Teatrul Național din Timișoara prezintă marți, 1 iulie, spectacolul Jungla TéVé
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-national-din-timisoara-prezinta-marti-1-iulie-de-la-ora-19-in-sala-mare-spectacolul-jungla-teve-productie-a-teatrului-dramaturgilor-romani/

Reprezentaţia spectacolului Jungla Tévé la Timişoara are loc în cadrul programului „Turneu de vară”, program ce reflectă ambiţia Teatrul Naţional de a impulsiona şi de a promova circulaţia şi difuzarea unor spectacole pe texte româneşti, respectiv spectacole ale unor creatori români excepţionali.

Un articol de Petre Ivan|3 iunie 2021

O incursiune în lumea fabuloasă a marelui coregraf Gigi Căciuleanu, Jungla TéVé este, așa cum spune autorul însuși, „o serie de aventuri dinamice și verbale într-un univers în care cele două personaje (generice), EA și EL, sunt confruntate cu tot soiul de himere. O lume formată de lucruri plasate în echilibru șubred între abstract și concret, între rutina cotidianului și un fantasmagoric suprarealism”.

Gigi Căciuleanu, care semnează coregrafia și textul spectacolului, a adus alături de el o echipă impresionantă: Lari Giorgescu și actrița Alina Petrică, actori binecunoscuți publicului FEST-FDR și nu numai, dau formă poveștii spuse de marele coregraf; Adrian Nour semnează muzica spectacolului, iar scenografia aparține Corinei Boboc.

Spectacolul Jungla TéVé, producție a Teatrului Dramaturgilor Români, va fi prezentat marți, 1 iulie, de la ora 19, în Sala Mare a Teatrului Național din Timișoara.

30
/01
/24

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice.

30
/01
/24

Universul magic al filmelor de animație pentru copii își deschide porțile pentru publicul cu deficiențe de auz din România. Ochi și urechi, noul proiect pus la cale de Animest, cu sprijinul Fundației Orange, le va oferi spectatorilor o experiență de vizionare adaptată nevoilor lor, accesibilă atât în sala de cinema, cât și în sălile de clasă sau în fața ecranelor de acasă.

29
/01
/24

Duminică, 11 februarie 2024, de la ora 19:00, violoncelistul Marin Cazacu și Ansamblul Violoncellissimo vor susține un concert extraordinar pe scena Filarmonicii din Sofia, cu un program foarte divers: muzică de toate genurile, adaptată pentru violoncel, de la coloana sonorǎ a unor  filme celebre, la valsuri, marșuri și lucrări de Mozart în variantă... rock.

29
/01
/24

Primul concert al lunii februarie la Sala Radio vă invită la o frumoasă călătorie muzicală prin Viena imperială. Vineri, 2 februarie 2024 (19.00), veți asculta creații semnate de doi mari compozitori austrieci, care și-au desfășurat o mare parte din activitatea lor artistică în spațiul vienez – MOZART și BRUCKNER – lucrări interpretate de ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO, sub bagheta dirijorului vienez SASCHA GOETZEL.

29
/01
/24

Vika este un DJ carismatic în vârstă de 84 de ani și o adevărată vedetă a a scenei clubbingului din Varșovia. Confruntându-se cu trecerea timpului, Vika este de părere că vârsta este doar un număr și îi inspiră pe cei din jurul ei să își trăiască viața la maxim. Documentarul „Vika!” Este disponibil pe HBO Max.

29
/01
/24

Într-o lume și o industrie care se schimbă extrem de rapid, un renumit cineast italian, autor de modă veche, caută sens în filmele pe care le face, în dragoste, precum și în politică. Din 2 februarie, Un viitor luminos/ Il sol dell’avvenire, noul film al lui Nanni Moretti, o comedie care critică modul de a face filme al platformelor de streaming și apără viitorul cinematografului, are premiera în cinema, distribuit de Independența Film.

29
/01
/24

Pe 13 februarie, de la orele 18:30, SCENA  GÂNDIRII - Conferințele Operei Naționale București îl va avea ca invitat pe istoricul Adrian Cioroianu, care va susține prelegerea „MAREA TEMERE. Cât de probabil este un nou război global?”, prilej pentru o incursiune în miezul posibilităților și incertitudinilor actuale.