Teatrul Național din București deschide stagiunea cu „UFO”
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-national-din-bucuresti-deschide-stagiunea-cu-ufo/

După succesul multipremiatului spectacol „O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii” de Mark Haddon, tânărul regizor Bobi Pricop revine la TNB, Sala Pictură lansând în premieră naţională piesa UFO a unuia dintre cei mai talentaţi şi jucaţi dramaturgi tineri ruşi, Ivan Vîrîpaev, în traducerea Maşei Dinescu, avându-i în distribuţie pe Ada Galeş, Istvan Teglaş, Ciprian Nicula, Mihai Călin, Raluca Aprodu, Medeea Marinescu, Ion Caramitru.

Un articol de Liliana Matei|7 septembrie 2017

Primele reprezentaţii vor avea loc pe 15 şi 16 septembrie, de la ora 20.00, la Sala Pictura, iar premiera oficială este programată duminică 17 septembrie, ora 20.00.

Folosind proiecții simultane pe suprafețe diferite, medii virtuale 3D (construite de Paul Spike), live-video (coordonat de Tudor Panduru), o construcție sceno-tehnică inventivă (Paul Popescu și Mizdan) și muzica originală a lui Alexei Țurcan, spectacolul UFO spune poveștile unor oameni care au avut contact cu civilizații extraterestre. Mărturisirile acestor întâmplări sunt tratate cu limpezime, autenticitate și umor, îmbinând adevăruri virtuale cu revelații practice și devenind astfel spectacolul surprinzător al întâlnirii dintre tehnologie și emoție, dintre artă și programare digitală, dintre inovațiile care reconstruiesc teatrul și adevărurile care l-au definit dintotdeauna.

„Mecanismele de storytelling folosite în spectacol sunt bazate pe tehnologii de nouă generație integrate într-o dramaturgie a firescului, într-o instalație artistică hi-tech a emoțiilor exprimate pe mai multe planuri, la toate nivelurile de viață, percepție și realitate. O montare care sparge propriile convenții, făcând din realitate artificiul suprem, iar din suflet – performance”, se arată într-un comunicat de presă. „UFO este spectacolul-experiență de care avem nevoie atunci când uităm de noi din cauza zgomotului din jur, dar și o joacă de-a docu-mistificarea, cu humanoizi verzi, civilizații extraterestre și liniștea unei dimineți senine.”

Foto Adi Bulboacă

12
/11
/23

Un spectacol care ar trebui prezentat în fața cât mai multor tineri și care vorbește despre probleme extrem de actuale, prezente într-o formă sau alta cam în toate școlile din România în acest moment...

10
/11
/23

În 18 și 19 noiembrie 2023, la ora 19:00, la Teatrul Excelsior va avea loc premiera spectacolului „(R)Evoluție. Ghid de supraviețuire în secolul XXI” de Yael Ronen și Dimitrij Schaad, în regia lui Radu Nica, nume de referință ale scenei românești, multiplu nominalizat la Premiile UNITER și câștigător în 2005 al Premiului de debut pentru spectacolul „Nora“, realizat la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu.

10
/11
/23

În 18 și 19 noiembrie, de la ora 20:00, Reactor invită publicul la ultima sa producție, „Rața!”, pe un text scris vara aceasta în cadrul rezidenței de scriere pentru autori dramatici, Drama 5.