Teatrul Metropolis participă cu trei spectacole de excepţie în FNT 2014
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-metropolis-participa-cu-trei-spectacole-de-exceptie-in-fnt-2014/

În perioada 25 – 29 octombrie 2014, Teatrul Metropolis este invitat să participe cu trei producţii remarcabile la cea de-a XVIII-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru: LECŢIA DE VIOLONCEL, TARTUFFE sau IMPOSTORUL şi VOCEA UMANĂ, care se vor juca la sediul Teatrului Metropolis, din strada Mihai Eminescu nr. 89.

Un articol de Ziarul Metropolis|3 octombrie 2014

Comedia LECŢIA DE VIOLONCEL de Mona Radu, în regia lui Felix Alexa va avea două reprezentaţii în zilele de 25 şi 26 octombrie, de la orele 19.00. În distribuţie îi regăsim pe Radu Beligan, Lamia Beligan, Marius Manole, Tania Popa/Rodica Ionescu şi Mona Radu, scenografia fiind semnată de Nina Brumuşilă.

TARTUFFE sau IMPOSTORUL de J.B.P. Molière, este programat în cadrul FNT 2014, în 27 octombrie, ora 20:00 şi 28 octombrie, ora 20:30. Direcția de scenă: Victor Ioan Frunză, decorul şi costumele: Adriana Grand. Spectacolul este considerat de site-ul Yorick “cea mai îndrăzneață abordare a unui text clasic din ultimii ani” iar Victor Ioan Frunză îl descrie ca fiind “o comedie frumoasă despre bine şi rău dar şi despre cât de greu e să deosebeşti binele de rău”.

Tartuffe sau Impostorul

În rolul titular: George Costin (premiul UNITER 2013) face o creație emblematică alături de Nicoleta Hâncu (premiul UNITER 2014), Sorin Miron, Adrian Nicolae, Adela Mărculescu, Irina Bucescu, Andrei Huțuleac, Elena Ghimpeţeanu.

Oana Pellea, nominalizată la Premiile Uniter 2012 pentru “Cea mai bună actriţă în rol principal”, va putea fi văzută în secţiunea “Maeştrii” a FNT, în spectacolul “VOCEA UMANĂ”, în ziua de 30 octombrie, de la orele 20:30.

Puteţi cumpăra bilete la spectacole pe site-ul Teatrului Metropolis.

30
/12
/15

Ziua Culturii Naționale va fi celebrată vineri, 15 ianuarie, de la ora 19.00, la Ateneul Român, prin spectacolul de muzică tradițională și poezie „La porțile ceriului“. Evenimentul îi are ca protagoniști pe Grigore Leșe și invitații săi.

30
/12
/15

Mihaela Drăgan (29 de ani), romă, actriță, feministă. A cunoscut, în anii din urmă, succesul în teatrul independent românesc, cu spectacole precum “Del Duma”, “La Harneală” sau “Gadjo Dildo”. Dar cine este, de fapt, Mihaela Drăgan? De unde vine? Și, mai ales, încotro se îndreaptă?

28
/12
/15

Topul celor mai bune filme ale anului este împărţit în două. Un clasament include 10 lungmetraje relevante lansate în cinematografe şi prezentate în premieră în România în 2015. Iar celălalt conţine alte 10 titluri îndrăzneţe proiectate exclusiv în festivaluri din ţară.

28
/12
/15

Casa de producție TVR propune să încheie anul cu un film special – „Aerisirea”, regizat de Silviu Jicman, după un text de Iosif Naghiu, cu Mircea Diaconu, Dan Condurache, Șerban Ionescu, Petrică Nicolae, a cărui acțiune este plasată în 13 iunie 1990. Va fi difuzat azi, 28 decembrie, ora 20 :10, la TVR 2.

23
/12
/15

Revista Forbes a publicat obișnuitul său top 10 al celor mai rentabile vedete de la Hollywood, care în 2015 conține pe primele cinci poziții numele a patru actrițe. Mai slab plătite decât colegii lor bărbați, actrițele se dovedesc mai rentabile pentru producătorii de film.

23
/12
/15

Cu câteva zile înainte de marea sărbătoare creștină, am văzut cel mai frumos sincer şi curat spectacol de Crăciun adresat copiilor şi părinţilor, la ARCUB, sala Gabroveni, pus în scenă sub umbrela Companiei Passe-Partout Dan Puric, „Minunea unui copil – spectacol de Crăciun”, în regia Alexandrei Neacșu, într-o sală plină cu pitici, mămici, bunici, tătici.