publicul român are uneori o anumită reținere față de teatrul de limbă maghiară de la noi. Cei care au curiozitatea de a descoperi oferta de teatru în limba maghiară se bucură însă deseori de producții de foarte bună calitate. (În FNT 2018, spre exemplu, în penultima zi s-a jucat probabil unul dintre cele mai provocatoare, emoționante, interesante și greu de uitat spectacole ale festivalului, o producție a Teatrului „Tomcsa Sándor” din Odorheiu Secuiesc, „MIGRAAAANȚI sau prea suntem mulți în aceeași barcă” de Matei Vișniec.)

Teatrul Figura Studio din Gheorgheni este o „instituție publică subordonată Primăriei Municipiului Gheorgheni” care a început ca o trupă de teatru de amatori cu caracter experimental la inițiativa și sub conducerea lui Bocsárdi László. Germenele din care a crescut ceea ce este astăzi Figura Studio a fost un grup de absolvenți ai Politehnicii din Timișoara îndrăgostiți de teatru. Teatru experimental, cu posibilități foarte limitate, în provincie, în anii comunismului…. vă dați seama ce nebunie curajoasă? „Am crezut cu adevărat că trebuie să existe ‘un altfel’ de teatru, unul în care relația dintre actori și public este mult mai directă. Iar această relația are la bază un joc comun în care surprizele formale anunță victoria vieții. (….) Ascultând de instinctele noastre am ieșit în afara realității de atunci și am plutit deasupra ei. Teatrul acestei plutiri a fost Figura” spunea Bocsárdi László despre acest teatru, care a pornit la drum dorindu-și să fie unul proaspăt. 35 de ani mai târziu, microstagiunii aniversare a Figura Studio nu i-a lipsit prospețimea și curiozitatea explorării.

În primul rând este de admirat pasiunea, efortul și curajul acestei trupe deloc numeroase. În ciuda inerentelor dificultăți financiare, de spațiu, de logistică sau chiar de personal, Figura Studio reușește să aibă 5-6 premiere în fiecare stagiune, numeroase colaborări cu alte trupe din țară, participări la festivaluri de teatru din țară și din străinătate, un repertoriu deopotrivă clasic și contemporan, organizarea a două festivaluri de teatru, un program de atragere a publicului tânăr spre teatru (proiectul „Teatrul tău”).

„Pietre în buzunar”, regia Csuja László

Evenimentul Figura Fest – un tur de forță, propuneri interesante și o aniversare foarte onorantă

În trei zile (3-5 aprilie) s-au jucat 5 spectacole: „Trei surori” de Cehov (regia (regia Albu István), „Pietre în buzunar” de Marie Jones (regia Csuja László), „Martiri” de Marius von Mayenburg (regia Keresztes Attila), „Jurnal de droguri” după Kubiszyn Viktor (regia: Faragó Zénó) și „Un tramvai numit dorință” de Tennessee Williams (regia: Botond Nagy). Au fost spectacole în care în mare parte s-a simțit exact ceea ce și-a propus trupa inițială, de acum 35 de ani, a acestui teatru: prospețimea, căutarea, energia curiozității. Efortul de a evita predictibilul sau anostul a fost o constantă comună tuturor spectacolelor. Acest lucru a devenit la un moment dat el însuși un loc comun, în sensul că regia, modul de utilizare al luminilor, muzicii și atmosfera creată în câteva dintre spectacole au avut destule similarități. Însă în mod clar spectacolele prezentate au fost din multe puncte de vedere ofertante și provocatoare.

În „Pietre în buzunar”, Kolozsi Borsos Gábor și Moșu Norbert-László interpretează nu mai puțin de 16 personaje. Ei reușesc o echilibristică interpretativă interesantă, cu substanță și varietate, într-un du-te-vino de povești din lumea mirajului hollywoodian care de fapt pune întrebări interesante despre cine sunt și ce caută artistul în fața publicului, publicul în fața actorilor și oamenii în fața vieții. „Martiri” e o montare surprinzător de dezinvoltă, cu atmosferă și scenografie care accentuează scoaterea spectatorului din zona de confort pe care oricum o provoacă textul dramaturgului german contemporan M. von Mayenburg – mai ales în zilele noastre, în care fanatismul, fenomenul bullying, toleranța (și lipsa ei) și corectitudinea politică, temele principale ale piesei, sunt frământări extrem de actuale.

Jurnal de droguri” este un one-man-show halucinant, obsesiv și obsedant, uneori ușor indigest, bazat pe jurnalul-confesiune al scriitorului maghiar Viktor Kubiszyn despre cei 16 ani în care a fost dependent de droguri. Maratonul interpretativ, emoțional și de mișcare al lui Fodor Alain Leonard din acest spectacol deloc ușor ca temă și abordare invită publicul să ia o pauză de la prejudecățile pe care noi, „oamenii normali”, le avem față de persoanele dependente de (orice fel de) droguri, față de cei doborâți de diferite drame personale, la urma urmei față de cei care cad în gropi ale vieții pe care ceilalți cu greu reușesc să le înțeleagă.

Un tramvai numit dorință” în regia lui Botond Nagy creează o lume în care cuvintele prin care romanii numeau teritoriile necunoscute, potențial periculoase (Hic sunt dracones) descriu de fapt cel mai mare și etern surprinzător spațiu posibil: interiorul omului, adesea misterios nu doar pentru cei din jur dar și pentru propria persoană. Un spectacol cu explozii interpretative, un fundal sonor repetitiv-obsesiv și destule alegeri regizorale și scenografice cel puțin inedite.

După fiecare spectacol au avut loc discuții cu publicul și artiștii, și nu o dată s-au iscat dezbateri aprinse pe tema intenției și a interpretării spectacolelor.

Per total, microstagiunea Teatrului Figura Studio a fost o reamintire a faptului că există mult teatru interesant și dincolo de scenele și reflectoarele cele mai mari, și că toți (public, artiști, profesioniști de teatru, oameni în general) am avea mult de câștigat dacă am fi pur și simplu mai curioși să ne cunoaștem unii pe ceilalți și modurile diferite în care vedem lumea, teatrul, arta, viața.

P.S.: din perspectiva organizării tehnice a subtitrărilor simultane pe ecrane din timpul spectacolelor, chapeau bas pentru acest „mic teatru de provincie”, de la care ar putea cere un sfat sau două anumite evenimente culturale majore unde apar repetate probleme la traducerile simultane ale reprezentațiilor în alte limbi. 

„Martiri”, regia Keresztes Attila

Foto cover: „Un tramvai numit dorință”, regia  Botond Nagy



31
/01
/24

RECOMANDĂRI Ziarul Metropolis vă recomandă, în prima lună din an, o întoarcere în fabuloasa lume a cărților. Biblioteci, obsesii, mistere, personaje și o pasiune salvatoare, în 3 cărți despre cărți, care fac deliciul oricărui iubitor de literatură.

31
/01
/24

Povestea din Ivona, Principesa Burgundiei de Witold Gombrowicz, cel mai mare dramaturg polonez, este adusă în contemporaneitate de Andrei și Andreea Grosu, la Teatrul Nottara, într-o montare inedită, tulburătoare, care îi va oferi spectatorului ocazia să se privească într-o oglindă a adevărului frust, neîndulcit. Premiera oficială are loc pe 9 februarie, la Sala „George Constantin”, de la ora 19:30.

31
/01
/24

În februarie, pe HBO Max ai conținut nou de urmărit în fiecare zi a lunii! Cu 29 de titluri noi, este la alegerea ta dacă vrei să urmărești cele mai noi filme, seriale, documentare, animații de pe HBO Max sau, de ce nu, să te pui la curent cu altele dintre sutele de titluri care sunt deja pe platformă.

30
/01
/24

În luna februarie, „Noaptea Albă a Filmului Românesc” este dedicată unui apreciat cineast, reprezentant al Noului Val în cinematografie: Cătălin Mitulescu regizor, scenarist şi producător. TVR Cultural, TVR Internațional și TVR Moldova invită telespectatorii în noaptea de sâmbătă, 3 spre 4 februarie, la un maraton cinematografic alături cele mai reprezentative şi premiate creaţii semnate de Cătălin Mitulescu.

30
/01
/24

Într-un spectacol-colaj mod portret, „Caracatița“, care marchează și prima întâlnire artistică a Catincăi Drăgănescu cu Teatrul Masca, regizoarea stratifică familia disfuncțională contemporană, în care părintele se cunoaște prin „Copilul meu, niciodată!”, iar copilul pare mai degrabă nevoit să se crească singur și, deloc întâmplător, să-și găsească refugiul în abuzul de substanțe.

30
/01
/24

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice.

30
/01
/24

Universul magic al filmelor de animație pentru copii își deschide porțile pentru publicul cu deficiențe de auz din România. Ochi și urechi, noul proiect pus la cale de Animest, cu sprijinul Fundației Orange, le va oferi spectatorilor o experiență de vizionare adaptată nevoilor lor, accesibilă atât în sala de cinema, cât și în sălile de clasă sau în fața ecranelor de acasă.