Teatrul Mic, 50 de ani de existenţă – proiecţii, light design şi Nicu Alifantis
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-mic-50-de-ani-de-existenta-proiectii-light-design-si-nicu-alifantis/

Teatrul Mic din Bucureşti sărbătoreşte 50 de ani de existenţă sâmbătă, printr-un program în care se vor îmbina trecutul şi prezentul şi care va include proiecţii, light design şi un recital susţinut de Nicu Alifantis.

Un articol de Petre Ivan|16 decembrie 2014

Înaintea sărbătorilor de iarnă, Teatrul Mic are propria sărbătoare. Astfel, sâmbătă, de la ora 20.00, va avea loc seara de gală „Teatrul Mic.50”, care va celebra cei 50 de ani de existenţă ai acestei instituţii.

Spectacolul va începe din stradă. Clădirile fantomatice vor fi canavaua unor proiecţii şi a unui concept de light design care le va aduce la viaţă. Spiritul vechiului Sărindar îi va însoţi pe cei care sunt aşteptaţi pe covorul roşu la Teatrul Mic, notează Mediafax.

În cadrul evenimentului va fi proiectat în premieră un documentar realizat special pentru acest eveniment de Televiziunea Română, care include mărturii filmate ale spectacolelor păstrate în Arhiva TVR.

Valeria Seciu  şi Ştefan Iordache, in Maestrul şi Margareta, la Teatrul Mic

Valeria Seciu şi Ştefan Iordache, in Maestrul şi Margareta, la Teatrul Mic

Ultimul act al spectacolului aniversar va fi unul muzical: un recital susţinut de Nicu Alifantis alături de trupa sa, „un cadou de suflet din partea unui artist al cărui destin profesional s-a pliat în repetate rânduri pe cel al Teatrul Mic”.

Despre Teatrul Mic

În 1914, la Bucureşti s-a înfiinţat un nou teatru, care a purtat numele actriţei Maria Filotti. După cel de-Al Doilea Război Mondial, teatrul a devenit o instituţie de stat şi a purtat, pe rând, denumirile Studioul Actorului de Film „Constantin Nottara” şi Teatrul pentru tineret şi copii, după care a fost botezat în 1964 cu numele său actual şi a intrat în familia teatrelor mici din Europa, potrivit site-ului instituţiei.

Teatrul Mic îşi face un titlu de onoare din faptul că a lansat mari regizori care au avut, ulterior, strălucite cariere internaţionale: Liviu Ciulei a debutat aici, Radu Penciulescu, Crin Teodorescu, Cătălina Buzoianu şi Silviu Purcărete au lucrat pe această scenă mulţi ani. Tot aici s-au lansat şi o mulţime de mari actori, dintre care Gh. Ionescu Gion, Ion Marinescu, Octavian Cotescu, Olga Tudorache, Leopoldina Bălănuţă, Valeria Seciu, Ştefan Iordache, Mitică Popescu.

Foto: Teatrul Mic, 50 de ani de existenţă – teatrulmic.ro

02
/02
/24

„Apropo de poveste” este despre poveste, poveștile în care credem cu toții și pe care ne place să le ascultăm. Dar povești reale, din socialul imediat. Proiectul propune un laborator de teatru dedicat tinerilor absolvenți, care combină ateliere pe estetici teatrale neconvenționale (măști, teatru-dans, teatru de animație) cu tematici sociale pentru a produce două producții noi de teatru, inovatoare.

31
/01
/24

RECOMANDĂRI Ziarul Metropolis vă recomandă, în prima lună din an, o întoarcere în fabuloasa lume a cărților. Biblioteci, obsesii, mistere, personaje și o pasiune salvatoare, în 3 cărți despre cărți, care fac deliciul oricărui iubitor de literatură.

31
/01
/24

Povestea din Ivona, Principesa Burgundiei de Witold Gombrowicz, cel mai mare dramaturg polonez, este adusă în contemporaneitate de Andrei și Andreea Grosu, la Teatrul Nottara, într-o montare inedită, tulburătoare, care îi va oferi spectatorului ocazia să se privească într-o oglindă a adevărului frust, neîndulcit. Premiera oficială are loc pe 9 februarie, la Sala „George Constantin”, de la ora 19:30.

31
/01
/24

În februarie, pe HBO Max ai conținut nou de urmărit în fiecare zi a lunii! Cu 29 de titluri noi, este la alegerea ta dacă vrei să urmărești cele mai noi filme, seriale, documentare, animații de pe HBO Max sau, de ce nu, să te pui la curent cu altele dintre sutele de titluri care sunt deja pe platformă.

30
/01
/24

În luna februarie, „Noaptea Albă a Filmului Românesc” este dedicată unui apreciat cineast, reprezentant al Noului Val în cinematografie: Cătălin Mitulescu regizor, scenarist şi producător. TVR Cultural, TVR Internațional și TVR Moldova invită telespectatorii în noaptea de sâmbătă, 3 spre 4 februarie, la un maraton cinematografic alături cele mai reprezentative şi premiate creaţii semnate de Cătălin Mitulescu.

30
/01
/24

Într-un spectacol-colaj mod portret, „Caracatița“, care marchează și prima întâlnire artistică a Catincăi Drăgănescu cu Teatrul Masca, regizoarea stratifică familia disfuncțională contemporană, în care părintele se cunoaște prin „Copilul meu, niciodată!”, iar copilul pare mai degrabă nevoit să se crească singur și, deloc întâmplător, să-și găsească refugiul în abuzul de substanțe.

30
/01
/24

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice.