Teatrul Naţional Radiofonic propune spre audiţie, la Teatrul Metropolis, MĂTRĂGUNA de Niccolò Machiavelli
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-national-radiofonic-propune-spre-auditie-la-teatrul-metropolis-matraguna-de-niccolo-machiavelli/

Luni, 25 septembrie 2017, la ora 11.00, Teatrul Naţional Radiofonic inaugurează o nouă serie de audiţii cu public, de data aceasta, gazdă generoasă fiind Teatrul Metropolis din Bucureşti, aflat pe strada Mihai Eminescu nr. 89.

Un articol de Petre Ivan|22 septembrie 2017

Proiectul „Ne auzim la… Metropolis” va debuta cu audiţia spectacolului „Mătrăguna” de Niccolò Machiavelli, una dintre cele mai izbutite montări ale anului 2017, realizate la Teatrul Naţional Radiofonic.

Traducerea textului renascentist este semnată de N. Al. Toscani. Adaptarea radiofonică şi regia artistică: Mihai Lungeanu.

În distribuţie: Florin Piersic, Medeea Marinescu, Cristian Iacob, George Ivaşcu, Adela Mărculescu, Ion Haiduc, Daniel Badale, Violeta Berbiuc, Vasile Manta.

Regia de montaj: Dana Lupu şi Bogdan Golovei. Regia de studio: Janina Dicu. Regia muzicală: Patricia Prundea. Regia tehnică: Vasile Manta. Redactor şi coordonator de proiect: Domnica Ţundrea.

Producţie a Teatrului Naţional Radiofonic mai 2017.

Mătrăguna” de Niccolò Machiavelli reprezintă o adevărată capodoperă a literaturii dramatice universale, una dintre cele mai izbutite comedii din toate timpurile, mereu proaspătă şi extrem de actuală, jucată de secole încoace pe marile scene ale lumii şi care continuă să figureze în repertoriile teatrelor, generând succes după succes.

Spectacolul „Mătrăguna” de Niccolò Machiavelli, în regia lui Mihai Lungeanu, ne propune o lectură contemporană a excepționalei opere renascentiste de secol XVI, o alcătuire teatrală în care ascultătorul de azi se poate regăsi cu ușurință. Spiritul critic necruțător, libertatea de conștiință, curajul de a rosti adevăruri, de a arăta viciile, ipocrizia şi paradoxurile unei epoci, protestul împotriva moravurilor și a instituțiilor vremii, în primul rând împotriva corupţiei bisericii, au făcut din piesa „Mătrăguna” o oglindă a societății italiene, în acea explozie de vitalitate a Renașterii, de afirmare exuberantă a vieții, după toată închistarea și tot dogmatismul Evului Mediu.

Adaptarea radiofonică realizată de Mihai Lungeanu a concentrat inspirat întâmplările şi dialogurile, accentuând comicul, subliniind nu doar ceea ce face piesa mereu actuală şi contemporană nouă, ci mai cu seamă ceea ce are ea peren.

Acţiunea dinamică, vigoarea caracterelor, stilul de o remarcabilă teatralitate, savoarea dialogului sunt tot atâtea virtuţi, ce au dat naştere unui spectacol radiofonic viu şi cuceritor. Construcţia dramatică echilibrată, întâmplările palpitante, loviturile de teatru abil calculate, dialogul suculent, dar şi perspectiva filosofică, general-umană şi mai cu seamă conotaţiile moderne generează un tablou animat, expresiv şi plin de înțelesuri.

Muzica ritmează acțiunea, comentează dialogurile, creează convenția, cadrul desfășurării unor evenimente captivante și pline de semnificații, transpunându-ne lesne din Renaștere în contemporaneitate, preumblându-ne inspirat prin mai multe epoci, stiluri, întâmplări.

În „Mătrăguna” de Niccolò Machiavelli, Florin Piersic a revenit spectaculos la Teatrul Național Radiofonic, dându-i viață lui Messer Nicia cu încântătoare naturaleţe, cu ironie și autoironie și, mai cu seamă, cu acel farmec care reprezintă, fără îndoială, marca personalității lui artistice. Alături de el, Medeea Marinescu, Cristian Iacob, George Ivașcu, Adela Mărculescu, Ion Haiduc, Daniel Badale au conturat personaje bine individualizate, pline de viață, de o vervă comică irezistibilă.

Astfel încât, „Mătrăguna” de Niccolò Machiavelli a devenit o montare incitantă şi plină de vervă, o frescă a lumii italiene renascentiste, plină de vitalitate, de energie şi de culoare locală şi, totodată, o evidentă alegorie politică, o critică acidă şi licenţioasă a corupţiei din societatea acelor timpuri și… din toate timpurile!

Foto: Mătrăguna, Teatrul Metropolis – facebook

 

11
/01
/24

Asociația SIGNIS România anunță prima ediție a Festivalului Internațional FILMIKON, care propune o selecție de filme premiate de-a lungul anilor de juriile ecumenice și interreligioase, în peste 30 de festivaluri de film din lume, dar și un dialog despre valorile creștine și umane pornind de la aceste producții. Începând cu anul 1974, Premiul Juriului Ecumenic este un premiu independent acordat filmelor de lungmetraj din competițiile unor festivaluri internaționale de film din lume, precum Cannes sau Berlin.

11
/01
/24

„Corespondențe” de la Teatrul Metropolis este o producție româno-franceză, cu dublă cetățenie, și o demonstrație mamut a teatrului ca etapă de lucru, ca limbaj universal și ca conglomerat de întâlniri.

10
/01
/24

Dacă vreți să aflați care a fost parola primului e-mail al actriței Andreea Hristu, o veți afla aici. Veți mai afla și care a fost spectacolul care a marcat-o cel mai mult, dar și care este cea mai prețioasă resursă pe care o avem. Toate acestea, într-un interviu sub formă de alfabet.

09
/01
/24

CARTEA DE CINEMA Neaşteptată apariţie acest “Desene mişcătoare. Dialoguri despre critică şi cinema”, pe care criticul de film Andrei Gorzo şi criticul literar Mihai Iovănel - prieteni şi colegi de generaţie şi de idei - l-au scos la finalul lui 2023 la Editura Polirom.

09
/01
/24

Opera Națională București, instituție publică de importanță națională aflată sub egida Ministerului Culturii, celebrează Ziua Culturii Naționale, în data de 15 ianuarie, ora 18:00, cu premiera spectacolului Oedipe de George Enescu, în regia lui Stefano Poda și sub bagheta dirijorală a lui Tiberiu Soare. Totodată, evenimentul va fi dedicat și împlinirii a 70 de ani de la inaugurarea celei mai importante scene lirice din România.

09
/01
/24

ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București celebrează Ziua Culturii Naționale printr-un concert extraordinar inspirat din folclorul românesc, susținut de Corina Sîrghi, ce va avea loc luni, 15 ianuarie 2024, începând cu ora 19.00, la Sala Mare, ARCUB.