Teatrul Naţional din Chişinău revine la TNB cu cele mai noi spectacole
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-national-din-chisinau-revine-la-tnb-cu-cele-mai-noi-spectacole/

Şi la începutul acestui an, în cadrul proiectului „Teatru Românesc la Bucureşti, Iaşi şi Chişinău”, ediţia a şaptea, Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău (TNME) prezintă pe scenele Naţionalului bucureştean două dintre cele mai recente producţii, spectacolele Dosarele Siberiei, regia Petru Hadârcă (22 ianuarie, ora 19.00, Sala Mare), şi Cine l-a trezit pe Yorick, regia Alexandru Vasilache (21 ianuarie, ora 19.00, Sala Studio).

Un articol de Petre Ivan|10 ianuarie 2020

„Dosarele Siberiei”, unul din cele mai emoţionante spectacole-document, expresie a suferinței individuale într-o tragedie colectivă, cel mai important eveniment teatral al stagiunii trecute dincolo de Prut – potrivit Jurnalului de Chişinău, este un spectacol răvăşitor despre o imensă suferință umană, dar și despre puterea de a lupta și de rezista în fața răului ce părea fără de sfârşit. Foarte puțini dintre cei ce au trecut prin suferințele și teroarea regimului sovietic mai sunt printre noi, transmit realizatorii, cei mai mulți au plecat în lumea celor drepți. „Ei, probabil, nu mai au nevoie de nimic de la noi, nici măcar de amintirea noastră. De aceste amintiri avem nevoie noi”.

„Obsesia Siberiei este una din cele mai puternice în spațiul post-sovietic, totuși, în teatrele basarabene nu a îndrăznit nimeni să atace tema deportărilor, a Gulag-ului, în ultimele decenii.

Noua producție a TNME are trei protagoniști: Ecaterina Chele, deportată în 1941, Margareta Cemârtan-Spânu, deportată în 1949 și Ion Moraru, condamnat politic în 1950 la Gulag, pentru că a condus organizația de luptă împotriva puterii sovietice „Sabia Dreptății”.

La 70 de ani de la cel mai mare val al deportărilor staliniste în Basarabia şi după aproape trei decenii de când documentele de arhivă au fost desecretizate, „Dosarele Siberiei” de Petru Hadârcă (scenariu: Petru Hadârcă și Mariana Onceanu) e un prim semn, declară realizatorii, că nu ne-am pierdut memoria cu totul, că ne putem asuma trecutul, oricât de cumplit, tragic, infernal ni se arată din perspectiva zilei de azi”.

„Dosarele Siberiei” este primul spectacol din cadrul Turneului Teatru Românesc care se joacă la TNB pe scena mare.

Montare de amploare, spectacolul necesită nu mai puţin de 6 ore pentru amplasarea decorului. Durata spectacolului este de 2 ore şi 15 minute, cu pauză. Spectacolul nu este recomandat minorilor sub 16 ani.

În distribuţie veţi regăsi actori dintre cei mai cunoscuţi ai Naţionalului din Chişinău: Olga Guțu-Cucu, Draga-Dumitrița Drumi, Tinka Mardari, Dan Melnic, Diana Decuseară, Ninela Caranfil, Nicolae Darie, Constantin Adam, Angela Ciobanu, Ana Tkacenko, Doriana Zubcu-Mărginean, Tatiana Saenco, Petru Oistric, Ion Mocanu, Ghenadie Gâlcă, Alexandru Pleșca, Valentin Zorilă, Iurie Focșa, Mihai Zubcu. Alături de ei, studenţi ai profesorului Mihai Fusu.

Din echipa de realizatori ai spectacolului mai amintim pe: Irina Gurin – Scenografia (decor, costume), Irina Slobodeaniuc – Expresie corporală, Ian Onică – Proiecție video, Oleg Mardari – Lupte scenice. Secvențe video: OWH Studio.

Cine l-a trezit pe Yorick?, după William Shakespeare, adaptarea şi regia  Alexandru Vasilachi, binecunoscut şi apreciat creator de teatru, maestru în montări Shakespeare („Hamlet”, „Visul unei nopți de vară”, „Amorul dănțuie și feste joacă”, „Bocitoarele vesele”) continuă să surprindă cu această nouă montare, a cărei premieră a avut loc la sfârşitul anului trecut, pe 14 decembrie.

Spectacol-coupé inspirat din cele mai gustate istorii izvodite de geniul marelui dramaturg, bazat pe un scenariu exuberant, melanj de magie, umor, inventivitate, lirism, exces baroc, Cine l-a trezit pe Yorick? reflectă concepte grave precum responsabilitatea și dorința de mărire, ființă și neființă, durerea existenței sub aprige vremi, moartea, conștiința, speranța. Gagurile, surprizele, glumele se țin lanț, captivând simțurile și imaginația. Pluralitatea din care e alcătuit spectacolul dă posibilitate minunaților actori din trupa de elită a Naționalului chișinăuian – Silvia Luca, Petru Hadârcă, Alexandru Leancă, Angela Ciobanu, Anatol Durbală, Petru Oistric, Iurie Focșa, Doina Severin și toți ceilalți – să-și reveleze întreaga măsură a forţei creatoare, plăcerea ludică, şi mai presus de toate –Iubirea.

Scenografia este semnată de Iurie Matei, iar costumele de Tatiana Popescu.

Durata: spectacolului 2 ore şi 30 de minute (cu pauză).

Vă așteptăm la teatru să citim lumea, anunţă organizatorii. Așa cum este, a fost și va fi.

Biletele se găsesc la Casa de bilete TNB, în foaierul Sălii Mari, precum şi online, pe www.mystage.ro

09
/08
/23

Cinema in aer liber se intoarce pe Insula Artelor din Parcul Titan cu 21 dintre dintre cele mai bune filme ale ultimilor ani, care acopera toata paleta de genuri cinematografice, de la drama si thriller la comedie si chiar animatie. Acestea vor putea fi urmarite la Bucuresti, timp de 4 saptamani, de marti pana duminica, in perioada 15 august – 10 septembrie. Intrarea la proiectii este libera.

09
/08
/23

Iulia Rugină, regizoarea filmelor Breaking News și Love Building, revine în atenția publicului cu primul său documentar, Playback, ce va fi proiectat în avanpremieră pe data de 12 august, în cadrul Zilelor Filmului Românesc de la Iași. Filmul e produs de Parada Film, în co-producție cu Televiziunea Română și realizat cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei.

07
/08
/23

Termeni precum doliu, pierdere, angoasă, suferință, nostalgie aparțin zonei afectului, individul trecând, în anumite momente ale vieții lui, prin această arie aproape sinonimică.

07
/08
/23

Proiectul este co-finanțat de Primăria Municipiului București prin ARCUB în cadrul Programului București acasă 2023. Pentru informații detaliate despre programul de finanțare al Primăriei Municipiului București prin ARCUB, puteți accesa www.arcub.ro. Festivalul care invită la explorare urbană și experiențe imersive în București va selecționa 33 de lucrări video provenite din mediul online, care vor fi […]

05
/08
/23

„Misterul Mussolini” de Maurizio Serra este o biografie neconvențională a „celui mai greu de descifrat dintre toți dictatorii secolului XX”, disponibilă acum și în limba română, la Editura Trei.